"Tu însă, când vin gândurile, cheamă-L pe Domnul Iisus, des şi cu stăruință, şi vor fugi. Pentru că ele nu rabdă căldura inimii izvorâtă din rugăciune, ci fug ca arse de foc.
Când, zice Sfântul, vin gândurile, tu să nu te uiți la gânduri, ci cheamă-L pe Domnul Iisus, des şi cu stăruinţă. Zi "Doamne Iisuse Hristoase" ..., să-ţi faci lucrarea ta, şi gândurile vor fugi singure. De ce? Când eu spun rugăciunea, inima mea se înflăcărează oarecum şi se încălzeşte, pentru că numele lui Iisus are o dulceaţă şi o lumină, are un foc şi o căldură duhovnicească. Această căldură o simte mai întâi diavolul şi, după aceea, şi noi. Diavolul, îndată ce simte căldura, o ia la fugă, se ridică şi pleacă, iar împreună cu el pleacă şi gândul. Aşa cum, dacă vedem urma unui animal întipărită în pământ, ştim ce vietate a trecut, tot aşa şi gândurile arată că, înlăuntrul sau în afara noastră, cel care ne deranjează este vicleanul însuşi, demonul. Prin urmare, gândurile pleacă atunci când noi Îl chemăm pe Hristos, când nu ne schimbăm atitudinea, felul de viață, dieta, viaţa noastră de zi cu zi.
Bate-i cu numele lui Iisus, zice Scărarul, pe cei ce te războiesc, pentru că Dumnezeul nostru este foc care mistuie răutatea.
Şi Sfântul Ioan Scărarul spune să-i războim pe duşmani cu numele lui Hristos. Nu îi războim noi înşine cu propriile noastre calităţi şi cu propriile noastre acţiuni, ci cu numele lui Hristos. Numele lui Hristos este puternic de la sine să îi alunge. Însuşi Dumnezeu mistuie în foc tot ce e este rău întunecat şi împuţit înlăuntrul nostru."
Arhimandrit Emilianos Simonopetritul
Despre rugaciunea mintii
Talcuire la Sfantul Grigorie Sinaitul
Comentarii
Trimiteți un comentariu