Trebuie să ne rugăm nu numai cu cuvântul, ci și cu mintea; și nu numai cu mintea, ci și cu inima, pentru ca astfel mintea să vadă limpede și să înțeleagă ceea ce se rostește prin cuvânt, iar inima să simtă ce cugetă, în vremea aceasta, mintea

 "Episcopul Teofan arată de la început condițiile în care trebuie să se lucreze orice rugăciune a noastră, nu numai cea a lui Iisus. El zice: „Trebuie să ne rugăm nu numai cu cuvântul, ci și cu mintea; și nu numai cu mintea, ci și cu inima, pentru ca astfel mintea să vadă limpede și să înțeleagă ceea ce se rostește prin cuvânt, iar inima să simtă ce cugetă, în vremea aceasta, mintea. Toate acestea, îmbinate laolaltă, întemeiază rugăciunea cea adevărată, și dacă, în rugăciunea ta, lipsește ceva din toate acestea, atunci să știi că nu este o rugăciune desăvârșită, sau nu este deloc o rugăciune. Datorită nepocăinței noastre, se întâmplă uneori ca limbă să rostească cuvintele sfinte ale rugăciunii, iar mintea rătăcită cine știe unde; iar alteori se întâmplă chiar ca mintea să înțeleagă cuvintele rugăciunii, dar inima să nu le răspundă cu simțirea ei.
Rugăciunea deplină și adevărată se săvârșește atunci, când, împreună cu cuvântul rugăciunii, se adună întreolaltă și simțirea ei. Cum să deprindem o astfel de rugăciune? Chiar înainte de a începe rugăciunea, așează-te în prezența lui Dumnezeu, ca să-L recunoști și să-L simți cu o frică plină de evlavie, și aprindeți în inimă o credință vie, că Dumnezeu te vede și te aude, că El nu se întoarce de la cei ce se roagă, ci privește binevoitor spre ei și spre tine în ceasul rugăciunii acesteia, și înaripează-te cu nădejdea, că El e gata să împlinească și într-adevăr va împlini cererea ta, dacă ea e de folos pentru sufletul tău. Orânduindu-te astfel, rostește-ți rugăciunile tale, adâncindu-le cu toată umilința și îngrijindu-te, în fel și în chip, ca ele să purceadă din inimă, ca și cum ar fi ale tale proprii. Nu îngădui luării tale aminte să se abată și gândurilor tale să zboare în altă parte. Când îți vei da seama că s-a petrecut acest lucru, întoarce-ți gândurile înlăuntru și începe-ți iarăși rugăciunile de la locul unde ți s-a abătut luarea aminte. Nu-ți îngădui să te grăbești la rostirea rugăciunilor, ci du-le până la capăt; pe toate, cu evlavie și cu răbdare, ca pe un lucru sfânt.“ (Războiul nevăzut, pag. 1444).
Această rânduială pentru toate rugăciunile se aplică și la rugăciunea lui Iisus, care, ca și celelalte rugăciuni, poate fi făcută drept sau greșit. Gura poate rosti cuvintele lui Iisus, iar luarea aminte la rugăciune poate să lipsească, mintea poate să rătăcească cine știe unde sau să se întineze cu gânduri străine de rugăciune. Se mai poate ca mintea să fie în locul ei și să ia aminte la cuvintele rugăciunii, iar inima să rămână rece. Pentru că rugăciunea lui Iisus să fie dreaptă, se cere ca în timpul când o rostim, mintea să ia aminte la cuvintele rugăciunii, iar inima să simtă această rugăciune. Aceste lucruri se cer că rugăciunea lui Iisus să fie lucrată drept."

Sbornicul
Vol 1, Dialogul 1, Convorbirea 1