Iubirea mea, Tu, crinul meu de foc,
Tu floare-n flăcări, cu miresme bune,
Tu, mir de preţ, mănunchi de busuioc,
Şi taină care nu se poate spune;
Iubire, val de apă preacurată,
Învăluire lină de lumină;
Puternică şi blândă totdeodată,
Iubirea mea, tu, linişte deplină;
Iubire, lumea mea de frumuseţi,
Tu, nesecat izvor de plăsmuire;
Eu te-am vestit pe tine-n dimineți
Și-n fapt de seară te-am slăvit, iubire.
Iubire, jertfa arderii de tot,
Tu chinul sfânt al Crucilor slăvite,
Iubirea mea, a tâlcui nu pot,
Dulceața mult-a rănilor primite;
Iubire, paşi de sânge, care suie
Cărarea dintre două povârnişuri;
Iubire, palma albă prinsă-n cuie
Şi fruntea strânsă-n spinii din hǎțișuri;
Durere drag-a-ntregii mele vieţi,
Tu, singura şi veşnica-mi dorire;
Eu te-am vestit pe tine-n dimineți
Și-n fapt de seară te-am slăvit, Iubire!
Iubirea mea, tu, care eşti din veac,
Și însăți eşti izvor de veşnicie;
Dă-mi mie, dar, sărmanei, să mă-mbrac,
Cu haine de lucire pururi vie;
Tu porți în tine lumea și tăria,
Te mişti şi neclintit în mine stai;
Tu ai în mână clipa şi vecia,
Iubirea mea, Tu poți să mi le dai;
Şi rupe-mi ale trupului peceți,
Ca să topesc în tine-a mea zidire,
Căci te-am vestit pe tine-n dimineți
Și-n fapt de seară te-am slăvit, Iubire !
Acatist
de Zorica Lațcu Teodosia

Comentarii
Trimiteți un comentariu