,,El lasă duhul nostru, ca pe un oarecare rod într-un pom, să se pârguiască la soare, să rabde vânturile reci şi arşiţele, să se istovească de sete ori să rabde repejunea ploilor, Dară de nu vom da drumul marginii veșmântului Său din mâinile noastre, vom vedea bunul deznodământ".
Atunci când rodul unui pom rabdă arşiţa soarelui şi frigul dimineții, uscăciunea secetei şi răcoarea ploíí, vremea rea şi tot felul de greutăți, el se pârguieşte, se coace și devine dulce. Ceva asemănător se întâmplă cu sufletul care, atunci când trece prin necazuri şi suferinţe, nu se abate de la voia lui Dumnezeu şi binecuvântează Numele Său. Deşi sufletul este împresurat din toate părțile și Dumnezeu pare că nu îi aude rugăciunile, calea cea lungă a încercărilor duce la un sfârşit binecuvântat. Necazurile il fac să se maturizeze şi să prisosească de roadele Duhului Sfânt, care sunt „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa”. Cu toate acestea, nimeni nu poate îndura arşiţa ispitelor şi frigul aprig al părăsirii, dacă nu se ţine cu toată puterea de poala veșmântului Domnului. Deşi omul se poate clǎtina, totuşi el nu va cădea, dacă credinţa îi este statornică şi frica lui Dumnezeu este adânc înrădăcinată înlăuntrul său. Cuviosul Sofronie adevereşte"
„Dacă vom ține cu tărie, cu amândouă mâinile, marginea veșmântului Domnului, atunci minunea creşterii noastre întru Dumnezeu se va întări tot mai mult şi va începe a ni se descoperi chipul cel preafru-
mos al lui Iisus şi, odată cu El - viziunea felului cum noi, oamenii, fuseserăm gândiți de către Făcătorul mai înainte de zidirea lumii".
Arhimandritul Zaharia
Rugăciunea o nesfârșită înfăptuire
DESĂVÂRŞIREA DUHOVNICEASCĂ PRIN HARUL RUGACIUNII
Comentarii
Trimiteți un comentariu