El se predă în mâinile Domnului și Domnul lucrează toate în el

 190." Până la urzirea vieții lăuntrice sau până la ivirea unei lucrări simțite din partea darului și din partea legăturii cu Dumnezeu, adeseori omul mai face ceva singur și-și încordează în acest scop puterile. Dar, cheltuindu-și în zadar silințele, el aruncă în cele din urmă, încrederea în sine și se predă din tot sufletul în mâinile Darului a toate lucrător. Atunci Dumnezeu îl cercetează cu mila Lui și aprinde în el focul vieții duhovnicești celei dinlăuntru. Că în această mare preschimbare silințele lui n-au avut nici o însemnătate, asta el o știe din chiar trăirea lui. Mai târziu, prin părăsiri mai mult sau mai puțin dese, darul lui Dumnezeu întărește în el convingerea realizată tot prin trăire proprie, că nici păstrarea acestui foc de viață nu este urmarea propriilor silințe. Apoi, deasa izvorâre de gânduri și de începuturi bune, deasa luminare a duhului de rugăciune, care nu se știe când și unde îl află pe om, îl fac ca să se convingă tot prin această trăire a lui, că însuși binele luat în întregime nu este cu putință decât prin lucrarea darului lui Dumnezeu, Care este întotdeauna de față, după mila lui Dumnezeu, Care mântuiește pe toți cei ce se voiesc. El se predă în mâinile Domnului și Domnul lucrează toate în el. Trăirea aceasta de-a dreptul încercată îi arată că numai atunci toate merg bine, când el este covârșit de această predare de sine. Domnul nici nu pleacă de la dânsul și prin toate mijloacele îl păzește.
Pe oamenii de teorie îi interesează mult problema legăturilor dintre har și libertate. Pentru cel ce poartă darul, problema aceasta este dezlegată prin însăși lucrarea aceasta. Cel ce poartă darul se predă atotlucrător și darul e în lucrare în el. Acest adevăr pentru el, nu e numai un adevăr mai vădit decât orice adevăr matematic, ci chiar decât orice faptă de viață din afară, fiindcă el a încetat să mai viețuiască în cele din afară și este concentrat în întregime înlăuntru. Acum el nu are decât o grijă: să fie întotdeauna credincios darului, care e de față într-însul. Necredincioșia noastră jignește darul și atunci el ori pleacă, ori își curmă lucrarea. Credincioșia față de darul său, sau față de Domnul, omul și-o mărturisește prin faptul că nu mai îngăduie nici în gânduri, nici în simțăminte, nici în lucrări, nici în cuvinte; nimic din cele ce își dă seama că sunt potrivnice Domnului, ci dimpotrivă, nu lasă să-i scape vreun prilej sau început fără să împlinească îndată ceea ce înțelege că e voia lui Dumnezeu, aceasta judecând-o după mersul împrejurărilor și după semnele tragerilor înapoi și încercărilor lăuntrice. Lucrul acesta cere uneori, trudă multă, o dureroasă constrângere de sine și o înfrângere de sine, dar el e bucuros să aducă totul drept jertfă lui Dumnezeu, fiindcă după orice jertfă de acest fel, el câștigă drept răsplată lăuntrică: pacea, bucuria și o deosebită îndrăzneală la rugăciune.
Prin aceste fapte de supunere față de dar se sporește și căldura de har a darului în legătură cu rugăciunea, care nu-l mai părăsește în vremea aceasta. Când ai aprins focul, ai nevoie de mișcările văzduhului care să sufle în el; întocmai la fel când se aprinde și focul darului în inimă, de o neîncetată stare înaintea Domnului cu mintea în inimă, cu chemări îndreptate spre El sau chiar fără chemări, numai cu simțiri, de credincioșie și cu o cădere zdrobită la fața Lui care se aduc acolo în inimă. Această lucrare mai degrabă, în această stare sufletească ne este mijlocul de căpetenie prin care se păstrează căldura lăuntrică, pentru alungarea gândurilor deșarte și rele, pentru întărirea cugetelor și începuturilor bune. Vin gânduri și începuturi bune? Omul se adâncește în rugăciune și, ținând seama de faptul că ele se întăresc prin rugăciune sau pier, el își dă seama întrucât ele sunt plăcute sau neplăcute lui Dumnezeu. Vin gânduri rele sau începe să i se tulbure sufletul? El iarăși se adâncește în rugăciune, fără să mai ia seama la cele ce-l încearcă acolo și totul se spulberă: în felul acesta rugăciunea minții ajunge o mișcare de căpetenie și un călăuzitor al vieții duhovnicești. Prin urmare, nu e de mirare că toate îndrumările din scrierile Părinților sunt îndreptate mai ales către țelul de a învăța să te rogi cu mintea, Domnului așa cum trebuie. "


Sbornicul
Vol 1, Cap 4
Ce înseamnă sa iti concentrezi mintea in inimă