"Când pofta este patimă sau devine patimă? Când este rea? Nu. Fiecare poftă este patimă, pentru că, atâta timp cât ea se află înlăuntrul nostru, nu există rugăciune neîmprăştiată. Prin urmare, nu există iubire pentru Dumnezeu, ci preacurvia care se săvârșește cu lucrul pe care-l poftim.,,Poftesc" (εлOvμ) înseamnǎ „îmi întorc iuțimea (Ovμóc), simţurile mele, sensibilitatea mea către ceva". Lucrul acesta are pentru mine o putere, un caracter viu înlăuntrul meu, are o legătură strânsă cu părerile mele, cu tot ceea ce mişcă adâncul sufletului meu, cu ceea ce mă face să mă leg atât de strâns de el, încât să devenim una. Această profunzime, părerea proprie, constituie egoul, prin excelenţă, al omului.
Prin urmare, pofta, dorinţa, este ceva cu care îmi leg în mod foarte viu sinele, oarecum nuntesc cu ea, așa încât să nu mai pot fără ea. Dorinţa poate să fie oricum: bună sau rea."
TÂLCUIRE LA MAXIM MĂRTURISITORUL - CAPETE DESPRE DRAGOSTE
ARHIMANDRIT EMILIANOS SIMONOPETRITUL

Comentarii
Trimiteți un comentariu