"Într-o peșteră, Maria lângă Pruncul Sfânt veghează,
Îl privește, Îl adoră, L-ar atinge; nu cutează,
L-ar lăsa,n-o lasă dorul,dar smerenia nu-ndură;
Cum sa-ți pipăi Creatorul? Nu ți-e teamă tu, făptură?
Ci iubirea e mai tare ca fiorii ei de teamă
Și-aplecându-se-L sărută și la sânul ei de Mamă
Îl cuprinde, mângâindu-I paradisul din obraz
Adâncită-n bucuria negrăitului extaz!
Și-n tăcerea nopții sfinte,își adapă ochii plini
În oceanele de ceruri ale ochilor Divini.
I-ar vorbi, I-ar spune multe, dar se simte-atât de mică;
Numai inima-i cutează să mai bată și să zică:
- Ai venit din ceruri,Soare,pe pământu-ntunecat
Și din noaptea acestei peșteri străluci-Vei ne-ncetat!
-Ai venit din cer,Iubire! Pe aceste plaiuri reci
Și din frigu-acestei peșteri încălzi-Vei lumea-n veci!
-Ai venit, Păstorul Mare, de pe munții Tăi înalți
Micșorându-te pe Tine, ca pe oameni sa-i înalți.
-Ai venit în lume,Doamne, din cerescul Tău Palat
Să Te naști sărac în lume, ca sa-l faci pe om bogat.
-Ai venit trimis de Tatăl,iară Tu-mplinindu-I planul
Ai într-omenit divinul,îndumnezeind umanul.
-Ai venit, Iisuse Doamne,ca să-ți mântui lumea Ta,
Dar mă-ntreb cu-nfiorare,vei putea oare ierta
Că pământul Te primește în acest moment măreț
Cu atâta nepăsare și cu-atât de mult dispreț?
Cum aș vrea sa-Ți schimb acuma hruba peșterii-n palat.
Iar această iesle-n leagăn cum e spuma de curat!
Cum aș vrea s-alerg pe uliți și prin veacuri cerșetoare,
Sa-ți aduc în dar,Copile, mii de inimi iubitoare!
Cum aș vrea să fiu eu însămi leagăn,scutece și fașă!
Însă inima mea-i leagăn și-n iubirea ei Te-nfașă...
Și în timp ce glasuri cântă: " Slavă întru cei de sus!"
Și anunță omenirii pacea Pruncului Iisus,
Se aud prin aer zvonuri de cucernice murmururi,
Preamărind neprihănirea fecioriei ei de-a pururi."
VIAȚA,URMAREA ȘI PSALTIREA MAICII DOMNULUI

Comentarii
Trimiteți un comentariu