"Pentru axionul „Cuvine-se cu adevărat să te fericim”, cum a fost cântat mai întâi de Arhanghelul Gavriil"

 
"Imnul acesta s-a cântat mai întâi într-o chilie a mănăstirii Pantocratorului, ce se numește Axion Estin, în locul numit Adin, în urma minunii pe care o vom povesti acum.

La schitul Protatului, ce se află lângă Careia, aproape de locul mănăstirii Pantocratorului, este o vale mare, cu multe chilii. În una din chiliile acelea, închinată Adormirii Doamnei de Dumnezeu Născătoare, locuia un ieromonah bătrân și îmbunătățit împreună cu ucenicul său. Și fiindcă la zisul schit al Protatului era obiceiul a se face priveghere în fiecare duminică, într-o sâmbătă seara, vrând să meargă bătrânul la priveghere, îi zice ucenicului său: „Fiule, eu merg să ascult privegherea, după obicei, iar tu rămâi la chilie și, după cum vei putea, citește rânduiala”. Și așa, s-a dus. După ce a trecut seara, iată că bate cineva la ușa chiliei. Fratele alergă și deschise, și văzu un călugăr necunoscut lui care, intrând, a rămas în chilie peste noapte.

Deci la vremea Utreniei sculându-se, au cântat amândoi după rânduială. Și când au ajuns la „Ceea ce ești mai cinstită...”, monahul cel de loc cânta numai: „Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii” și celelalte, până la sfârșit, adică vechea și obișnuita cântare a Sfântului Cozma făcătorul de cântări. Iar monahul cel străin cânta altfel începutul: „Cuvine-se cu adevărat să te cinstim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru”, apoi a adăugat și pe „Ceea ce ești mai cinstită...” până la sfârșit. Auzind dar aceasta, monahul cel de loc s-a minunat și a zis către cel ce părea străin: „Noi cântăm numai «Ceea ce ești mai cinstită», iar «Cuvine-se cu adevărat...» niciodată n-am auzit nici noi, nici cei dinaintea noastră. Deci, rogu-te, fii bun și scrie-mi și mie cântarea aceasta, să o cânt și eu Născătoarei de Dumnezeu”. Iar acela a răspuns: „Adu-mi cerneală și hârtie ca să scriu”. Și cel de loc a zis: „Nu am nici cerneală, nici hârtie”. Atunci străinul i-a cerut: „Adu-mi o lespede”, și monahul, alergând, a aflat lespedea și a adus-o. Și luând-o străinul, a scris pe dânsa cu degetul său cântarea „Cuvine-se cu adevărat”. Și, o!, minune, atât de adânc s-au săpat slovele pe lespedea aceea vârtoasă, de parcă s-ar fi scris pe ceară moale. Apoi i-a zis fratelui: „De acum înainte așa să cântați și voi, și toți dreptcredincioșii”, și s-a făcut nevăzut. Căci era Sfântul Înger, trimis de la Dumnezeu ca să descopere cântarea aceasta îngerească, ce este preacuviincioasă Maicii Lui. Și, mai vârtos, a fost Arhanghelul Gavriil, precum se arată aceasta din titlul Sinaxarului lunii lui iunie, în unsprezece zile, adică „Soborul Arhanghelului Gavriil în Adin”. Căci părinții de atunci făceau sobor și praznic și liturghie la sus-zisa chilie Adin în fiecare an, în pomenirea minunii, cinstind și slăvind pe Arhanghelul Gavriil, care de la început până la sfârșit a stat cântăreț dumnezeiesc al Născătoarei de Dumnezeu, și hrănitor, și slujitor, și vesel bineveselitor al ei. Așa a slujit și la descoperirea acestei cântări a Maicii lui Dumnezeu, ca unul căruia i se cuvine această slujbă.

După ce s-a întors bătrânul de la priveghere, a început ucenicul lui a cânta „Cuvine-se cu adevărat...”, după cum îngerul îi poruncise, și i-a arătat bătrânului și lespedea cu îngerească scrisoare săpată. Iar el, auzind și văzând acestea, a rămas uimit de minune. Și, luând amândoi lespedea aceea scrisă de înger, au mers la Protatul și au arătat-o celui mai întâi al Sfântului Munte și celorlalți bătrâni ai obștescului sobor, povestindu-le toate cele întâmplate. Iară ei au slăvit într-un glas pe Dumnezeu, și au mulțumit Doamnei noastre de Dumnezeu Născătoare pentru preaslăvita această minune.

Și îndată au trimis lespedea în Constantinopol, la patriarh și la împărat, povestindu-le în scrisori toată cuprinderea minunii ce s-a făcut. Deci de atunci înainte cântarea aceasta îngerească s-a dat în toată lumea, să o cânte Maicii lui Dumnezeu toți dreptcredincioșii. Iar sfânta icoană a Născătoarei de Dumnezeu din biserica ce ținea de chilia în care s-a făcut minunea a fost dusă în biserica Protatului, către Părinții Sfântului Munte, și acolo se află până astăzi, așezată în sfântul altar deasupra sfințitului scaun celui de sus. Pentru că înaintea acestei icoane a cântat mai întâi Arhanghelul Gavriil cântarea aceasta. Iar chilia a luat numele „Axion estin” (ce înseamnă „Cuvine-se cu adevărat”) și valea în care se află chilia se numește până astăzi Adin (adică „a cânta” sau „cântare”), pentru că acolo s-a cântat mai întâi îngereasca și preacuvenită Maicii lui Dumnezeu cântarea aceasta."

 Pentru axionul „Cuvine-se cu adevărat să te fericim”, cum a fost cântat mai întâi de Arhanghelul Gavriil

 Minunea a 23-a

 Minunile Maicii Domnului