Treceți la conținutul principal

Despre ispitire

 




"Atunci când Sfântul Antonie spune în Filocalie: „Ridică ispitele și nu este nimeni care să se mântuiască”, noi avem tendința de a interpreta toate lucrurile foarte legalist și moralist. „Trebuie să sufăr ca să mă mântuiesc!”, „Trebuie să pățesc ceva pentru a-mi ispăși păcatele!”. Aceasta este gândirea celor care nu se uită decât la litera legii. Sfântul Antonie nu se referă la acest lucru. Dacă s-ar fi referit la asta, atunci am fi avut un Dumnezeu care îi pedepsește pe oameni, care le forțează libertatea, le trimite boli… Sfântul Antonie nu vorbește despre asta. Prin înțelepciunea și experiența Duhului Sfânt și a vieții în pustie, Sfântul Antonie spune că nu ne putem mântui fără ispite. Pentru că încercările sunt cele care te vor aduce la o cunoaștere mai profundă asupra propriei persoane, a fratelui tău și, mai târziu, a lui Dumnezeu.


Încercarea vine să împlinească ceea ce noi nu putem săvârși singuri. De exemplu, dacă ni s-ar da un bisturiu să ne operam pe noi înșine, cât de adânc am tăia? Ne-am opri la suprafața pielii, am tăia puțin al doilea strat al epidermei, ne va durea și ne vom opri. De ce? Pentru că avem acest mecanism al autoconservării și al autoapărării, care există în ego-ul nostru.


Prin urmare singuri nu vom putea ajunge departe, nu ne vom putea lovi egoismul. Si, vine o încercare, care, fără să te întrebe – și asta e secretul încercării, că nu te întreabă: „vrei să vin azi, sau mâine?”-, intră în viața ta și, în focul ispitei, te vei zdrobi. Vezi că ești neputincios, că ai limite, vezi moartea înaintea ta și că nu ai nicio ieșire. Atunci găsești posibilitatea de a te smeri, de a te goli de tine însuți. Încercările sunt cele care ne vor deschide drumul și vor sparge coaja tare a egoismului! Iar, mai târziu va veni harul Sfântului Duh să ne întărească, acolo, în iadul nostru.


În concluzie, ca să ajungă cineva în rai, trebuie să treacă de sute de ori prin iad! Nu există altă cale! Va trece de multe ori prin propriul său iad ca să ajungă în rai!"


Părintele Haralambos Papadopoulos



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

„Să nu luați niciun document biometric – e începutul lepădării de Hristos!” - Profeția starețului Tavrion despre vremurile de pe urmă..

  Atentie atentie la aceste mari pericole: Buletinul electronic si Id Digitală.. "Fraților dacă închidem ochii și acceptăm tot ce ne dă acest sistem antihristic apoi noi ce cruce mai ducem? Suntem luptați cu viclenie pe mai multe fronturi și trebuie să nu ne lagăm inima de nimic pământesc ca să fim liberi sufleteste, să nu ne închinăm la nici-un idol (bani,confort,plăceri,putere.. ect).       Inima și mintea noastră trebuie să fie doar la Dumnezeu și să răbdăm cu bucurie pentru păcatele noastre și  dragostea Sa toate încercările care vin asupra noastră..." "Părintele Tavrion spunea că unul dintre primele lucruri pe care supușii lui Antihrist îl vor aplica lumii va fi acela de a crește foarte mult prețurile și costurile de zi cu zi , ca astfel să determine oamenii să recunoască stăpânirea… Vor crește foarte mult prețurile la alimente, la serviciile sociale și la multe altele, iar apoi vor scoate banii cash din circulație și îi vor face electronici. Se pregăt...

Dumnezeu îngăduie dracului să ne provoace, tocmai ca să vedem ce iese din noi..

  " D umnezeu vrea să-i unească pe soți în iubire, în același duh. Dumnezeu vrea să-i unească pe frați, pe surori în mănăstire, în același duh, ca toți să fie una. Acesta este scopul lui Dumnezeu cu noi, ca toți să fie una . Diavolul, însă, caută să dezbine. Scopul lui Dumnezeu este să ne unească, i ar scopul diavolului este să ne despartă, să ne separe . Și-atunci, dracul, ca să separe, se folosește de „lumea” dinlăuntrul nostru și începe să scoată la suprafață patimile și lovesc în ceilalți. Ceilalți, dacă nu sunt nici ei întăriți, se supără și lovesc și ei, înapoi și, de-aici conflictele, certurile. Și atunci, vine Sf. Dorotei al Gazei, mi se pare și dă exemplul acesta, că „ omul este ca o sticlă. Cineva care îi face ceva, sau îl jignește , e ca și când ar arunca cu o piatră și ar sparge sticla. Vina lui este că a spart sticla, dar nu-i vina lui ce curge din sticlă”. Când tu mă provoci cu ceva și eu încep să mă enervez , să țip la tine, să scot din gură nu știu ce cuvinte, ...

SAREA PAMANTULUI filmul 2 seria 1/2 Schiarhimandrit Hristofor din Tula

Părintele Hristofor a plecat dintre noi pe data de 9 decembrie 1996.  În acea zi mulți oameni aflați la kilometri distanță de oraș, au văzut deasupra Tulei un stâlp de foc care se înalța la ceruri. Ei au crezut că este o minune a naturii, dar de fapt Domnul arăta oamenilor sfinția preacredinciosului plecat de printre noi.  Părintele Hristofor a fost înmormântat în mănăstirea din Venevo. https://youtu.be/uKu4ftWpNnE?is=5Hy3tWTELlyldts3