AȘEZĂMÂNTUL I - TREZIREA

"Câtă vreme păcătuiește în trup, sufletul este adormit, așa că nu se cunoaște nici pe sine, nici pe Ziditorul său. Este îmbătat de păcat ca de o băutură tare și îmbătat zace în trup ca într-un pat pentru bolnavi. Adormit și îmbătat, sufletul nu cunoaște altă plăcere decât cea care vine prin trup. Ce îi place trupului îi place și lui, iar ce nu îi place trupului nici lui nu îi place. Un astfel de suflet nu este călăuzit de minte, ci de trup - iar trupul este în sine țărână oarbă. Și, așa, orb pe orb călăuzește, până ce se prăbușesc amândoi în prăpastia morții.Pentru aceasta, frați monahi, trezirea sufletului este început al mântuirii! Dumnezeu vrea ca toți oamenii să se mântuiască, de aceea El lucrează mai întâi ca sufletul cel adormit să se trezească. La Dumnezeu multe sunt chipurile în care deșteaptă sufletul omenesc. Pe unii Dumnezeu îi trezește printr’o minune, așa cum a făcut cu Sául, pe unii prin vis, așa cum a făcut cu dreptul Iosíf, pe unii prin cutremur de boală și moarte în familie, așa cum a făcut cu Davíd Împăratul. Pe unii îi trezește prin izbăvirea din nenorociri, când de niciunde nu este scăpare. Unii se trezesc când le cade în mâini Sfânta Scriptură și încep să o citească. Iar unii se trezesc când aud din întâmplare un cuvânt despre Dumnezeu, despre suflet și despre înfricoșata judecată a lui Dumnezeu ce va să vină. Unii se trezesc privind făpturile din jur și toate minunile naturii ca lucrarea lui Dumnezeu. Unii se trezesc în tinerețe, alții în floarea vârstei, alții la bătrânețe. Se întâmplă ca unii să se trezească sufletește abia în ceasul morții, când sufletul se simte slobozit de greutatea și tirania trupului. Fericiți cei ce degrabă se trezesc! Aceștia sânt asemenea oamenilor ce se scoală devreme în zori și ziua întreaga cugetă, privesc și lucrează cu trezvie. Iar cei ce se trezesc la ceasul morții sunt precum cei trândavi, care întreaga zi au dormit și abia la apusul soarelui deschid ochii și se întreabă: „Unde suntem? Cine ne-a trimis, și de ce am ajuns aici?”

Fericiți sunteți voi, monahii, căci v’ați trezit! Sculatu-v’ați din somnul păcatului și v’ați deșteptat din beția cărnii. Treji fiind, ați înțeles și ați simțit că desfătările cele trupești sunt amare și serbede față de înaltele desfătări ale duhului. Voi gustați aceste bucurii duhovnicești din potirul cel plin, și dintr’însele sufletele voastre le hrăniți, le stropiți și le întăriți. Grijiți-vă, însă, să nu cădeți din aceste desfătări duhovnicești. Păziți-vă să nu cădeți înapoi în vărsăturile și amărăciunile trupești, care otrăvesc sufletul, îl îmbată, îl adorm și până la urmă îl și ucid. Fiți treji neîncetat, vegheați necurmat la voi înșivă. Treziți-vă necontenit, pe voi și pe cei dimprejur. Trezirea este cea dintâi pravilă a vieții, cea dintâi treaptă pe calea mântuirii. Trezirea să vă fie, frați monahi, și cel dintâi așezământ pe care vi-l las."

Sfântul Nicolae Velimirovici.