" Era un călugăr oarecare, în părţile cele mai de jos ale Egiptului, singur vieţuind şi la un loc pustiu. Şi, iată, din îndemnul satanei, o oarecare femeie desfrânată, auzind de dânsul, a zis unor tineri: "Ce-mi veţi da mie şi eu voi ruşina pe călugărul vostru?" Iar ei au făgăduit ce-i vor da ei un lucru scump. Deci, ea, după ce a înserat, mergând, a sosit la chilia călugărului, ca şi cum s-ar fi rătăcit. Şi, după ce a bătut în uşa lui, văzând-o pe ea, călugărul i-a zis: "Cum ai venit aici?" Iar ea, plângând, a răspuns: "M-am rătăcit şi am ajuns aici." Şi, primind-o, a intrat ea în ograda lui, iar el a intrat în chilia lui şi s-a încuiat acolo. După aceea, iată, a început ticăloasa a striga: "Părinte, fiarele mă mănâncă." Iar el, iarăşi, tulburându-se, a zis: "De unde mi-a venit ispita aceasta?" Apoi, de judecata lui Dumnezeu temându-se, deschizându-i uşa, a băgat-o pe ea înăuntru. Şi îndată a început diavolul a-l săgeta pe dânsul spre ea. Iar el, cunoscând asprimea vrăjmaşului, şi-a zis întru sine: "Meşteşugurile vrăjmaşului întuneric sunt, iar Fiul lui Dumnezeu lumină este." Şi, sculându-se, a aprins o lumânare. Şi, aprins fiind el de poftă, zicea: "Cei ce fac păcate ca acestea, aceia în muncă vor merge. Deci, să mă încerc pe mine aici; oare, putea-voi suferi focul cel veşnic?" Şi, punându-şi degetele sale deasupra lumânării, le-a ars pe ele şi nici nu simţea când ardeau, de iuţimea înfocării trupeşti. Deci, aşa făcând de cu seara până în ziuă, şi-a ars toate degetele sale, iar ea, văzând cele ce se făceau, de frică s-a făcut ca o piatră. Apoi, venind a doua zi, tinerii aceia ziceau: "Venit-a aici o femeie în noaptea aceasta?" Iar el le-a răspuns: "Aşa este iat-o înăuntru, doarme." Şi, mergând, au aflat-o pe ea moartă. Şi i-au zis lui: "Părinte, a murit." Atunci bătrânul şi-a descoperit mâinile sale şi le-a arătat lor, zicând: "Vedeţi ce mi-a făcut mie fiica vrăjmaşului; mi-a prăpădit degetele mele." Şi le-a spus lor ceea ce se făcuse. După aceea, le-a zis lor: "Scris este să nu răsplăteşti rău pentru rău." Şi, făcând rugăciune, a înviat-o pe ea; apoi s-au dus aceia şi s-au întors la Dumnezeu. Drept aceea, fraţilor, să cunoaştem şi noi vitejia şi răbdarea acestui fericit părinte, care cu atâta de mare patimă a desfrânării a luptat încât şi degetele şi-a ars, în vreme ce noi nu putem a suferi nici un gând. Toate acestea, însă diavolul le aduce asupra noastră şi el se luptă cu noi neîncetat. Deci, rogu-vă pe voi, iubiţilor fraţi, să ne întrarmăm mintea noastră, spre Dumnezeu, cu privegheri, cu rugăciuni, cu luptă şi osteneli şi neîncetat să vărsăm lacrimi înaintea Stăpânului Hristos şi prin aceasta, să biruim trupul şi pe diavolul, ca pe un rău asupritor. Să alegem, aici, calea cea strâmtă, ca să aflăm, acolo, calea cea desfătată, care ne duce pe noi la Împărăţia Cerurilor. Că, dacă aici vom alege calea desfătării, apoi, vom merge necăjiţi dincolo, departe de Dumnezeu, unde viermele nu doarme, şi unde focul nu se stinge, precum a zis
Domnul."
Comentarii
Trimiteți un comentariu