"Era anul 1951. Crăciunul, în 25 Decembrie
Părintele Gherasim, în care strălucea Harul Lui Dumnezeu, și a cunoscut mai înainte trecerea din lumea aceasta, anunțând pe cei apropiați data și rugându-i să-i fie spălat trupul, după rânduiala călugăriei. Înainte de a părăsi această lume, a făcut un gest suprem de iubire, iertându-și torționarul, pe Vasilescu și el la rându-i căzut în dizgrațiile colonelului Albon, bătut până la moarte, cu o tuberculoză avansată și cu ochii plânși, că nu poate muri pentru crima comisă la Poarta Albă. Părintele Gherasim, sprijinit de doi deținuți cărora le ceruse să-l ducă la căpătâiul lui Vasilescu, pe care-îl mângâie pe cap, îl binecuvintează și-i spune: erai tânăr, n-ai știut ce faci. Te iubesc cu toată inima și te iert, și dacă eu ca om te iert, cu atât de mult te va ierta Hristos…’’, și acesta, spovedindu-se victimei sale, cu lacrimi șiroind, primindu-l pe Hristos în trup și în suflet, a căpătat liniștea de care avea atâta nevoie. Părintele a cerut apoi să fie așezat pe pat, să fie rostite rugăciunile la rugămintea sa, apoi a plecat la Domnul auzind cântări îngerești.
La numai 41 de ani a plecat la Domnul pe care-L iubise atât de mult, în oastea sfinților mucenici și Cuvioși.
În aceeași noapte, a Sărbătorii Nașterii Domnului, părintele Iscu și Vasilescu au plecat împreună la Domnul împăcați. Asemenea tâlharului de pe Cruce care-L cunoaște pe Dumnezeu și se căiește de faptele sale, pleca și Vasilescu, de mână cu Sfântul Gherasim Iscu. Trupurile le-au fost aruncate noaptea în gropile comune de lângă Penitenciarul Târgu Ocna … părintele Gherasim a plecat să se’nchine la ieslea Domnului Hristos."
Sursa. Teodor Danache

Comentarii
Trimiteți un comentariu