Treceți la conținutul principal

BINECUVANTAREA LUI DUMNEZEU



                                      



"În fiecare dimineaţă, Dumnezeu binecuvântează lumea cu o singură mână, dar când vede un om smerit îl binecuvintează cu amândouă mâinile Adeseori unii mă întreabă: „De cât timp este nevoie ca să dobândească cineva Harul dumnezeiesc?”. Se poate ca unii să trăiască toată viaţa lor, chipurile, duhovniceşte, să facă asceză etc., dar să creadă că sunt ceva şi de aceea să nu primească Harul lui Dumnezeu. Iar alţii primesc Harul în scurt timp, fiindcă se smeresc.Dacă omul se smereşte, se poate ca într-un minut să fie scăldat de Harul dumnezeiesc, să devină înger şi să se afle în Rai. Dar dacă se mândreşte, poate deveni într-un minut demon şi să ajungă în iad. Adică omul, dacă vrea, poate deveni miel, dar poate deveni şi capră. Sărmanele capre, chiar dacă vor, nu pot deveni miei, însă Dumnezeu i-a dat omului posibilitatea din capră să se facă miel; e de ajuns doar să vrea.Harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte numai în omul smerit şi blând. Doar acolo se odihneşte Duhul lui Dumnezeu. Ai văzut ce spune Proorocul Isaia? "Spre unii ca aceştia Îmi îndrept privirea Mea: spre cei smeriţi, cu duhul umilit şi care tremură la cuvântul Meu!" (Isaia 66, 2).Dumnezeu vrea să avem puţină smerenie, ca să ne înrudim cu El, iar apoi toate darurile Sale vin cu îmbelşugare unul după altul. Într-un oarecare fel Dumnezeu îi datorează omului smerit mult Har, pe care i-l dă în dar, fără ca el să-l ceară. Aceasta este lege duhovnicească. Nu spune Scriptura: „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă Har” (Iacov 4, 6)? Aşa le-a rânduit Dumnezeu. „Sunt smerit” înseamnă „Am Harul dumnezeiesc”. Cel foarte smerit primeşte mult Har de la Dumnezeu, fiindcă este ca un burete care absoarbe Harul dumnezeiesc.Cel care se pleacă cu smerenie şi primeşte loviturile celorlalţi, scapă de propriile umflături, se înfrumuseţează duhovniceşte ca un înger şi astfel poate să intre pe poarta cea strâmtă a Raiului. Nimeni nu urcă în Cer prin urcuşul lumesc, ci prin coborâşul duhovnicesc.

Smerenia deschide porţile Cerului şi vine în om Harul lui Dumnezeu; pe când mândria le închide. Părintele Tihon spunea: „Un om smerit are mai mult Har decât mulţi oameni la un loc. În fiecare dimineaţă, Dumnezeu binecuvântează lumea cu o singură mână, dar când vede un om smerit îl binecuvintează cu amândouă mâinile. Cel mai mare dintre toţi este acela care are mai multă smerenie!"

Sfântul Paisie Aghioritul

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

„Să nu luați niciun document biometric – e începutul lepădării de Hristos!” - Profeția starețului Tavrion despre vremurile de pe urmă..

  Atentie atentie la aceste mari pericole: Buletinul electronic si Id Digitală.. "Fraților dacă închidem ochii și acceptăm tot ce ne dă acest sistem antihristic apoi noi ce cruce mai ducem? Suntem luptați cu viclenie pe mai multe fronturi și trebuie să nu ne lagăm inima de nimic pământesc ca să fim liberi sufleteste, să nu ne închinăm la nici-un idol (bani,confort,plăceri,putere.. ect).       Inima și mintea noastră trebuie să fie doar la Dumnezeu și să răbdăm cu bucurie pentru păcatele noastre și  dragostea Sa toate încercările care vin asupra noastră..." "Părintele Tavrion spunea că unul dintre primele lucruri pe care supușii lui Antihrist îl vor aplica lumii va fi acela de a crește foarte mult prețurile și costurile de zi cu zi , ca astfel să determine oamenii să recunoască stăpânirea… Vor crește foarte mult prețurile la alimente, la serviciile sociale și la multe altele, iar apoi vor scoate banii cash din circulație și îi vor face electronici. Se pregăt...

Dumnezeu îngăduie dracului să ne provoace, tocmai ca să vedem ce iese din noi..

  " D umnezeu vrea să-i unească pe soți în iubire, în același duh. Dumnezeu vrea să-i unească pe frați, pe surori în mănăstire, în același duh, ca toți să fie una. Acesta este scopul lui Dumnezeu cu noi, ca toți să fie una . Diavolul, însă, caută să dezbine. Scopul lui Dumnezeu este să ne unească, i ar scopul diavolului este să ne despartă, să ne separe . Și-atunci, dracul, ca să separe, se folosește de „lumea” dinlăuntrul nostru și începe să scoată la suprafață patimile și lovesc în ceilalți. Ceilalți, dacă nu sunt nici ei întăriți, se supără și lovesc și ei, înapoi și, de-aici conflictele, certurile. Și atunci, vine Sf. Dorotei al Gazei, mi se pare și dă exemplul acesta, că „ omul este ca o sticlă. Cineva care îi face ceva, sau îl jignește , e ca și când ar arunca cu o piatră și ar sparge sticla. Vina lui este că a spart sticla, dar nu-i vina lui ce curge din sticlă”. Când tu mă provoci cu ceva și eu încep să mă enervez , să țip la tine, să scot din gură nu știu ce cuvinte, ...

SAREA PAMANTULUI filmul 2 seria 1/2 Schiarhimandrit Hristofor din Tula

Părintele Hristofor a plecat dintre noi pe data de 9 decembrie 1996.  În acea zi mulți oameni aflați la kilometri distanță de oraș, au văzut deasupra Tulei un stâlp de foc care se înalța la ceruri. Ei au crezut că este o minune a naturii, dar de fapt Domnul arăta oamenilor sfinția preacredinciosului plecat de printre noi.  Părintele Hristofor a fost înmormântat în mănăstirea din Venevo. https://youtu.be/uKu4ftWpNnE?is=5Hy3tWTELlyldts3