„Şi mă tânguiesc a mă vedea astfel. Și când tânguirile mele mă istovesc de tot, aducându-mă în pragul morții, neputincios atârnând deasupra hăului întunecat, atunci, într-un chip de neînțeles, vine o subţire iubire dintr-altă lume și, dimpreună cu ea, Lumina”.
Aici Cuviosul Sofronie vorbește despre stări necunoscute majorităţii credincioşilor. Când omul, în avântul unei pocăinței nemângâiate, Îi oferă lui Dumnezeu plânsul și jertfa lui până la capăt, el suferă o oarecare moarte. Dar atunci, după cum mărturisesc sfinţii, o adiere lină de iubire dintr-o altă lume se pogoară peste el ca Lumină. Adică, atunci când plânsul pocăinţei atinge ultima limită, aceasta i se socoteşte omului ca o jertfă desăvârșită, încredințându-L, pe Dumnezeu de dorinţa făpturii Sale de a fi a Lui pentru totdeauna. Mai degrabă, omul a răbdat o asemenea durere, încât de acum este mort față de lume și nimic nu-l mai poate clinti în hotărârea de a-l aparţine întru totul Domnului.
Întreaga nevoință a creștinului constă în a-L încredinţa pe Dumnezeu că Îl iubeşte cu adevărat, că nimic nu poate face ca această dragoste să se răcească, că inima lui este gata chiar și de moarte pentru a nu fi despărţit de El. Când pocăinţa ajunge la Dumnezeu ca o jertfă fără prihană şi desăvârșită, atunci şi Domnul Îşi întinde mâinile iubirii sfinte și îl prinde pe omul care crede că se afundă în prăpastie, adresându-i cuvintele: „Fiul Meu eşti tu, Eu
astăzi te-am născut!”. Omul primește atunci harul înfierii, harul de a rămâne de-a pururi ca fiu în casa Tatălui .
„Fireşte, aceasta este naștere de sus".
Există diferite trepte ale renașterii duhovnicești. Ha. rul este cel care îi aduce pe oameni în casa lui Dumnezeu și toți credincioşii primesc harul atunci când devin în chip conștient mădulare ale Bisericii Sale. Pentru a de. veni mădular al acestui Trup minunat, omul trebuie să trăiască o mică naștere din nou. De asemenea, de fiecare dată când se apropie de Tainele Bisericii cu credinţă, cu frică şi cu dragoste de Dumnezeu, credinciosul primește din nou harul reînnoirii. Există însă și un alt fel de renaștere, atunci când omul zidit pătrunde cu toată ființa sa în veșnicia sfântă a lui Dumnezeu, când el însuși devine întru totul Lumină, adică atunci când iubirea lui Dumnezeu îi inundă întreaga existenţă.
Evenimentul acesta este adevărata naștere de sus. lar această naştere îi preface pe oamenii plămădiţi din țărâna pământului în sfinţi. Aceasta este sfinţirea desăvârșită la care este chemat fiecare creştin şi pentru care s-a rugat Apostolul Pavel. Dumnezeu nu este părtinitor, „nu se uită la faţa omului, ci le oferă tuturor harul sfințirii. El Îi cheamă pe toți la Cina Împărăției Sale şi ar dori să-l vadă pe fiecare om strălucind de slavă. Dumnezeu nu este geJos pe făptura Sa, dimpotrivă, El ar vrea ca toți să se facă părtași ai Luminii Sale, mici dumnezei după har.
Rugăciunea o nesfârșită înfăptuirea Arhimdritul Zaharia
Comentarii
Trimiteți un comentariu