Aripi Duhovnicești

   "    În jurul anului 472, pe vremea împăratului Zenon din Constantinopol, trăia în oraşul Alexandria, din Egipt, o femeie tânără, numită Teodora. Părinţii ei, oameni cu stare, au măritat-o de tânără cu un om de seamă din acel oraş şi era fericită. Tânără şi frumoasă se lăsă însă ademenită de stăruinţele unui tânăr şi a căzut în desfrânare şi acum, după păcat, era întristată peste măsură, ca una ce singură îşi stricase viaţa şi în taină a început a se tângui cu amar.  Deci, văzând ea că nu poate scăpa de întristare, a mers la mari depărtări, la o mânăstire de călugări şi, lepădând îmbrăcămintea femeiască, şi-a pus numele de Teodor şi a fost primită ca monah de egumenul mănăstirii, neştiind nimeni că este femeie, şi a început astfel viaţa ei de ispăşire şi de căinţă. Doi ani a trăit Teodora, răstignindu-se pe crucea ispăşirii, lepădînd voia sa şi devenind înger în trup.  Deci, văzînd diavolul că ea se luptă împotriva lui, a ridicat multe învinuiri nedrepte...

  Galateni 1, 1-3; 20-24; 2, 1-5 Prochimen, glasul al 8-lea (Psalm 18: 4, 1) Î n tot pământul a ieșit vestirea lor, și la marginile lumii cuvintele lor. Stih: Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria. 1 Pavel, apostol nu de la oameni, nici prin vreun om, ci prin Iisus Hristos și prin Dumnezeu-Tatăl, Care L-a înviat pe El din morți.  2 Și toți frații care sunt împreună cu mine – Bisericilor Galatiei: 3 Har vouă și pace de la Dumnezeu-Tatăl și de la Domnul nostru Iisus Hristos, 1 Apoi, după paisprezece ani, m-am suit iarăși la Ierusalim cu Barnaba, luând cu mine și pe Tit.  2 M-am suit, potrivit unei descoperiri, și le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc la neamuri, îndeosebi celor mai de seamă, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar.  3 Dar nici Tit, care era cu mine și care era elin, n-a fost silit să se taie împrejur,  4 Din cauza fraților mincinoși, care veniseră, furișându-se, să iscodească libertate...

  Marcu 5, 1-20 1 Și a venit de cealaltă parte a mării în ținutul Gadarenilor.  2 Iar după ce a ieșit din corabie, îndată L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necurat,  3 Care își avea locuința în morminte, și nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanțuri,  4 Pentru că de multe ori fiind legat în obezi și lanțuri, el rupea lanțurile, și obezile le sfărâma, și nimeni nu putea să-l potolească;   5 Și neîncetat noaptea și ziua era prin morminte și prin munți, strigând și tăindu-se cu pietre.   6 Iar văzându-L de departe pe Iisus, a alergat și s-a închinat Lui.   7 Și strigând cu glas puternic, a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuiești.  8 Căci îi zicea: Ieși duh necurat din omul acesta.  9 Și l-a întrebat: Care îți este numele? Și I-a răspuns: Legiune este numele meu, căci suntem mulți. 10 Și Îl rugau mult să nu-i trimită afară din acel ținut..  11 Iar acolo, lângă ...

 Şi cea mai mare necurăţie a trupului este o nimica toată faţă de necurăţia sufletului pângărit. Puţină apă şi săpun, şi toată murdăria trupului se spală și se curățește: şi noroiul, şi duhoarea, şi păduchii, şi urâciunea. Dar murdăria sufletului nu se poate spăla în niciun chip, până când sufletul nu se înnoieşte. Pardoseala murdară se spală, de asemenea, fără a fi nevoie să o înlocuieşti întotdeauna cu alta nouă ca să fie curată. Dar aerul necurat din cameră de nimic nu poate fi spălat, de nimic curăţit și împrospătat; căci trebuie neaparat scos din cameră mai întâi şi înlocuit apoi cu aer proaspăt și curat. Tot aşa este şi cu sufletul omenesc. Sufletul întinat trebuie să se înnoiască, să fie primenit și să renască, ca să ajungă apoi curat. Când camera are ușă și fereastră, este uşor să dai aerul necurat afară şi să aduci în loc aer proaspăt. Însă cum se va împrospăta aerul în camerele lipsite de ferestre şi de uşi? Sufletul care are fereastra îndreptată spre Dumnezeu, uşor se va...

  Ia aminte la două gânduri și teme-te de ele. Unul îți spune: „Ești un sfânt!”, altul: „Nu te vei mântui!” Aceste două gânduri vin de la vrăjmașul și nu este adevăr în ele. Tu însă cugetă: „Sunt un mare păcătos, dar Domnul e milostiv, El îi iubește mult pe oameni și-mi va ierta păcatele mele”. Crede aceasta și-ți va fi așa: Domnul te va ierta. Dar nu-ți pune nădejdea în nevoințele tale, chiar dacă te-ai nevoi mult.  Un nevoitor [ascet] mi-a spus: „Negreșit trebuie să fiu miluit, pentru că în fiecare zi am făcut atâtea închinăciuni”; dar când a venit moartea, și-a rupt de pe el cămașa.  Astfel, nu pentru nevoințele noastre, ci în dar, pentru bunătatea Sa, se milostivește de noi Domnul. Domnul vrea ca sufletul să fie smerit și să ierte tuturor cu iubire; atunci și Domnul îl va ierta cu bucurie. Domnul îi iubește pe toți, și noi trebuie să-L imităm și să-i iubim și noi pe toți; și dacă nu putem, să o cerem, și Domnul nu va zăbovi să ne ajute cu harul Său.  Încă fiind f...

  Ce e nou în această minune, care se săvârșește și acum? Dumnezeu voiește să se facă văzut și acum păcătoșilor. El, care odinioară S-a suit și a șezut pe tron, în cerul părintesc, unde rămâne ascuns. Căci S-a ascuns de la ochii dumnezeieștilor apostoli și singur Ștefan a văzut, cum am auzit, după aceea cerurile deschise și a zis: „Văd pe Fiul stând la dreapta slavei Tatălui" (Fapte 7, 56). Și îndată e omorât cu pietre ca unul ce ar fi hulit, de înșiși învățătorii legii și moare legii firii și viețuiește în veci. Dar el era apostol și era și sfințit și umplut întreg de Duhul cel Prea Sfânt. Era la începutul propovăduirii când mulțimea celor necredincioși, care au crezut prin apostolii lui Hristos, au primit harul care era darul credinței. Dar acum ce înseamnă acest lucru minunat care se săvârșește întru mine? Ce vrea să fie înfricoșătoarea minune ce se petrece acum? Ce este modul iubirii de oamenii care se arată acum, această ciudată bogăție a bunătății, ca un nou izvor al milei, ...

  În aceeași cetate era un om, cu numele Ioan, foarte evlavios și bogat, dar avea mintea lui atât de greoaie, că nu putea nicidecum să învețe carte, nici măcar o rugăciune, ca să o zică după rânduiala creștinilor. Pentru aceasta s-a dus într-o mănăstire și, dăruind acolo toate câte erau ale lui, s-a făcut monah pentru ca să-l învețe frații carte. Deci l-au primit cu dragoste pentru multa bogăție pe care le-a dat-o, și toți îi spuneau psalmi și rugăciuni, însă el nu putea să învețe nimic. Atunci un frate iscusit și cu fapte bune, citindu-i lui toate rugăciunile una câte una, l-a întrebat care din toate i s-a părut mai frumoasă, ca să-l învețe, iar el a zis că „Bucură-te, Marie” i-a plăcut mai mult. A pus dar osteneală multă și a învățat închinăciunea îngerului, adică aceasta: „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te, ceea ce ești cu dar dăruită, Marie” și celelalte, după multă vreme. Și s-a umplut de multă bucurie și veselie că a învățat închinăciunea aceea îngerească, încât i se...

  „Care este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, întâi născut decât toată zidirea. Căci întru Dânsul s-au zidit toate, cele cerești și cele pământești, cele văzute și cele nevăzute, ori domniile, ori începătoriile, ori stăpâniile, toate printr’ Însul și întru Dânsul s-au zidit. Și el este mai înainte de toate, și toate întru dânsul sunt așezate, și este capul trupului Bisericii”. (Col. 1, 15-18) Astăzi este necesar de a-mi plăti datoria pe care am amânat-o ieri, ca astfel să o propun cugetelor voastre reîntinerite. Vorbind Pavel de demnitatea Fiului a spus acestea, după cum am arătat: „Oare este chinul lui Dumnezeu celui nevăzut”. Al cărui chip voiești să fie? Al lui Dumnezeu? Așadar este întocmai cu a celui de care-l pui înainte. Dacă este chipul lui Dumnezeu, bine căci este Dumnezeu și Fiul lui Dumnezeu, dar dacă este chipul omului, spune-mi, și mă voi depărta de el ca de un maniac. De ce oare nicăieri nu se numește îngerul nici chip, nici fiu, ci în ambele cazuri se zice numai de...

  1 Iar Saul, suflând încă amenințare și ucidere împotriva ucenicilor Domnului, a mers la arhiereu, 2 Și a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc ca, dacă va afla acolo pe vreunii, atât bărbați, cât și femei, că merg pe calea aceasta, să-i aducă legați la Ierusalim. 3 Dar pe când călătorea el și se apropia de Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată. 4 Și, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigonești? 5 Iar el a zis: Cine ești, Doamne? Și Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigonești. Greu îți este să izbești cu piciorul în țepușă. 6 Și el, tremurând și înspăimântat fiind, a zis: Doamne, ce voiești să fac? Iar Domnul i-a zis: Ridică-te, intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci. 7 Iar bărbații, care erau cu el pe cale, stăteau înmărmuriți, auzind glasul, dar nevăzând pe nimeni. 8 Și s-a ridicat Saul de la pământ, dar, deși avea ochii deschiși, nu vedea nimic. Și luându-l de mână, l-au dus în Dama...

   RUGĂCIUNEA CARE ÎL ÎNCĂLZEȘTE PE OM ȘI ÎL UNEȘTE CU DUMNEZEU ÎN DRAGOSTE Î nainte de toate trebuie să se știe că orice creștin dar mai ales o față duhovnicească trebuie, după datoria chemării sale, să se îngrijească prin orice mijloc și întotdeauna, să se unească cu Dumnezeu Ziditorul, Cel plin de dragoste; Făcătorul de bine, și cel mai mare Bun al său, de care și pentru care a fost zidit, căci sufletul făcut de Dumnezeu, nimic altceva nu se cuvine să aibă în miezul cugetului său, adică în țelul său cel din urmă, decât pe Dumnezeu Însuși, de la care și-a primit el viața și firea și pentru care de-a pururi trebuie să trăiască, fiindcă tot ce se vede pe pământ, tot ce este îndrăgit și dorit de oameni: bogăția, slava, soția, copiii într-un cuvânt, toate cele frumoase, dulci și iubite în lumea aceasta, nu sunt proprii duhului, ci numai trupului și, fiind arătări vremelnice, repede vor trece ca o umbră. Pe câtă vreme duhul, ca unul ce după a sa fire este veșnic, își poate găsi...

  "1) Rugăciunea este, după însușirea ei, însoțirea și unirea omului și a lui Dumnezeu; iar după lucrare, susținătoarea lumii. Este împăcare a lui Dumnezeu; maica lacrimilor și fiica lor; ispășirea păcatelor; pod de trecere peste ispite; peretele din mijloc în fața necazurilor ; zdrobirea războaielor, lucrarea îngerilor, hrana tuturor ființelor netrupești, veselia ce va să vie, lucrarea fără margine, izvorul virtuților, pricinuitoarea harismelor (a darurilor), sporirea nevăzută, hrana sufletului, luminarea minții, securea deznădejdii, dovedirea nădejdii, risipirea întristării, bogăția călugărilor, vistieria sihaștrilor, micșorarea mîniei, oglinda înaintării, arătarea măsurilor, vădirea stării dinăuntru, descoperirea celor viitoare, semnul slavei. Rugăciunea este celui ce se roagă cu adevărat tribunal, dreptar și scaun de judecată al Domnului, înaintea scaunului Judecății viitoare. 2) Ridicîndu-ne în picioare, să ascultăm pe această împărăteasă a virtuților strigînd și grăind c...