Iată ce trebuie a fi grija noastră de fiecare clipă, tot mai puternică, tot mai vie..

"Iubiții mei frați și surori, deschideți-vă inima, pentru ca Duhul Sfânt să însemneze într'însa chipul lui Hristos. Veți fi atunci puțin câte puțin în stare a purta înlăuntrul vostru și bucuria, și durerea, și moartea, și învierea. 

Lumea nu cunoaște nimic mai măreț decât chemarea de creștin. Dar cu cât țelul este mai înalt, cu atât mai anevoioasă atingerea lui. 

Priviți mărețul tablou pe care Dumnezeu ni-l dezvăluie în facerea cosmosului, în facerea omului după al Său chip și asemănare. Ceea ce căutăm noi nu se mărginește la mărunta noastră viață de zi cu zi; este vorba de a fi cu Dumnezeu și de a agonisi înlăuntrul nostru viața în toată deplinătatea sa, și cosmică, și dumnezeiască. 

Noi trebuie să împreunăm în viziunea noastră duhovnicească ființa cosmică și Ființa Dumnezeiască, făcutul și nefăcutul. 

«Întru început era Cuvântul». Fără El nimic nu există din ceea ce este. Zi de zi avem dureroasa experiență a vieții jalnice în trupul nostru. Și totuși sântem făuriți după chipul lui Hristos, al Absolutului. Problema, taina vieții noastre este trecerea de la relativ la Absolut. Dacă ființa a fost zidită de Dumnezeu, ea nu trebuie să moară. Dumnezeu a făcut viața, nu moartea. Țelul nostru este viața cu Hristos-Dumnezeu, nemurirea, vecinicia. În descoperirea Scripturii ni se arată că vecinicia lui Dumnezeu ne poate fi împărtășită. 

Trebuie să căutăm către Dumnezeu Însuși, către Persoana Sa, către lucrul cel mai înalt, pentru a da trupului nostru, care înclină către delăsare, un avânt vecinic. 

Cum să ne lucrăm mântuirea? Cum să facem ca trupul nostru să devină nestricăcios, să ne izbăvim de sub stăpânirea păcatului și din puterea morții. Iată ce trebuie a fi grija noastră de fiecare clipă, tot mai puternică, tot mai vie. Viața este atât de scurtă, iar țelul atât de înalt, dar atât de îndepărtat. 

Pentru Biserica Dreptslăvitoare mântuirea omului înseamnă îndumnezeirea lui. 

Datori sântem să învățăm a trăi viața vecinică a lui Dumnezeu însuși. Ce este îndumnezeirea omului? Este a trăi așa cum a trăit Domnul, a ne însuși gândurile și simțămintele lui Hristos, mai cu seamă cele din ultimele clipe ale vieții Sale pământești. 

După cădere, omul s'a făcut un câmp de luptă între Dumnezeu și vrăjmașul. 

Sămânța pe care Satana a aruncat-o în inima și mintea lui Adam- gândul de a deveni dumnezeu fără Dumnezeu - a pătruns atât de adânc în ființa noastră, încât ne aflăm necontenit sub stăpânirea păcatului. 

Din naștere ne facem moșteni lui Adam. Noi putem trăi starea de cădere, acea cumplită abatere de la dragostea Tatălui, ca fiind singura realitate a făpturii omului. În lume ne scăldăm în atmosfera și cultul căderii. Trăim cu înlesniri și prea adesea ne este rușine a ne mărturisi credința, a zice că sântem creștini. 

Să nu aveți prea multă încredere în educația superioară pe care ați primit-o în lume. Civilizația în care trăim este o cultură a căderii. 

După două războaie mondiale - iar războaiele sânt păcatul cu precădere - lumea contemporană a pierdut harul Sfântului Duh. Iar fără Sfântul Duh nu putem înțelege dumnezeirea lui Hristos. A crede că acest Om, care este un om real, este Făuritorul cosmosului, este ceva care ne depășește. A crede că Dumnezeu Însuși S'a întrupat, că ne-a chemat a fi vecinic cu El, iată ce lipsește multora dintre cei din vremea noastră, mai ales printre oamenii de știință. 

Ce înseamnă mântuirea? Moartea trupului nostru este oare singura condiție de a trece în împărăția lui Hristos? Cum putem dezvolta în noi putința de a trăi după poruncile lui Hristos, după Sfântul Duh? Un singur lucru trebuiește: a păstra încordarea rugăciunii și a pocăinței. Moartea atunci nu va mai fi o ruptură, ci o trecere către Împărăția pentru carea ne vom fi pregătit prin împărtășirea cu trupul și sângele lui Hristos, prin rugăciunea și chemarea Numelui Său: «Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește pre noi și lumea Ta». 

«Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie». Ce înseamnă această ultimă frază a Simbolului Credinței? Noi nu putem purta ideea vieții vecinice decât dacă această vecinicie a și pătruns în viața noastră. 

Dumnezeu nu a înfăptuit moartea. Dacă Dumnezeu, cum zice Hristos, este cu adevărat Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov, atunci aceștia nu sânt morți. Pentru Dumnezeu toți sânt vii."

Din viață şi din duh -  Cuviosul Sofronie de la Essex, Editura Reîntregirea 2014