Cat despre rugaciune, in legatura cu care imi scrii, atata timp cat duhovnicul stie de ea, nu exista riscul sa te ratacesti. Tu sa faci asa cum iti spune duhovnicul, si daca harul vine si pleaca sa nu te nelinistesti, pentru ca in felul acesta il invata pe om sa gandeasca smerit si sa nu se inalte pe sine.
La inceput asa face pruncul. " Vai tie, cetate care ai rege prea tanar " - spune Scriptura. " Vai tie, suflete a carui minte este incepatoare in astfel de lucruri ! "
Mintea, fiul meu, nu poate ramane intr-o singura stare; cu atat mai mult mintea celui care este slab in cele duhovnicesti. Ea vrea o data lectura, alta data cantare, alta data tacere. Cand omul tace, mintea gaseste timp pentru a se desfata cu diferite imagini din Scriptura, pe care le-a citit mai inainte. Cand ii oferi ceea ce ii place, isi ia puteri, asa cum se intampla cu trupul cand primeste hrana sanatoasa. Cand ii oferi insa ceea ce iti vine la indemana, atunci, in loc sa se lumineze, se intuneca. De asemenea, atunci cand oboseste, are nevoie de odihna.
Asa invata sa distinga binele de rau. Asa devine mintea numai lumina, stravezie. Vede curatenia sufletului. Asa vede si ghimpii. Rabda ispitele. Se inmulteste harul. Curata trupul de patimi. Aduce pace sufletului. Si, la sfarsit, vin toate una dupa alta, ca un lant, fara oboseala multa si fara asteptare, deoarece toate sunt aduse de ascultare. Si asculta sa vezi : cel care face ascultare desavarsita ajunge ca mintea lui sa nu aiba nici-o purtare de grija. Mintea este iconomul sufletului, caruia ii da hrana pe care tu i-o oferi. Cand are pace si ii dai ceea ce doreste, ea le da inimii. Mai intai insa, se curata pe sine de toate prejudecatile deprinse in lume. Se elibereaza de grijile vietii si, spunand continuu rugaciunea, inceteaza de a mai rataci precum meteoritii. Atunci intelegi ca s-a curatit. Deoarece nu se mai apleaca spre lucruri viclene si necurate, despre care auzise si vazuse in lume. Dupa aceea, intrand si iesind din inima prin rugaciune, curateste drumui si inlatura orice uraciune, viclenie sau necuratie. Astfel, mintea declara razboi patimilor si demonilor care hranesc patimile ce se cuibaresc in inima de ani multi, nestiute si nevazute pana atunci. Acum insa, cand mintea si-a redobandit curatenia dintru inceput, le vede pe toate si ca un caine latra, se lupta cu ele ca un stapan si pazitor ai sufletului. Avand ca arma numele lui Iisus, ii loveste pe dusmani pana reuseste de-i scoate afara, in afara inimii, de unde acestia urla ca niste caini salbatici. Iar mintea trece apoi la curatirea murdariei si necuratiei pe care au lasat-o in urma demonii, prin compromisurile pe care ne-au impins sa le facem, la curatirea raului si pacatului. In continuu se lupta cu demonii pentru a-i scoate definitiv in afara, indepartandu-i atat de mult incat acestia, sa nu mai poata in nici un fel sa faca rau. Si se tot lupta sa arunce afara murdaria pe care acestia continuu o arunca inlauntru. Dupa aceea, ca un bun iconom, aduce sufletului hrana care se cuvine si care il conduce la iluminare si la sanatate.
La toate acestea, mintea are impreuna lucrator harul curatitor. Cel ce se roaga se afla ca sub umbra acoperisului ascultarii. Este pazit de harul care este dat de Dumnezeu pentru paza sufletului. Si dupa ce, putin cate putin, sunt alungati afara demonii, se curateste deplin inima si inceteaza orice murdarire. Se intronizeaza mintea ca un rege in inima si se bucura ca mirele ce se afla in camara nuntii cu mireasa lui. Aduce bucurie sfanta, curata, pasnica. Spune rugaciunea fara osteneala. Atunci harul lucreaza fara nici o stanjeneala si arata mintii toate fagaduintele pe care urmeaza a le primi ca rasplata daca isi implineste datoriile sale fara lipsa. De acum, fiind in liniste si pace, venind harul, mintea este condusa la vederea cea duhovniceasca, pe masura posibilitatilor pe care i le ofera temelia ce a pus.
Asadar, este mai intai frica de Dumnezeu, credinta, ascultarea desavarsita, lepadarea de sine, si apoi vin toate celelalte. Astfel, omul ajunge la dragostea desavarsita si la nepatimire. Ajunge la starea de a nu mai umbla in nici un fel raul in mintea sa si de a striga din adanc : " Insetat este sufletul meu dupa Tine, Dumnezeul meu ! Cand voi vedea si cand voi ajunge la dumnezeiasca Ta vedere ? " si : " Astept moartea cu cea mai mare bucurie. Cand se vor inchide ochii acestia pentru ca sa se deschida ceilalti, care vor vedea totul, veselindu-se pentru toate ? " Deci sileste-te, fiul meu, siliti-va spre supunerea cea fericita, intru care exista toate aceste bunatati si petrece ca un singur suflet in diferite trupuri. Atunci se va odihni si duhovnicul vostru si se va usura rugandu-se pentru voi cu tot sufletul in bucurie si dulceata. In timp ce, daca voi sunteti in neascultare si va lipsiti de toate cele bune, atunci duhovnicul are permanent sufletul greu si de multa intristare slabeste, inaintand pas cu pas spre moarte.
Toate acestea le-am trait eu. Am gustat din fructul lor si am aflat cat este de dulce ! Nu am aflat mai mare odihna decat aceea pe care ti-o da ascultarea desavarsita. Am ingropat pe bunul meu duhovnic si am aflat linistea prin rugaciunile lui.
Lucrati acum, cat sunteti tineri, pentru a culege roadele nepatimirii la batranete. Nu lucrati numai la batranete. Daca va straduiti, in douazeci de ani veti vedea ceea ce va spun eu acum. Iar daca nu va straduiti, chiar varsta lui Matusalem daca veti trai, tot nu veti ajunge sa va bucurati de aceste daruri duhovnicesti.
Straduiti-va, urmati indemnul duhovnicului, indemnati-va unul pe altul la bine. Si veti vedea o asa nelucrare a patimilor si atata pace a sufletului, ca si cand ati fi in Rai.
Gheron Iosif Isihastul - "Mărturii din viata monahală"
Comentarii
Trimiteți un comentariu