" Zis-a un bătrân: să știți că alt drum către mântuire nu este decât smerenia, după cum scrie Evanghelia vameșului. De va fi cineva neatins de păcate spurcate, să nu cumva să se înalțe cu gândul său, socotindu-se pe sine fără de păcate ci unul ca acela mai vârtos să se smerească și să se păzească, socotindu-se mai păcătos decât toți oamenii. Iar de se va înălța cu gândul său, socotindu-se că este neatins de păcate spurcate pentru că n-a căzut în nici un păcat trupesc și lumesc, ci este curat tot și pururea gata și vrednic de împărtășirea Sfintelor Taine; iar pe altul ,pe care îl știe el că a căzut cândva în vreun păcate, îl socotește nevrednic de Sfintele Taine, unul ca acela cu astfel de gând înalt și fără de smerenie, este nevrednic, necurat și urât lui Dumnezeu și în pieire merge și nu-i va folosi curățenia lui, neavând smerenie. Că mult mai plăcut și mai iubit este de Dumnezeu păcătosul smerit decât dreptul mândru."
PATERICUL
ISVOARE DUHOVNICESTI

Comentarii
Trimiteți un comentariu