Întru această zi, pomenirea Preacuvioasei Mucenițe Evghenia (+262)

"Această Sfântă Evghenia s-a născut și a crescut în Roma cea veche, din părinți păgâni cu cerința, anume Filip și Evghenia. Tatăl său, Filip, s-a învrednicit a primi o slujbă împărătească în țara Egiptului. Deci, a plecat acolo cu toată familia sa. Iar Evghenia, fiica lor, furișându-se, a fugit de la părinții ei într-o noapte, în taină, numai cu două slugi și îmbrăcându-se bărbătește a mers la un episcop și, luând dumnezeiescul Botez și tăindu-și părul, și-a pus numele Evghenie și plecând foarte de noapte, s-a dus la mănăstire. Și petrecea acolo cu tot felul de bunătăți: cu osteneli, cu trude și cu nevoințe și cu șederea de toată noaptea la rugăciune. Și atât a strălucit, ca un mare luminator, încât a rugat-o soborul mănăstirii, când s-a întâmplat de a murit egumenul, să ocârmuiască și să ia grija mănăstirii asupra ei. Iar, ea, smerindu-se de cuvintele lor, nu voia, dar mai pe urmă, fiind silită, a primit. Ci cuvântul și lauda nu fiecum i-au fost, ci adevărul l-a arătat pe Evghenie mare și luminat între toți, ca și fața și mintea lui atrăgeau pe toți în chip minunat, că magnetul pe fier, spre câștigarea bunătăților celor duhovnicești.

Iar o femeie bogată, anume, Melantia, ce se tâlcuiește negreala, neagră cu adevărat și la suflet, dacă l-a văzut pe Evghenie din fire frumos, a fost cuprinsă de mare dragoste, la vederea lui. Și, găsind o mincinoasă și deșartă pricină, că are o boală îndelungată și vrea să i-o spună în taină, că nu este alt chip a se izbăvi de boala ei, Evghenie, milostivindu-se cu inima și încrezându-se, din nevinovăție, în viclenele și amăgitoarele cuvinte ale Melanției, s-a plecat și a mers la casa ei, necunoscând vicleșugul. Și, crezând că este bolnavă a șezut lângă patul celei ce bolea nu de boală, ci de pofta trupească. Și, căutând Melantia la fața Evgheniei, n-a putut tăinui mai mult focul poftei cel ce se ascundea în lăuntrul ei și a început a grăi cuvinte de desfrânare: "Cu nesuferită poftă, și cu nemăsurată dragoste sunt cuprinsă pentru tine". Acestea și mai multe zicând Melantia, cuvioasa Evghenia se rușina de nerușinarea acelei femei și i-a răspuns ei groaznic: "Taci, o, muiere, taci și nu încerca a ne vătăma pe noi cu otrava balaurului celui vechi, că văd că te-ai gătit pe tine, mare lăcaș, diavolului. Depărtează-te, ispititoareo, de la slugile lui Dumnezeu". Acestea și mai multe îi zicea. Iar Melantia, umplându-se de nespusă rușine și de mânie, s-a dus în cetate și, mergând la prefect, îl para pe Evghenie egumenul. Și zicea: "Minunatul egumen de la cutare mănăstire, amăgind cu cuvinte înșelătoare pe femeile curate, a venit și la mine, fiind el îndrăzneț și "nerușinat păcătos". Iar prefect în anul acela era chiar tatăl Sfintei Evghenia. Deci, fiind el judecător în cetate, dacă a auzit aceasta, minunându-se foarte, îndată a trimis la mănăstire, poruncind să aducă la judecată pe Evghenie, ca pe un egumen ce era, și pe călugării legați, ca pe niște vinovați, și mincinoși slujitori, sau, mai vârtos a zice, ca pe niște răufăcători, ca să stea de față și să răspundă. Deci, dacă au fost scoase la judecată și mănăstirea și cetatea, a început a grăi Melantia, ocărând pe minunatul acela egumen și batjocorindu-l și învinuidu-l cu multe cuvinte. Și, cu îndrăznire strigând către toți și arătându-l prietenilor ei cu degetul, ca pe un slujitor spurcat, și pe cei ce erau sub ascultarea lui, ca pe niște desfrânați, zicea: "Ascultați toți, că adevărul vă grăiesc!"

Atunci Evghenie, îndată rupându-și haina lui, a zis către cei ce erau de față, cu multă îndrăznire: "S-ar cădea noua să vă mulțumim și să suferim și ocări și batjocuri și chinuri pe trup, dar ca să nu se facă de râs chipul călugăresc ce purtăm, iată, eu sunt femeie în fire, fiica de prefect și judecător tatăl meu iubit, iar doamna lui îmi este mama, care m-a născut. Și aceștia îmi sunt frați, că nu le voi zice slugi. Acestea zicând bună Evghenia, toți s-au minunat. Și, fiecare se miră, văzând în ce chip a pedepsit Dumnezeu, cu dumnezeiască judecata, viclenia Melanției.

Deci, tatăl Evgheniei, îndată lăsând slavă, bogăția și strălucirea lumească, s-a botezat, și s-a făcut păstor credincios cetății, încheindu-și viața cu mucenicie, că a fost omorât cu sabia de necredincioși, și s-a dus la veselia cereștilor lăcașuri. Iar maica sa, numaidecât lăsând țara cea străină a Alexandriei, s-a întors la moșia ei din Roma. Și, ieșind porunca împărătească în vremea prigoanei lui Galeriu, să se aducă jertfă la idoli, și-a mărturisit credința și a fost dată morții. Cât despre Evghenia, care atâta strălucise de față cu toți, din dorul ei cel mare către Hristos, i-au legat de grumaji o piatră mare și au aruncat-o în apă și ieșind ea sănătoasă, i-au tăiat capul cu sabia și, veselă, a zburat către Împăratul și Mirele său."