Întru această zi, pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Nicodim cel Sfințit, Arhimandritul, din Lavra sfintei Mănăstiri Tismana (+1406)

 "Într-această zi, în care se prăznuiește Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, sfânta noastră Biserică a orânduit să se facă prăznuirea Cuviosului Nicodim cel Sfințit de la Tismana, Sfântul care a trăit pe pământ românesc și s-a nevoit a întemeia cele dintâi așezări călugărești din părțile acestea (1370).

Cuviosul Nicodim s-a născut în satul Prilep și se trăgea dintr-o familie de aromâni. Isteț de minte de mic copil, Nicodim a învățat citirea Sfintelor Scripturi și s-a umplut de râvnă pentru slujirea lui Hristos. Iar când părinții sau au început a cugeta să-l așeze în dregătorii, după avuția și rangul ce aveau, Nicodim s-a lepădat de toată averea părintească și de toată slava lumii acesteia. Îmbrăcat în haine sărăcăcioase, a fugit într-ascuns din casa părintească și s-a dus la Sfântul Munte, unde, după trei ani de ucenicie, s-a învrednicit a fi tuns călugăr într-o mănăstire de acolo. Dovedindu-se adânc cunoscător al dumnezeieștilor învățături, smerit și evlavios, în puțină vreme a ajuns diacon, apoi egumen și stareț al acelei mănăstiri. Plin de dragoste pentru poporul său, Nicodim a mijlocit împăcarea între scaunul patriarhal din Constantinopol și Biserica sârbească și, ascultând rugămintea cneazului Lazăr, a părăsit Sfântul Munte și a venit în țara sa. Repede ducându-se vestea despre evlavia și smerenia sa, preoții și credincioșii voiau să-l înalțe patriarh al Bisericii sârbești, dar Sfântul s-a socotit pe sine nevrednic de asemenea cinste.

În timpul domniei voievodului roman Vlaicu, Sfântul a trecut Dunărea și, venind în Țara Românească, a zidit mănăstirea Vodiță, cea dintâi așezare mănăstirească temeinică și cu bună rânduială din țara noastră, despre care s-au păstrat dovezi și hrisoave. După oarecare trecere de vreme, Sfântul a părăsit ctitoria lui de la Vodița, unde a lăsat stareț pe un ucenic al său, anume Agaton, a mers prin munți în sus și, ajungând la locul unde apa Tismanei cade cu zgomot de la înălțime, a ridicat acolo o mănăstire mai mare și mai trainică. Aici s-a așezat Cuviosul Nicodim, cu câțiva din ucenicii săi, dar numărul acelor ce veneau să slujească lui Hristos, sub povățuirea și îndrumarea vrednicului stareț, sporea fără încetare. Pe toți îi învață cu blândețe și-i călăuzea spre împlinirea voii lui Dumnezeu. Sfântul Nicodim a fost un mare întemeietor și îndrumător al vieții monahale la noi, după rânduielile de la Athos, iar ucenicii lui sunt cei ce au ctitorit cu ajutor de la binecredincioșii domni și voievozi români, cele dintâi mănăstiri mari în Țara Românească. Vremea însă, când a venit la noi Sfântul Nicodim, era o vreme de mari frământări în lumea mănăstirilor ortodoxe. Miezul frământărilor era Muntele Athos, tocmai locul de unde venise Sfântul Nicodim. Este vorba de marea frământare pentru "rugăciunea minții." Sfântul venea la noi, între altele, tocmai pentru că a găsit aici un loc de liniște și singurătate, prielnic lucrării duhovnicești a rugăciunii.

Dar Sfântul Nicodim și mănăstirile zidite de el, după tipicul din Sfântul Munte, au luat parte și la nevoile duhovnicești ale creștinilor din această țară. Schimbul de scrisori, de curând descoperit, dintre Sfântul Nicodim și marele Patriarh bulgar Eftimie de la Târnova și întrebările pe care starețul Tismanei le pune marelui Patriarh, ni-l arată pe Sfântul Nicodim dornic să se înarmeze cu acele cunoștințe trebuitoare în lupta împotriva rătăcirii bogomililor, secta din Bulgaria, care tocmai trecuse în Țara Românească și bântuia țară. El și mănăstirea lui erau ca o obște de apostoli ai dreptei credințe. Prin de dragoste pentru popor, Sfântul s-a nevoit întru învățarea tuturor și pentru lucrarea treburilor bisericești în preajma mănăstirii sale.

A trăit și a lucrat pe pământul românesc sub patru domnitori: Vlaicu, Radu, Dan și Mircea, fiind cinstit și prețuit, după cuviință, de toți patru. Scriitorul, din vremea lui, a cărții Viața lui Isaia de la Hilandar, vede în Sfântul Nicodim, pe "bărbatul cinstit și sfânt, tare în cărți și mai tare la judecată, în cuvinte și răspunsuri, întemeietor de mănăstiri, puternic la rugăciune și luptător pentru dreapta credință". Pe lângă frumoasa mănăstire Tismana, care e ctitoria lui, de la Sfântul Nicodim ne-a rămas și o Evanghelie, numită Tetravanghelul lui Nicodim de la Tismana, scrisă în limba slavonă, chiar de mâna Sfântului.

A adormit cu pace în Domnul la anul 1406, la 26 de zile ale lunii decembrie, petrecut cu jale de călugări și de mulțime de credincioși. Și a fost îngropat în mormântul pe care singur și-l pregătise în mănăstirea sa Tismana. După oarecare vreme, dovedindu-se că trupul său a rămas nestricăcios, a fost scos din mormânt și așezat cu cinste într-o raclă din biserica mănăstirii. Din pricina tulburărilor și vitregiei trecutelor vremi, sfintele lui moaște au fost ascunse apoi în locuri tainice, pe care nu le știa decât starețul mănăstirii; cu timpul însă li s-a pierdut urma și au rămas într-un loc, pe care numai unul Dumnezeu îl mai știe.

Pentru dragostea lui către Domnul și pentru toată slujirea și osteneala lui întru slavă Bisericii Ortodoxe, dreptcredincioșii din țara noastră cinstesc pe Sfântul Nicodim cu multă evlavie, ca pe unul din marii îndrumători ai noștri pe calea mântuirii. Cu ale cărui rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin."