Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Simeon (Simon) "al pietrei", Izvorâtorul de mir, ctitorul Mănăstirii Simonopetra (Simonos-Petras) din Muntele Athos, care cu pace s-a săvârșit.
"Sfântul Simon a înflorit în grădina Maicii Domnului, în cursul secolului al XIII-lea, într-o perioadă în care imperiul bizantin era divizat și slăbit în urma cruciadelor, iar capitala fusese mutată la Niceea. Disprețuind vanitățile acestei lumi s-a retras în Muntele Sfânt, pe lângă un bătrân, pentru a lucra la mântuirea sufletului său. El și-a ales un Bătrân nu numai experimentat în asceză, dar și sever și exigent, și i s-a supus cu totul ca lui Dumnezeu Însuși. Ascultarea sa exemplară, umilința și iubirea pentru părintele său duhovnicesc care însă nu îl scutea nici de mustrări, nici de lovituri au dovedit o înaltă virtute și au atras admirația călugărilor de la Athos. Purtarea sa a atras și respectul Bătrânului său care a încetat să îl mai considere un ucenic, ci mai curând un tovarăș în luptele duhovnicești. Totuși aceste onoruri nu i-au fost pe plac celui ce alesese singurătatea și să urmeze lui Iisus. Astfel, prin forța împrejurărilor, a obținut să plece să trăiască singur. După multe căutări, a ales să trăiască într-o peșteră îngustă și umedă, pe versantul vestic al Muntelui Athos, la 300 de metri deasupra mării. A luptat zi și noapte contra asalturilor demonilor, având drept arme doar credința, speranța și invocarea Numelui atotputernic al Domnului nostru.
Într-o noapte, cu câteva zile înainte de sărbătoarea Crăciunului, a văzut o stea că se desprinde dintr-o dată din cer și coboară, oprindu-se deasupra unei stânci abrupte în fața grotei. Presupunând că este o cursă a vrăjmașului care se transformă adesea în înger de lumină, ascetul n-a crezut. Vedenia s-a repetat în nopțile următoare până în seara de Crăciun când steaua luminoasă a coborât pe stâncă ca și steaua din Bethleem, iar o voce s-a auzit din cer: "Nu te îndoi, Simoane, slugă credincioasă a Fiului Meu! Privește acest semn și nu părăsi acest loc pentru a merge în singurătate așa cum îți dorești, pentru că aici doresc să întemeiezi o chinovie pentru mântuirea multor suflete." Liniștit fiind de vocea Maicii Domnului, Simon a fost dus în extaz la Bethleem înaintea copilului Christos, cu Îngerii și Păstorii ; apoi, venindu-și în fire, s-a apucat fără întârziere să construiască Noul Bethleem.
Puțin după această viziune, trei tineri frați dintr-o bogată familie din Thesalia (sau din Macedonia), auzind de virtuțile Sfântului Simon, au venit la el punându-i la picioare toată averea lor ca și cei trei Magi și rugându-l să-i primească ucenici. Venind apoi muncitorii, au vrut să înceapă să construiască dar, văzând că locul pe care îl arăta lor Sfântul Simon este atât de abrupt și periculos, au refuzat și l-au acuzat că și-a pierdut mințile. Chiar în acel moment, fratele care le aducea de băut a alunecat și a căzut în prăpastie. Erau siguri că fratele a murit și aceasta le-a confirmat reproșurile pe care le făcuseră Sfântului. Dar care nu le-a fost mirarea când, datorită rugăciunilor Sfântului Simon, l-au văzut pe fratele urcând pe celălalt versant cu burduful de vin și cu paharul plin în mână pregătit să îi servească. Crezând, muncitorii au devenit călugări și au putut vedea de nenumărate ori în timpul construirii chinoviei că Domnul i-a dat o mare putere slugii sale. Construcția fiind terminată, la Noul Bethleem au început să vină destul de mulți călugări. Dar într-o zi au debarcat pe insulă pirații sarazini. Sfântul Simon i-a întâmpinat cu daruri, sperând să îi abată de la a devasta mănăstirea. Cum însă aceștia, nemulțumiți, s-au aruncat cu sălbăticie asupra lui, au fost pe loc orbiți, iar unuia dintre ei , care ridicase iataganul asupra Sfântului, i-a fost paralizat brațul. Cuceriți de rugăciunea Sfântului, ei se pocăiră, primiră Sfântul Botez și deveniră toți călugări. După mulți ani în care harul pe care i l-a dat Dumnezeu s-a vădit în multe minuni, profeții și mai ales prin învățătura sa, Sfântul Simon a adormit în pace, înconjurat de ucenicii săi cărora le-a cerut pentru ultima dată să respecte învățătura primită cu frică de Dumnezeu, credință, grijă și ascultare totală față de egumen și duhovnic. Din mormântul Sfântului a început să curgă mir care făcea multe minuni (de unde și numele de Mirovlitul). Dar distrugerile repetate ale mănăstirii au făcut să nu mai rămână nici o urmă a mormântului sau a moaștelor sale. Cu toate acestea, Sfântul nu a încetat să fie o prezență nevăzută protejând în multe rânduri pe cei ascultători, mustrându-i greu pe cei neglijenți sau pe profanatori. În ziua când este sărbătorit, unii au putut vedea o lumină divină ieșind din peșteră sau acoperindu-i icoana din biserică ca un voal.
Un secol după adormirea sa, fiica despotului Macedoniei, Jean Ugles, a fost eliberată de un duh necurat cu ajutorul Sfântului Simon. Drept mulțumire, tatăl său a transformat mica mănăstire a Sfântului Simon într-un așezământ bogat cu multe proprietăți."
Comentarii
Trimiteți un comentariu