Treceți la conținutul principal

18 IANUARIE-SFINȚII IERARHI ATANASIE ŞI CHIRIL, ARHIEPISCOPI AI ALEXANDRIEI

 


"Sfinții Atanasie și Chiril au luptat împotriva a două dintre cele mai mari erezii: arianismul și nestorianismul."

"Sfântul Atanasie a luat parte la primul sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, unde l-a combătut pe Arie (arianismul), care susținea că Fiul lui Dumnezeu este cea dintâi ființă creată. Sfântul Atanasie s-a nascut în anul 295, în Alexandria. A fost făcut citeț în anul 312 și diacon în 318, dată după care el a ajuns secretarul patriarhului Alexandru. Ca diacon și secretar, el îl însoțește pe patriarh la Sinodul de la Niceea, în 325, unde joacă un rol decisiv în combaterea arianismului și în condamnarea lui Arie. Datorită scrierilor sale, Sinodul de la Niceea a condamnat erezia ariană și a formulat un simbol de credință, cunoscut sub numele de Simbolul niceean, în care se afirma că Fiul este născut din veșnicie din Tatăl, deoființă cu El. Este ales episcop al Alexandriei, odată cu moartea Sfântului Alexandru - 8 iunie 328.  A trecut la cele veșnice la 2 mai 373, după 45 de ani de episcopat, din care aproximativ 20 ani au fost petrecuți în exil."


„Dar noi ne ținem cu îndrăzneală de dreapta credință, pe temeiul dumnezeieștilor Scripturi, punând-o ca un sfeșnic în candelabru și zicând: Acesta este Fiul adevărat al Tatălui, prin fire, propriu ființei Lui, Înțelepciunea unic nascută și Cuvântul adevărat și unic al lui Dumnezeu. Nu este creatură și făptură, ci Născutul propriu al ființei Lui. De aceea e Dumnezeu adevărat de o ființă cu Tatăl cel adevărat.” (Sfântul Atanasie cel Mare)


"Sfântul Chiril al Alexandriei l-a combătut pe Nestorie la Sinodul al III-lea ecumenic din Efes (431). Nestorie susținea că în Iisus Hristos există două-persoane: persoana divină a Fiului lui Dumnezeu, născut din Tatăl mai înainte de toți vecii și persoana umană sau istorică a lui Iisus Hristos, cu care s-a născut din Fecioara Maria. De aceea erezia lui Nestorie s-a numit dioprosopism sau nestorianism. Această concepție eretică despre existența a două persoane în Iisus Hristos ducea la afirmația că Dumnezeul-Tatăl a avut doi fii. Consecința acestei erezii era că Fecioara Maria n-a născut pe Fiul lui Dumnezeu ca să merite a fi numită „Născătoare de Dumnezeu” ci a născut pe omul Hristos și de aceea trebuie numita „Născătoare de om”, sau cel mult „Născătoare de Hristos”.


"Datorită Sinodului de la Efes, i se recunoaște Fecioarei Maria atributul de Născătoare de Dumnezeu."


„Dacă cineva nu mărturisește că Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl S-a unit cu trupul după ipostas și că Hristos este numai unul cu propriul Său trup, Același, adică Dumnezeu și om deodată, să fie anatema!” (Sfântul Chiril al Alexandriei)


Troparul Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril:

"Cu faptele dreptei credințe strălucind și toată credința cea rea stingând, biruitori ați fost, cu bună credință pe toți îmbogățind, Biserica foarte împodobind, după vrednicie ați aflat pe Hristos Dumnezeu, Cel ce dăruiește nouă mare milă!"


Pentru sfintele lor rugăciuni, Doamne miluiește și mântuiește sufletele noastre!



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

„Să nu luați niciun document biometric – e începutul lepădării de Hristos!” - Profeția starețului Tavrion despre vremurile de pe urmă..

  Atentie atentie la aceste mari pericole: Buletinul electronic si Id Digitală.. "Fraților dacă închidem ochii și acceptăm tot ce ne dă acest sistem antihristic apoi noi ce cruce mai ducem? Suntem luptați cu viclenie pe mai multe fronturi și trebuie să nu ne lagăm inima de nimic pământesc ca să fim liberi sufleteste, să nu ne închinăm la nici-un idol (bani,confort,plăceri,putere.. ect).       Inima și mintea noastră trebuie să fie doar la Dumnezeu și să răbdăm cu bucurie pentru păcatele noastre și  dragostea Sa toate încercările care vin asupra noastră..." "Părintele Tavrion spunea că unul dintre primele lucruri pe care supușii lui Antihrist îl vor aplica lumii va fi acela de a crește foarte mult prețurile și costurile de zi cu zi , ca astfel să determine oamenii să recunoască stăpânirea… Vor crește foarte mult prețurile la alimente, la serviciile sociale și la multe altele, iar apoi vor scoate banii cash din circulație și îi vor face electronici. Se pregăt...

Dumnezeu îngăduie dracului să ne provoace, tocmai ca să vedem ce iese din noi..

  " D umnezeu vrea să-i unească pe soți în iubire, în același duh. Dumnezeu vrea să-i unească pe frați, pe surori în mănăstire, în același duh, ca toți să fie una. Acesta este scopul lui Dumnezeu cu noi, ca toți să fie una . Diavolul, însă, caută să dezbine. Scopul lui Dumnezeu este să ne unească, i ar scopul diavolului este să ne despartă, să ne separe . Și-atunci, dracul, ca să separe, se folosește de „lumea” dinlăuntrul nostru și începe să scoată la suprafață patimile și lovesc în ceilalți. Ceilalți, dacă nu sunt nici ei întăriți, se supără și lovesc și ei, înapoi și, de-aici conflictele, certurile. Și atunci, vine Sf. Dorotei al Gazei, mi se pare și dă exemplul acesta, că „ omul este ca o sticlă. Cineva care îi face ceva, sau îl jignește , e ca și când ar arunca cu o piatră și ar sparge sticla. Vina lui este că a spart sticla, dar nu-i vina lui ce curge din sticlă”. Când tu mă provoci cu ceva și eu încep să mă enervez , să țip la tine, să scot din gură nu știu ce cuvinte, ...

SAREA PAMANTULUI filmul 2 seria 1/2 Schiarhimandrit Hristofor din Tula

Părintele Hristofor a plecat dintre noi pe data de 9 decembrie 1996.  În acea zi mulți oameni aflați la kilometri distanță de oraș, au văzut deasupra Tulei un stâlp de foc care se înalța la ceruri. Ei au crezut că este o minune a naturii, dar de fapt Domnul arăta oamenilor sfinția preacredinciosului plecat de printre noi.  Părintele Hristofor a fost înmormântat în mănăstirea din Venevo. https://youtu.be/uKu4ftWpNnE?is=5Hy3tWTELlyldts3