"... Diavolul nu are acces în suflet atunci când acesta nu hrăneştenici o patimă. Dar când sufletul va îngădui patimii şi va consimți cu ea, atunci el se întunecă şi diavolul îl vede. Se apropie cu îndrăzneală de el şi începe să gospodărească într-însul. Două mişcări vicioase şi însemnate tulbură de obicei sufletul: pofta şi iuțimea. De va izbuti vrăjmaşul să biruie pe cineva cu pofta, îl lasă numai cu această patimă fără să-l mai tulbure, sau tulburându-l uşor cu mânia; cine însă nu se dă bătut, în fața poftei, pe acesta se grăbeşte să-l mişte spre mânie şi adună în jurul lui, mai multe elemente de ațâțare. Cel ce nu deosebeşte vicleşugurile diavolului şi se supără pentru orice, acela face loc diavolului, dându-se să fie biruit de mânie. Dar cel ce înăbuşă orice ațâțare de mânie, acela nu numai că nu-i face loc diavolului în inima sa, ci i se împotriveşte şi-l alungă. vremea mâniei diavolul îşi face loc în clipa când supărarea este recunoscută ca fiind îndreptățită şi satisfacerea ei, legitimă. Tocmai în acest moment vrăjmaşul intră în suflet şi începe să bage înlăuntru roiuri de gânduri, unele mai ațâțătoare decât altele. Omul începe să ardă de mânie ca într-o flacără. Aceasta este flacăra diavolească, o flacără a iadului. Iar bietul om crede că el arde astfel de râvnă pentru dreptate, cu toate că mânia omului niciodată nu face dreptatea lui Dumnezeu (Iacov. 1, 20).
Acest lucru nu este, în felul lui, decât o înşelare prin mânie, aşa cum este inşelarea prin poftă. Cine înăbuşă imediat mânia, acela spulberǎ această înşelare şi prin aceasta îl respinge pe diavol aşa cum cineva l-ar lovi pe altul cu putere în piept în dreptul inimii. Cine din cei ce se mânie, dacă se cercetează cu conştiinţa curată după potolirea mâniei, nu găseşte că la temelia ațâțării n-a fost decât o nedreptate?!
Dar, vrăjmaşul întoarce această nedreptate, în dreptate şi o umflă cât un munte aşa de înalt, încât ţi se pare că, dacă nu ni se satisface jignirea noastră chiar aici lumea însăşi n-ar mai putea sta.
Tu nu poți să nu ții minte răul, să nu
vrăjmăşeşti? Fii vrăjmaş, dar vrăjmăşeşte împotriva diavolului, iar nu împotriva fratelui tău. De aceea, ne-a şi dat Durnnezeu drept armă mânia, pentru ca noi să doborâm cu sabia nu trupurile noastre proprii, ci ca să împlântăm ascuțişul ei în întregime în pieptul diavolului. Înfige-ți acolo sabia până în prăsele, iar dacă vrei, bagă şi mânerul şi nu o mai scoate niciodată dimpotrivă, mai înfige acolo altă sabie.
Dar acest lucru se va petrece atunci când noi ne vom cruța unul pe altul, când ne vom purta cu dragoste de pace unul față de altul. Să mă lipsesc de bani, să-mi pierd slava şi cinstea, mădularul meu îmi este mai orişice. Aşa va spune unul altuia; să nu ne jignim firea cu scopul de a câştiga bani, de a căuta slava.
Sbornicul - Vol 1 ,
"Lucrarea minții - Despre Rugăciunea lui Iisus"
Comentarii
Trimiteți un comentariu