Iubirea lui Hristos față de noi.

" Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca "Cel pe Care ingerii nu-l privesc decat tremurand, sau mai degraba pe care nu indraznesc sa-L priveasca datorita stralucirii care se raspandeste din El, este chiar Cel Care ne serveste drept hrana, Care se uneste cu noi si cu Care noi nu mai facem decat un singur trup. El vrea ca noi sa devenim Trupul Sau, nu doar din iubire, ci pentru ca sa ne unim in mod real cu Trupul Sau. Este cea ce infaptuieste hrana pe care Mantuitorul ne-a dat-o ca dovada a iubirii Sale. Iata de ce El a unit Trupul Sau cu al nostru, pentru ca noi sa fim toti cu un acelasi trup legati de un singur stapan. Asa fac cei care se iubesc cu ardoare. Iata ce a facut Iisus Hristos pentru noi: ne-a dat Trupul Sau spre mancare ca sa atraga iubirea noastra catre El si sa ne arate iubirea pe care ne-o poarta. El nu s-a aratat doar celor care au droit sa-L contemple, ci, mai mult, S-a dat spre atingere, spre mancare, spre macinare cu dintii, spre inghitire, pentru a potoli iubirea cea mai arzatoare. Sa veghem dar asupra noastra, iubitii mei frati, pentru ca am avut fericirea de a primi daruri atat de mari".

Iar Sfantul Simeon Noul Teolog marturiseste: "Cel ce se impartaseste cu darurile dumnezeiesti si indumnezeitoare nu este singur, ci cu Tine Hristoase al meu. Cel ce esti din lumina cea cu trei straluciri, care lumineaza lumea. Deci, pentru ca sa nu raman singur, fara de Tine, Datatorule de viata, suflarea mea, viata mea, bucuria mea, mantuirea lumii, ma apropii de Tine … Stiu, Mantuitorule, ca altul ca mine n-a gresit Tie, nici nu a facut faptele pe care le-am facut eu. Dar si aceasta stiu, ca marimea greselilor mele si multimea pacatelor mele nu covarsesc rabdarea cea multa a Dumnezeului meu, nici iubirea Lui de oameni cea inalta; ci pe cei ce firbinte se pocaiesc, cu mila indurarii ii curatesti si ii luminezi prin untdelemnul milei Tale; si cu lumina ii unesti, parasi dumnezeirii Tale facandu-I fara pizmuire … Acestea ma fac indraznet, acestea imi dau aripi Hristoase al meu si punandu-mi nadejdea in multele Tale binefaceri fata de noi, bucurandu-ma si cutremurandu-ma, cu focul ma impartasesc, iarba uscata fiind eu, si - straina minune - ma racoresc nears, ca rugul de demult care aprins fiind nu se mistuia".

Iulian Predescu