"Fundamentul vieții pe pământ este pacea. Când ai pace, poți să semeni și să culegi, poți să iubești și să dai naștere la copii. Poți să îmbătrânești liniștit. Poți să trăiești. Când ai pace, ești în armonie cu tine, cu lumea din jur, cu Ziditorul ei și al tău. Războiul este opusul păcii. El înseamnă moarte. Moarte pentru tine însuți, moarte pentru toți. E adevărat, mai puțin, astăzi, pentru cei care l-au provocat și pentru conducători.        Mesajul pe care Dumnezeu l-a transmis omenirii la venirea Fiului Său în lume a fost unul de pace. Îngerii au cântat lângă păstorii din Betleem: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, întru oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).        Pacea este semnul prezenței lui Dumnezeu în sufletele oamenilor. Părinții Bisericii ne avertizează însă. „Nu poate avea omul pace în suflet atât timp cât e în război cu Dumnezeu”, spunea părintele Arsenie Boca secolul trecut. Același lucru îl subli...

     "La avva Or găsim o apoftegmă scurtă, simplă și destul de misterioasă: „Spuneau despre avva Or și despre avva Teodor că puneau începuturi bune și-I mulțumeau tot timpul lui Dumnezeu”.        Patericul se caracterizează, între altele, prin realism și prin faptul că nu ne prezintă o lume duhovnicească idealizată, inaccesibilă, distantă, a oamenilor perfecți, netulburați de ispite, păcate și căderi. Dimpotrivă, ni-i arată pe asceți în toată umanitatea lor prinsă în tensiunea permanentă către Dumnezeu. Dar tensiunea aceasta nu-i ferește de perioade lipsite de intensitate ascetică sau de rătăciri. Și aici intervine necesitatea începutului perpetuu, pe care îl vedem la cei doi bătrâni din apoftegmă, alături de mulțumire.        A pune mereu începuturi bune este, în sine, o formă de eroism. Înseamnă să nu te lași nicidecum doborât de eșecuri, să nu cedezi în fața oboselii și a uzurii, să nu te lași convins de neputință să renunți. Ba ...

      "Domnul a dat o  rugăciune  de  obşte pentru toţi, cuprinzând în ea toate nevoile  noastre, duhovniceşti  şi trupeşti,  lăuntrice  şi  din  afară,  veşnice  si  vremelnice. Dar fiindcă într-o singură rugăciune nu poţi  înşira  toate  lucrurile  pentru  care  ajungi  în această  viaţă  să  te  rogi  lui  Dumnezeu,  după  rugăciunea  cea  de  obşte  a  dat un  îndreptar  pentru  atunci  când  vrem  să  cerem un anume  lucru:„Cereţi  şi vi  se  va  da; căutaţi  si  veţi  găsi; bateţi  şi  vi  se  va  deschide",  în  biserica  lui Dumnezeu  aşa  se  şi  face:  creştinii se roagă împreună pentru  nevoile obşteşti, dar fiecare în parte înfăţişează lui Dumnezeu   ...

 "Trezvia e calea a toată virtutea și porunca lui Dumnezeu. Ea e numită și liniștea inimii, iar desăvârșită până la golirea de orice nălucire e tot ea, și pază a minții."  "Nu vede lumina soarelui cel născut orb. Tot așa cel ce nu călătorește întru trezvie nu vede cu îmbelșugare razele harului de sus."  "Nici nu se va slobozi de faptele, de gândurile și de înțelesurile viclene și urâte de Dumnezeu" . "Acesta la moarte nu va scăpa liber de căpeteniile tartarului"  "Cuvântul despre trezvie cuprinde probabil singurul subiect care-l poate preocupa pe om" 

  Troparul Sfântului Mucenic Paramon, glasul al 4-lea: M ucenicul Tău, Doamne, Paramon, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmosul: A dâncul Mării Roșii cu urme neudate pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise, în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit. Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. C u Luminile Duhului cele luminătoare, luminează Mucenice Paramon inima mea, celui ce laud pomenirea ta cea purtătoare de lumină și mă întărește să stau întru Dumnezeieștile Legi. Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Î mbogățitu-te-ai luminat, fericite, cu buna laudă a mucenicilor, încuviințându-te cu podoabe mucenicești și te-ai înfrumusețat cu răni f...

  " În ziua următoare, când s-au coborât din munte, L-a întâmpinat mulțime multă. Și iată un bărbat din mulțime a strigat,zicând: Învățătorule, rogu-mă Ție, caută spre fiul meu, că îl am numai pe el; și iată un duh îl apucă și îndată strigă și-l zguduie cu spume și abia pleacă de la el, după ce l-a zdrobit.  Și m-am rugat de ucenicii Tăi ca să-l alunge, şi n-au putut.  Iar Iisus, răspunzând, a zis: O,neam necredincios și îndărătnic! Până când voi fi cu voi și vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău.  Și, apropiindu-se el, demonul l-a aruncat la pământ și l-a zguduit. Iar Iisus a certat pe duhul cel necurat și a vindecat pe copil şi l-a dat tatălui lui. Matei 17, 10-17 / Marcu 9, 10-19  Matei 17, 18/ Marcu 9, 20 Foarte necredincios era omul acesta, căci din această pricină nici dracul nu ieşea din copilul lui, fiindcă necredinţa lui biruia puterea Apostolilor. Încă şi dintru aceasta se arată necredinţa şi îndrăzneala lui, dintru a veni înaintea tuturor și a-i prih...

"Iadul clocotește, Satana-i furios, În cer se pregătește Venirea lui Hristos. Se-apropie scadența  Și iezerul de foc.. Îl bântuie demența Căci n-are timp deloc! Nu-i șansă de scăpare, Din nou va fi zdrobit De-aceeași oaste care Din ceruri l-a trântit, Atunci când Creatorul I-a dat un chip hidos, Chiar lui, ce printre îngeri Era cel mai frumos.. Ei bine, vor să-l bage  Pe veșnicie-n munci?.. În flăcări îi va trage Pe cât mai mulți atunci, Va declanșa terorarea Și Marele Reset, E vremea ca în lume Să vină Baphomet! E plină-întreaga lume De credincioase slugi Ce nu-l cunosc pe nume, Dar îi înalță rugi.. Chemându-l ca pe-un tată De oameni iubitor. Nebunii ăștia-afirmă Că-i "Arhitectul" lor! Le-a dat avere multă Și i-a corupt pe ei Și astăzi îl ascultă Ca niște mielușei. Un singur OM în lume I-a spus Satanei nu!  Vai, ce-o să plângi, Hristoase, De mila lumii, Tu.. Curând se va impune Guvernul mondial; Se va-împlini atuncea Străvechiul ideal: Din oameni demni vor face Nenoroci...

"Iți spun: „Copilul meu, iartă-ți fratele!”. Iar tu îmi răspunzi: „I-am zis: Blagosloviți!”, dar înăuntrul tău nu-l ierți. Dacă după șapte ani o să auzi o acuză la adresa lui, vei zice: „E normal, Păinte Stareț, nu vă amintiți ce mi-a făcut și mie, acuma sunt șapte ani?” Asta înseamnă că șapte ani ai avut draci în tine și acuma te dezvălui. Cât de mult ne lipsește iertarea sinceră! Când ne deranjează aproapele, când ne ispitește atitudinea lui, când simțim că nu se poartă frumos cu noi, când ne înțeapă neîncetat cu câte ceva înseamnă că nu am dobândit iertarea sinceră. Asta ne aduce aminte de „Lasă-ți darul tău și mergi de te împacă cu pârâșul tău (Mt. 5, 24)”. Altfel, nu sunt vrednici și în stare pentru Dumnezeiasca Împărtășanie și pentru viața lui Hristos." Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Cuvânt despre trezvie. Tâlcuire la Sfântul Isihie, p. 293

  "Să nu vă părăsească niciodată cuvintele „Slavă Ție, Dumnezeule”. Pentru mine, când ceva mă doare, leacul este „Slavă Ție, Dumnezeule”; nimic altceva nu ajută. „Slavă Ție, Dumnezeule” este chiar mai presus decât „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă ”. Părintele Tihon spunea: „«Doamne Iisuse Hristoase» valorează o sută de drahme, iar «slava Ție, Dumnezeule» valorează o mie de drahme, adică mult mai mult”. Prin aceasta, el voia să spună că omul cere mila lui Dumnezeu din necesitate, iar îl slăvește pe Dumnezeu din bunăvoință, iar acest lucru are o mare valoare. El sfătuia să spunem „Slavă Ție, Dumnezeule” nu numai când totul este bine, ci și când suferim necazuri, pentru că Dumnezeu permite încercările pentru binele sufletului."🌿 ☦ Sfântul Paisie Aghioritul.

1. "Să nu ții păcatul mult timp nemărturisit, pentru că păcatul e ca o otravă, așa cum spune Sfântul Macarie Egipteanul: paralizează sufletul! De aceea se află lumea actuală așa de afundată în neputință, pentru că nu se spovedește. 2. Cum ți-ai pregătit aripile aici, așa o să zbori dincolo. 3. Lumea e aşa de strâmbată şi de îndepărtată de Dumnezeu, încât lucrurile creştineşti i se par nebunie. 4. Omul să se retragă din când în când, ca să se întâlnească cu Dumnezeu. 5. Nu vă amăgiţi: de nu se va curăţi neamul acesta de patimi, Duhul Sfânt nu va veni peste el. 6. Să respirăm pe Dumnezeu ca pe aer. 7. Dă-i minţii o lucrare; dacă mintea are o lucrare, atunci nu mai e atrasă de curiozitate. 8. S-a pierdut ideea de păcat şi atunci omul crede că e liber să facă toate relele de pe lume. 9. Dacă nu ne pregătim în lumea aceasta, o să ajungem niste nefericiţi, bântuiţi veşnic de păcatele pe care le-am făcut. 10. Izvorul tuturor păcatelor este iubirea de sine. 11. Omul dacă trăieşte în viaţă...

"In viaţa duhovnicească omul este pândit de felurite şi înfricoşătoare amăgiri. Una dintre ele este să creadă că el gândeşte, vorbeşte şi acţionează insuflat de Duhul Sfânt, atunci când lucrul acesta nu este adevărat. In Pateric şi în Vieţile sfinţilor se pomeneşte de mulţi monahi înşelaţi în acest chip, care, socotind că au pe Duhul Sfânt în ei, de fapt căzuseră pradă vicleniei diavoleşti. Se pune aşadar problema de a şti cum poate omul deosebi adevărata prezenţă şi lucrare a Duhului Sfânt în el de o prezenţă şi lucrare străină şi pe care I le atribuie Duhului Sfânt sub efectul unei amăgiri. Realizarea tuturor condiţiilor prezentate mai înainte – pocăinţa, întoarcerea de la păcate, curăţia, ascultarea, smerenia, iubirea de aproapele, rugăciunea – constituie un criteriu preţios, pe care, după cum am văzut, Sfântul Siluan îl aminteşte adesea. Dimpotrivă, dacă omul este lipsit de căinţă, dacă nu s-a lepădat de păcatele sale, dacă nu s-a curăţit de patimi, dacă nu-şi fereşte mintea d...

  N u te socoti om, atunci când nu primești Har dumnezeiesc. Fără Har, în zadar ne-am născut oameni pe această lume. Atât cât am reușit curățirea sufletului și luminarea, pe care am primit-o fiecare dintre noi aici, tot atât vom vedea pe Hristos de aproape, de clar, ne vom bucura de mireasma Acestuia și a celorlalți și vom tresălta de bucurie și mai mult. Ia aminte, nu te socoti om atunci când nu primești Har. Extrase din scrisorile adresate de Cuviosul Iosif Sihastru!

  "M aica Domnului Hristos S cară cerească a fost S cară tainică gândită L ui Iacov descoperită. S cară vie, minunată, S cara Domnului Preaînaltă, S cara cea înțelegătoare, S cara veșnicului Soare. C are la noi a venit P e toate le-a încălzit P e toate le-a luminat Ș i lumina le-a chemat. E l prin tine a venit N oi prin tine ne-am suit C ăci pe firea cea stricată O a ridicat înaltă. L a cinste și slavă mare L a slavă nemuritoare T u ești scara Luminii, S cara Tainelor Treimii. T u ești scara mântuirii C are scapi de la pieire P e cei care au greșit Ș i nu s-au pocăit. Ș i pe acei ce te preaslăvesc D e păcate se căiesc Ș i păcatul părăsesc. T u ești scara preaînaltă P e pământ întemeiată Ș i pe ceruri rezemată, C are pe pământ te-ai pus Ș i la ceruri ai ajuns. P e pământ te-ai sprijinit Ș i cu cerul te-ai unit T u ești scara mântuirii C u treptele fericirii. P rin tine se pot sui Ș i cerul a moșteni T oți care cred în Hristos Ș i lasă păcatul...

  " În vremea rău credinciosului împărat Decius (250-253) era în răsărit un dregător cu numele Achilin, care aprig prigonea pe creştini. Odată, acesta a adunat în temniţă trei sute şaptezeci de creştini şi vrând el să meargă la via sa cea din Valsatin, a poruncit să fie duşi şi creştinii prinşi, împreună cu el. Că, aveau a trece pe lângă capiştea idolului Poseidon şi voia să-i silească să jertfească acolo idolilor. Deci, ajungând la capiştea aceea, îi silea pe creştini, pe fiecare, vreme îndelungată, să aducă jertfă spurcatului Poseidon. Şi n-a putut să-i înduplece pe dânşii, nici cu îmbunări, nici cu îngroziri. S-a întâmplat atunci că a trecut pe acolo un oarecare bărbat cinstit, cu numele Paramon, creştin cu credinţa. Acesta, văzând atâta mulţime de mucenici gătiţi spre junghiere, a venit înaintea capiştei idoleşti şi a strigat cu glas mare: "O, atâţia drepţi, fără de vină, junghie spurcatul dregător, pentru că ei nu se închină idolilor lui celor muţi şi fără de suflet...

  "Când omul se roagă cu inimă smerită, atunci Dumnezeu îi schimbă viața fără zgomot, în taină. Noi vrem minuni mari, vrem să simțim ceva puternic, dar mare este minunea când poți răbda în liniște și poți ierta fără ca nimeni să te vadă. Acolo lucrează harul. Să nu fugim de încercări, pentru că încercările sunt școala în care ne crește Dumnezeu. Să nu ne fie rușine să plângem înaintea Lui, pentru că lacrima este rugăciunea care ajunge cel mai repede la cer.” Părintelui Ciprian Grădinaru, Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului, Bănceni

  Tot avva Paladie ne mai spunea că după avva David a venit alt monah, numit Adolos, de fel tot din Mesopotamia. Acesta s-a închis pe sine în altă parte a orașului în scorbura unui platan. Și și-a făcut în el o mică fereastră. Prin ea vorbea cu cei care veneau la el. Când au venit barbarii și au jefuit toată țara, s-a întâmplat să meargă și prin locul acela. Un barbar l-a văzut pe bătrân că se uita pe fereastră, a scos sabia și a întins mâna să-l lovească; a rămas însă cu mâna întinsă și nemișcată. Când ceilalți barbari au văzut aceasta s-au minunat și s-au rugat de bătrân căzând la picioarele lui. După ce bătrânul a făcut rugăciune pentru el l-a vindecat și astfel și-au luat rămas bun de la el în pace Sursa: Limonariul s au Livada Duhovnicească Cuviosul Ioan Moschu,             ( Evcrata) cap.70.Pateric.

    Și aceasta să știi că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginți, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără cucernicie,  Lipsiți de dragoste, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, cruzi, neiubitori de bine,  Trădători, necuviincioși, îngâmfați, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu,  Având înfățișarea adevăratei credințe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te și de aceștia. Căci dintre aceștia sunt cei ce se vâră prin case și robesc femeiuști împovărate de păcate și purtate de multe feluri de pofte,  Mereu învățând și neputând niciodată să ajungă la cunoașterea adevărului.  După cum Iannes și Iambres s-au împotrivit lui Moise, așa și aceștia stau împotriva adevărului, oameni stricați la minte și netrebnici pentru credință. Dar nu vor merge mai departe, pentru că nebunia lor va fi vădită tuturor, precum a fost și a acelora.  Tu în...

  "Doamne, lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!"  "Primim Har în Dumnezeiasca Liturghie pentru că Domnul Hristos este prezent acolo. Când, însă, chemăm Numele Său, pătrundem în aceeași Prezenţa  lui Hristos și primim același Har. De aceea, chiar dacă suntem lipsiţi de Liturghie, vom avea pururea Numele Său, nu suntem lipsiţi de Domnul. Dacă cuvântul Său sălășluiește neîncetat în inima noastră, dacă îl cercetăm și ne rugăm cu acesta, devine limbajul nostru, cu care vorbim cu Dumnezeu. " Părntele Zaharia Zaharou 

  Viața Sfântului Sfințit Mucenic Filumen de la Fântâna lui Iacov, sfânt din secolul XX "S fântul Filumen (după numele de mirean Sofocle), s-a născut în Lefcosia la 15 Octombrie 1913. Părinții lui erau dreptcredincioșii Gheorghe și Magdalini. Era frate geamăn cu Elpidie (Alexandru, după numele de mirean) și de mici s-au deosebit de ceilalți prin dragostea pe care o aveau față de Dumnezeu și de aceea de foarte timpuriu s-a aprins înlăuntrul lor dorul pentru viața monahală. În anul 1927, la vârsta numai de 14 ani au plecat împreună la Sfânta Mănăstire Stavrovouniou, după ce au primit binecuvântarea duhovnicului lor, dar și a evlavioșilor lor părinți. Acolo au rămas aproape 6 ani, când exarhul Preasfântului Mormânt i-a luat ca să studieze la Gimnaziul Patriarhiei la Ierusalim, unde s-au aflat elevi în 1934, la Școala Sfântului Sion. Î n 1937, au fost tunși monahi, Sofocle primind numele Filumen și Alexandru, numele Elpidie. Pe 5 Septembrie al aceluiași an au fost hirotoniți diacon...

  Pomenirea Sfântului Acachie de la Sinai "Î n vestita lui carte Scara, Sfântul Ioan Scărarul povestește viața acestui sfânt. Tânărul Acachie, proaspăt tuns în monahism la Muntele Sinai, a avut drept povățuitor duhovnicesc pe un om foarte rău. Bătrânul, foarte irascibil, în fiecare zi îl insulta și chiar îl lovea pe ucenicul lui, chinuindu-l și maltratându-l în toate felurile. Cu toate aceasta ucenicul Acachie niciodată nu s-a plâns nimănui de bătrânul lui, ci a îndurat toate cu dumnezeiască răbdare, cu siguranța că toate aceste rele îi sunt lui foarte de folos la mântuire. Ori de câte ori îl întreba cineva cum o duce, el răspundea: „Cum să o duc, ca înaintea Feței Domnului Dumnezeu!" D upă nouă ani de astfel de ascultare și chin, ucenicul Acachie a murit. Bătrânul lui l-a îngropat după cuviință, apoi s-a jeluit unui alt bătrân, căruia i-a zis: „Ucenicul meu, Acachie, a murit. " D ar acel sfânt bătrân i-a răspuns și i-a zis: „Nu, Acachie n-a murit. " A tunci am...

  Pomenirea Sfântului Mucenic Paramon și a celor trei sute șaptezeci împreună cu dânsul "Î n Bitinia asiatică creștinii au fost prigoniți sălbatic de guvernatorul Aquilinus. El odată a arestat samavolnic trei sute și șaptezeci de creștini și i-a legat la un loc unde se afla capiștea idolului lui Poseidon. Acolo necuratul guvernator i-a silit pe creștini să aducă necuratele jertfe idolești. Dar amenințările lui cu schingiuiri și cu moarte nu au reușit să clintească nici măcar un singur creștin din credința în Hristos. P e când creștinii erau pe cale a fi dați la chinuri, trecea pe drumul din marginea acelei capiști un cetățean de frunte pe nume Paramon care, văzând și aflând ce se întâmpla, s-a oprit din drumul lui și a strigat: „O, mulțimea de drepți pe care vrea să o ucidă acest necurat guverntor pentru că ei nu se pleacă închinării idolilor celor muți și morți!" S trigând astfel, dreptul Paramon și-a continuat drumul, dar Aquilinus, care auzise strigarea lui, a trimis s...

  Galateni 1, 3-10 Prochimen, al Tuturor Sfinților, glasul al 7-lea (Psalm 31: 12, 1) B ucurați-vă în Domnul și vă veseliți, drepților. Stih: Fericiți cărora s-au iertat fărădelegile și cărora s-au acoperit păcatele. Alt prochimen, pentru cei morți, glasul al 6-lea (Psalm 24: 14, 1-2) S ufletul lor întru bunătăți se vor sălășlui și seminția lui va moșteni pământul. Stih: Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu. 3 Har vouă și pace de la Dumnezeu-Tatăl și de la Domnul nostru Iisus Hristos,   4 Cel ce S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre, ca să ne scoată pe noi din acest veac rău de acum, după voia lui Dumnezeu și a Tatălui nostru,  5 Căruia fie slava în vecii vecilor. Amin!   6 Mă mir că așa degrabă treceți de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie,   7 Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură și voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos.  8 Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti al...

  Luca 9, 37-43 37 În ziua următoare, când s-au coborât din munte, L-a întâmpinat mulțime multă.   38 Și iată un bărbat din mulțime a strigat, zicând: Învățătorule, rogu-mă Ție, caută spre fiul meu, că îl am numai pe el   39 Și iată un duh îl apucă și îndată strigă și-l zguduie cu spume și abia pleacă de la el, după ce l-a zdrobit.   40 Și m-am rugat de ucenicii Tăi ca să-l alunge, și n-au putut.  41 Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic! Până când voi fi cu voi și vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău.   42 Și, apropiindu-se el, demonul l-a aruncat la pământ și l-a zguduit. Iar Iisus a certat pe duhul cel necurat și a vindecat pe copil și l-a dat tatălui lui.  43 Iar toți au rămas uimiți de mărirea lui Dumnezeu. Și mirându-se toți de toate câte făcea, a zis către ucenicii Săi:

     " A fost un împărat mare şi bogat şi slăvit şi i s-a întâmplat lui a călători într-o trăsură aurită şi înconjurată de ostaşi, precum se cade împăraţilor. Deci, a întâlnit doi oameni îmbrăcaţi în haine rupte şi proaste, traşi la faţă şi galbeni; însă, împăratul îi cunoştea pe ei, că prin obosire trupească, cu osteneala postului şi cu sudoare, îşi cheltuiseră trupul. Şi cum i-a văzut pe ei, a sărit îndată din trăsură şi, căzând la pământ, s-a închinat lor. Apoi, sculându-se, îi cuprindea pe ei cu dragoste şi-i săruta. Dar dregătorii lui nu se învoiau cu acestea şi cârteau, că făcea ce nu se cade slavei împărăteşti. Însă, ei, nepricepându-se, nici îndrăznind a-l mustra în faţă, au spus fratelui împăratului să grăiască cu el, zicându-i: "Nu ţi se cade a defăima slava coroanei împărăteşti". Dar acesta, grăind fratelui său, împăratul i-a dat un răspuns pe care fratele său nu l-a înţeles. Deci, avea obicei împăratul acela, când da cuiva un răspuns de moarte, trimitea la po...