Luna decembrie în 31 de zile: pomenirea Preacuvioasei maicii noastre Melania Romana (+430)

 

Aceasta a trăit pe vremea împărăției lui Honoriu (395-423) și Teodosie cel Tânăr (408-450). S-a născut în marea cetate a Romei, din părinți de neam slăvit și cu multe averi. Și, iubind mult din tinerețe pe Domnul Hristos voia să-și închine viața, în feciorie, slujirii lui Dumnezeu. La stăruințele părinților, ea s-a măritat și a fost mama a doi copii. Apoi, murindu-i părinții și copiii, ea și Apelie, bărbatul ei, s-au hotărât pentru o viață în slujba Domnului și în curățenie. Și, părăsind cetatea, s-au așezat la o locuință a lor, afară din cetate, unde primeau străinii ce mergeau pe acolo și îngrijeau de cei ce erau în închisori și în alte urgii. Iar, din multă avere pe care o moșteniseră, vindeau câte o parte, iar banii îi împărțeau săracilor și pe la biserici. Și s-au învrednicit a face mari milostenii, nu numai în Italia, ci și în alte țări îndepărtate, ca Mesopotamia, Fenicia, Siria, Egipt și Palestina. Și n-au uitat nici pe săracii din jur, fiind tuturor mângâiere.

Și, după oarecare vreme, s-au mutat la alte moșii ale lor din Sicilia și s-au învrednicit a face și acolo nenumărate milostenii celor în suferință. Au viețuit, apoi, vreme de șapte ani în cetatea Caragina din Africa, viață de multă înfrânare, de post aspru, mâncând la două zile o dată, de neîncetate fapte bune, de privegheri și rugăciuni.

Tot ușurându-se de multă lor avere, de la Cartagina au mers la Alexandria și de acolo la Ierusalim. Și, după ce au văzut cu evlavie Sfintele Locuri, au mers cercetând și miluind mănăstirile și sihăstriile din Egipt. Și, întorcându-se în Ierusalim, a zidit o mănăstire de maici, și, după moartea soțului ei Apelie, o mănăstire de călugări; iar ea, cu sufletul împăcat, s-a făcut smerită slujitoare tuturor în mănăstirea cea cu nouăzeci de fecioare, pe care o ținea cu cheltuiala ei, pentru toate cele de trebuință.

Și, când a mers la Constantinopol, a fost primită cu cinste de Teodosie împăratul, că se făcuse vestit numele ei, prin milosteniile ce făcea, și pe mulți i-a întors la credință. Deci, slăbită de ani și cuprinsă de mari dureri de piept, a simțit Cuvioasa Melania că sfârșitul e aproape. Și, chemând de mari dureri de piept, a simțit Cuvioasă pe Teofil episcopul, a primit de la dânsul dumnezeiască împărtășanie și, șezând surorile, le-a zis lor cuvântul ei cel din urmă: "Precum Domnului i s-a părut, așa a și făcut" Și îndată și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.