Destul am citit, trebuie să lucrăm; destul am privit, cum umblă alții, trebuie să umblăm noi înșine...

 

"188. Se va întâmpla să afli pe cineva din cei ce cunosc lucrarea și te va lămuri; toată neorânduiala ta lăuntrică vine din faptul că acolo se ascunde ceva ce-ți descompune puterile, mintea merge cu alaiul ei de gânduri, iar inima cu șiragul ei de porniri. Trebuie să unești mintea cu inima și atunci rătăcirea gândurilor se va curma, iar tu vei primi o cârmă pentru călăuzirea corabiei tale sufletești, o pârghie cu care vei începe să pui în mișcare întreaga lume lăuntrică. Dar se poate aceasta? Deprinde-te să te rogi cu mintea în inimă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!“ și când vei învăța să o săvârșești cum trebuie sau, mai bine zis, când ea se va altoi în inimă, această rugăciune te va duce la țelul dorit; ea îți va uni mintea cu inima, ea va potoli rătăcirea gândurilor și-ți va da puterea să-ți călăuzești mișcările tale sufletești.

189. În starea de mai înainte, rugăciunea îți era ea lucrătoare, dar inima ta aproape totdeauna era rece și numai din când în când se mișca spre rugăciune mai aprinsă și stăruitoare. Acum însă dimpotrivă, căldura ce vine din rugăciune rămâne, iar răceala năpădește din când în când și este repede alungată printr-o răbdătoare stăruință întru rânduielile și îndeletnicirile care trezesc simțirea. Este o mare deosebire și între felurile în care inima se împotrivește cu războirile ei zadarnice și pătimașe; cine e lipsit de ele?! Dar în starea de mai înainte ele pătrundeau în inimă, o furau laolaltă cu ele și îi scoteau învoirea parcă cu sila; dar chiar dacă din pricina aceasta erau acolo lucruri păcătoase, totuși inima nu arareori rămâne liberă în ce privește întinderea prin păcătoasa îndulcire. Aceleași războiri o năvălesc și acum, dar la intrarea inimii stă o strajă, care nu-și părăsește locul de pază, luarea aminte stă acolo și, prin numele Domnului Iisus gonește înapoi pe acești vrăjmași. Și numai rar de tot reușește vrăjmașul să îi strecoare tâlhărește o oarecare dulceață, care, de altfel, îndată e descoperită, e smulsă și curățită prin pocăință, în așa fel încât nici urma nu i se mai cunoaște. Așa este rânduiala obișnuită a inimii, despre care este vorba. Până să ajungi aici – în perioada căutărilor șezând lângă scăldătoare, – tu petreci ani de zile spunând: „om nu am“. O, când va veni mântuirea lui Israil, ca să ne arunce în această scăldătoare de viață, care este primit în sinea noastră, ne va lăsa să lâncezim în felul acesta? El este înlăuntrul nostru, dar noi nu suntem acolo și prin urmare, noi trebuie să ne reîntoarcem acolo. Destul am citit, trebuie să lucrăm; destul am privit, cum umblă alții, trebuie să umblăm noi înșine.
La aceste prea frumoase gânduri și îndemnuri, nu avem ce adăuga. Vrei o viață lăuntrică? intră înlăuntru. Dar cum trebuie să intri, despre aceasta s-a vorbit mai înainte. "

Sbornicul, vol 1
Cap 4, Ce inseama sa-ti concentrezi mintea in inimă