Aripi Duhovnicești

  Rugăciune către Preacuvioșii Părinți și Stareți, care au strălucit la Sihăstria Optina O , mari drepți ai lui Dumnezeu, stâlpi și luminători ai pământului Rusiei, Preacuvioșilor și Purtătorilor de Dumnezeu părinți ai noștri de la Optina, Leon, Macarie, Moise, Antonie, Ilarion, Ambrozie, Anatolie, Isaachie și Iosif, Varsanufie, Anatolie, Nectarie, Nicon și Isaachie, după porunca Evangheliei pe Domnul Dumnezeu din toată inima și din tot sufletul și din tot cugetul L-ați iubit și ca niște făclii de har purtătoare ați luminat întreg poporul spre mântuire. P entru aceasta, sub Acoperământul Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarea de Dumnezeu ați venit la Sihăstria Optina, întemeiată de tălharul care s-a pocăit. Și până la sfârșitul vieții voastre ați umblat cu smerenie și osândire de sine pe calea cea strâmtă și plină de suferință, dobândind prin aceasta cu prisosință darurile binecuvântate ale Duhului Sfânt. P e bătrâni și tineri, pe nobili și pe sărmani, pe înțelepții veacului ...

    1. "A zis avva Evprepie: cele trupeşti sunt materie. Cel ce iubeşte lumea, iubeşte sminteala şi împiedicările. Deci de se va întâmpla să se piardă cândva ceva, aceasta trebuie să o primim cu bucurie şi cu mărturisire, fiindcă ne-am izbăvit de griji.    2. Un frate a întrebat pe avva Evprepie pentru viață. Şi a zis bătrânul: iarbă mănâncă, cu iarbă te îmbracă, pe iarbă te culcă (adică toate le defaimă), iar inima câştig-o de fier.    3. Un frate a întrebat pe acest bătrân, zicând: cum vine frica lui Dumnezeu în suflet? Şi a zis bătrânul: de va veni omul smerenie şi neagoniseală şi neosândire, vine la el frica lui Dumnezeu.   4. Acesta a mai zis: să petreacă cu tine pururea frica lui Dumnezeu şi smerenia şi lipsa de bucate şi plânsul.   5. La începutul său avva Evprepie a mers la un bătrân şi a zis lui: avvo, spune-mi un cuvânt, cum să mă mântuiesc! lar el i-a zis: de voieşti să te mântuieşti, când vei merge la cineva, să nu apuci mai înainte să...

  "Omul trebuie să îşi găsească pacea interioară, trebuie să se liniştească. Dacă se linişteşte fizic şi psihic, iată (aceasta este) mântuirea lui. Când omul este liniştit, sistemul nervos se relaxează şi atunci totul îi este uşor. Omul e legat de lumea întreagă. Viaţa este una singură. Noi suntem legaţi prin energie Dumnezeiască, Unul este izvorul vieţii, Care este pretutindeni şi le ţine pe toate. Omul trebuie să se supună Voii Lui Dumnezeu după cum îi este lui rânduit. Să fie mulţumit, să dea slavă Lui Dumnezeu pentru toate. Dumnezeu este pretutindeni prezent. Când firea omenească îşi vine în sine şi se linişteşte cu adevărat, o mare energie dumnezeiască poate să fie lucrătoare prin firea omenească. Dumnezeu este viaţa şi energia, şi El dă viața şi energie fiecărui lucru. Noi, neamul omenesc, suntem foarte tare legaţi între noi printr-o energie de nedespărţit. În lumea de astăzi sunt mulţi depresivi, oameni care îşi pierd credinţa. Slava Lui Dumnezeu este pretutindeni prezentă...

    "După cuvintele Sfântului Ioan Scărarul, rugăciunea este părtăşie duhovnicească cu Dumnezeu, mijloc de dobândire a iertării, har şi mântuire, pod de trecere fără primejduire peste valurile ispitelor, izvor al tuturor virtuţilor, hrană a sufletului, luminare a minţii, secure care taie orice deznădejde, bogăție a credincioşilor, comoară a celor smeriți, maică a lacrimilor pline de har, căci acestea prin rugăciune primesc bucurie, şi, în acelaşi timp, fiică a lacrimilor, pentru că, cu cât mai mult umilinţa pătrunde în sufletul celui care se roagă cu lacrimi, cu atât mai mult se întăreşte nevoinţa rugăciunii.     Dând aceste definiții ale rugăciunii, Sfântul Ioan Scărarul conchide că rugăciunea e o îndeletnicire îngerească ce umple sufletul de bucurie."   ARHIMANDRIT SERAFIM ALEXIEV    MEȘTEȘUGUL RUGĂCIUNII 

      În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin! Apoi Rugăciunile începătoare: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni) Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău. Doamne, miluiește. (de 3 ori) Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia ...

  Canonul de pocăință pentru cel căzut  în desfrânare După obișnuițul început : Cântarea 1 M iluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă! C red cuvântul Tău, Doamne, că în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăiește decât pentru nouăzeci și nouă de drepți, care n-au nevoie de pocăință. Învrednicește-mă, dar, și pe mine, să mă pocăiesc cu adevărat. M iluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă! H ristoase, Mântuitorul meu, departe de Tine mi-am petrecut viața mea, și multe păcate am săvârșit. Dar negăsindu-mi liniștea și pricepând că numai lângă Tine pot afla odihnă sufletului meu, la Tine alerg, Iubitorule de oameni. S lavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. S urd am fost față de cuvintele Tale: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați”. Pentru că în loc să văd căderea în care mă aflam, am ales să mă văd mai bun decât cei care păcătuiseră mai mult decât mine. Ș i acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. C uvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumne...

"P aul I. Plikhanov, fiul lui Ioan și Natalia Plikhanov, s-a născut în orașul Samara în 5 iulie 1845. Mama i-a murit pe când era încă prunc și tatăl său s-a recăsătorit pentru ca fiul lui să aibă o mamă. Deși severă cu el, mama vitregă i-a fost ca o adevărată mamă și copilul a îndrăgit-o mult. C a descendent al cazacilor din Orenburg, Paul s-a înrolat în armata cadeților din Polotsk. Și-a completat studiile la Școala Militară din Orenburg devenind ofițer. Mai târziu a terminat și Școala de Ofițeri Cazaci din Petersburg, primind serviciu în districtul militar din Kazan și, în cele din urmă, devenind colonel. O dată, bolnav de pneumonie, Paul simțea că nu mai are mult de trăit. L-a rugat pe subofițerul sanitar să-i citească din Sf. Evanghelie și și-a pierdut cunoștința. Atunci a avut o vedenie în care parcă cerurile s-au deschis și el s-a înfricoșat de acea lumină puternică. Întreaga sa viață cu toate păcatele i-a trecut prin fața ochilor și l-a cuprins un sentiment de pocăință. ...

"A ceasta a fost din Egipt. Încă de la vârsta de 12 ani, s-a despărțit de casa părintească și a mers în Alexandria. Era tânără și frumoasă și a căzut într-o desfrânare fără spațiu, încât s-a făcut ademenitoare multor suflete de bărbați tineri și bătrâni, cu desfătările pierzaniei desfrânării. Deci, petrecând ea șaptesprezece ani în cea mai adâncă viață păcătoasă, părându-i-se că numai aceasta este viața, Dumnezeu i-a întins o mână de ajutor, făcând ca un îndreptar de întoarcere la pocăință, de nevoință peste fire și de neasemuită sfințenie. C ă, dorind să se închine lemnului Sfintei Cruci, a mers la Ierusalim, văzându-și trupul corăbierilor, drept plată de călătorie. Dar, încercând să se apropie de lemnul Sfintei Cruci, s-a întâlnit cu o Putere nevăzută, care o respingea afară din biserică, și n-o lăsă să intre. Și, făcând încercare de mai multe ori și neizbutind, și-a dat seama de viața ei păcătoasă. Și așa a început plânsul și pocăința Măriei. D eci, luând chezașă pe Preacur...

"A cest între sfinți părintele nostru Macarie, în Constantinopol fiind născut, și prunc sărman rămânând după părinții săi, a fost crescut de un moș adevărat al său, fiind dat la învățătura Sfintelor Scripturi. Și având firească istețime, și multă osârdie arătând, în scurtă vreme petrecând toată Scriptura, a cunoscut nimicnicia și grabnica stricăciune a celor vremelnicești, precum și veșnicia celor cerești. Pentru aceasta, ieșind din cetate, s-a dus la Mânăstirea numită Pelechiti, și amestecându-se cu monahii de acolo, lepădând numele Hristofor, căci așa se numea mai înainte, Macarie de acum înainte s-a numit. Deci slujind mai la toate trebuințele chinoviei și săvârșind virtuțile prin multa smerenie, s-a făcut începător și făcător de minuni preaminunat. Căci Dumnezeu prin el a vindecat patimi nevindecate; și ploaie din cer a pogorât peste pământ prin rugăciune, și mare și vestit făcându-se el în zilele acelea, multă mulțime năzuia către el. Unii adică durerile sufletești prin el ...

  Cuviosul Macarie Mărturisitorul, egumenul Pelechitului Acest între sfinți, părintele nostru Macarie, în Constantinopol fiind născut, și prunc sărman rămînînd după părinții săi, a fost crescut de un moș adevărat al său, fiind dat la învățătura Sfintelor Scripturi. Și avînd firească istețime, și multă osîrdie arătînd, în scurtă vreme petrecînd toată Scriptura, a cunoscut nimicnicia și grabnica stricăciune a celor vremelnicești, precum și veșnicia celor cerești. Pentru aceasta, ieșind din cetate, s-a dus la Mănăstirea numită Pelechit, și amestecîndu-se pe sine cu monahii de acolo, lepădînd numele Hristofor, căci așa se numea mai înainte, Macarie de acum înainte s-a numit. Deci, slujind mai la toate trebuințele chinoviei și săvîrșind virtuțile prin multa smerenie, s-a făcut începător și făcător de minuni preaminunat. Căci Dumnezeu prin el a vindecat patimi nevindecate; și ploaie din cer a pogorît prin rugăciune; și mare și vestit făcîndu-se el în zilele acelea, multă mulțime năzuia c...

    "Pocăința este cel mai mare dar al lui Dumnezeu dat omului. Ea nu este o faptă în sine, ci este dorința lăuntrică a sufletului prin care el se leapădă de omul cel vechi şi se apropie de Dumnezeu, dar şi Dumnezeu Se apropie de el. Cel care se pocăieşte cu adevărat simte iubirea Tatălui ceresc, precum fiul risipitor din parabolă care s-a întors la casa Tatălui său. Tatăl nu l-a mustrat pentru păcatele lui, ci i-a ieşit în întâmpinare, l-a sărutat, i-a dat haina dintâi și a junghiat de dragul lui vițelul cel îngrășat.    Întocmai aşa Se poartă şi Tatăl ceresc cu cei ce se pocăiesc cu adevărat. Omul care se pocăieşte are părtăşie cu Tatăl şi se îngrijeşte să nu-l mai mâhnească vreodată. Îl iubeşte pe Dumnezeu până la ura de sine. Cere necontenit iertare pentru greşelile lui de mai înainte, caută să nu le repete, nu se încrede în sine şi are înlăuntru frica lui Dumnezeu cea binefăcătoare. Frica aceasta nu este groază, ci e o stare lăuntrică ce pătrunde în toată ființa...

  "Îmi spui că uneori în timpul rugăciunii vin, nici nu şti de unde, dezlegări asupra chestiunilor privitoare la viața duhovnicească ce interesează sufletul. Acest lucru este bun! Îmi pare rău că ţi-am mai spus ceva cu privire la aceasta. Asta este adevărata învăţătură creştinească a adevărului lui Dumnezeu. În acest caz, se împlineşte făgăduința ("toți vor fi învățați de Dumnezeu").  Aceasta se petrece întocmai aşa. Adevărurile sunt scrise în inimă cu degetul lui Dumnezeu rămân neşterse şi nu sunt supuse nici unui fel de clătinări. Nu-ţi îngădui să laşi fără luare aminte ale adevărului lui Dumnezeu, ci scrie-le..." Sbornicul - Vol 1 ,  "Lucrarea minții - Despre Rugăciunea lui Iisus"

  Sfaturi generale pentru folosirea simţurilor  Îmi mai rămâne să îţi înfăţişez regulile generale pentru folosirea simţurilor din afară, pentru ca impresiile lasate de ele să nu dărâme clădirea noastră duhovnicească. Deci ascultă!  a) Mai mult decât orice, fratele meu, cu toate puterile ţine în frâu tâlharii tăi cei răi şi grabnici — ochii tăi — și nu le îngădui deloc să iscodească cu curiozitate fețele femeilor, dacă sunt frumoase sau nu, precum nici fețele bărbaţilor, mai ales ale celor tineri şi fără barbă. De asemenea, nu le îngădui să privească la trupuri goale, nu numai ale altora, dar nici măcar la al tău. Căci de la o astfel de curiozitate şi iscodire pătimaşă uşor se poate naște în inimă pofta îndulcirii pătimaşe a desfrânării, care nu este fără de vină, după cum a zis Domnul: Tot cela ce caută la femeie spre a o pofti pe ea, a şi preacurvit cu dânsa întru inima sa (Mat. 5, 28). Şi dintre cei înţelepţi unul a scris: „Din privire se naşte dorirea”. De aceea şi Sol...

  "...  Diavolul nu are acces în suflet atunci când acesta nu hrăneştenici o patimă. Dar când sufletul va îngădui patimii şi va consimți cu ea, atunci el se întunecă şi diavolul îl vede. Se apropie cu îndrăzneală de el şi începe să gospodărească într-însul. Două mişcări vicioase şi însemnate tulbură de obicei sufletul: pofta şi iuțimea. De va izbuti vrăjmaşul să biruie pe cineva cu pofta, îl lasă numai cu această patimă fără să-l mai tulbure, sau tulburându-l uşor cu mânia; cine însă nu se dă bătut, în fața poftei, pe acesta se grăbeşte să-l mişte spre mânie şi adună în jurul lui, mai multe elemente de ațâțare. Cel ce nu deosebeşte vicleşugurile diavolului şi se supără pentru orice, acela face loc  diavolului, dându-se să fie biruit de mânie. Dar cel ce înăbuşă orice ațâțare de mânie, acela nu numai că nu-i face loc diavolului în inima sa, ci i se împotriveşte şi-l alungă. vremea mâniei diavolul îşi face loc în clipa când supărarea este recunoscută ca fiind îndreptățită ş...