Treceți la conținutul principal

Trăim aşa, de pe o zi pe alta, cu nădejdea că Dumnezeu va avea totuşi milă, chiar dacă eu nu fac nimic..




"Dumnezeu cere la măsura fiecăruia. Adică aceştia puteau mai puţin, n-aveau avuţiile celorlalţi, n-aveau posibilitatea să se pregătească de nuntă ca ceilalţi, aveau mult mai puţin, hainele lor de nuntă cu siguranţă erau mult mai sărăcăcioase, mai urâte, dar Dumnezeu nu-i dă afară şi nu-i socoteşte nevrednici de nuntă, că ei s-au pregătit la măsura lor. Dumnezeu cere la măsura noastră.


Pregătise Dumnezeu această pildă cu pilda talanţilor, pe care o spusese înainte, şi în care unuia i s-au dat cinci talanţi, altuia trei, altuia unul şi fiecăruia i s-a cerut să muncească la măsura lui, adică nu i s-a cerut celui care a primit un talant să dea cinci talanţi. Deci nu i s-a cerut săracului să aibă haine de nuntă exact ca ale bogatului, ci i s-a cerut la măsura lui. Dar măsura aia i se cere, totuşi, omului. Adică din ce poţi tu, dă. Aşa cum un filosof [ateu, existentialist] spunea:


Nu contează ce face lumea din noi, ci contează ce facem noi din ceea ce a făcut lumea din noi.


De exemplu, noi îi acuzăm pe părinţii, pe bunicii, pe strămoşii noştri că suntem sărăcăcioși cu sufletul, speriaţi, nepregătiţi să luptăm, nu ni s-a spus despre darul credinţei, n-am ştiut, că am trecut prin perioada comunistă, că lumea a ştirbit mult din posibilităţile noastre de a fi oameni deplini, nu ştiu. Nu contează aşa mult ce a făcut lumea cu noi, ci contează ca din puţinul ăla, cât a rămas, că fiecăruia i-a rămas ceva, un talant are fiecare, acel ceva să-l înmulţeşti, şi să-l înmulţeşti la măsura ta. Nu ni se cere să facem cinci talanţi dintr-un talant, dar dintr-unul trebuie să mai faci unul.


Aşa şi acestor săraci li se cerea ca, din puţinul lor, din sărăcia lor, să ia, totuşi, ce aveau mai bun, să se pregătească cum puteau mai bine. Nu intrau oricum la nuntă, ci urmau să meargă să se pregătească. Era şi pentru ei un timp între chemaţi și poftiţi. Şi atunci înţelegem altfel de ce Dumnezeu îi spune acestui sărac intrat la nuntă fără haină de nuntă: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? Şi pilda pare mai pe înţeles, nu pare nedreaptă; că ar părea nedreaptă la prima vedere şi pentru iudeii cărora părea că nu li s-a dat nicio şansă, şi pentru ceilalţi, de care am putea să ne întrebăm cum ar fi putut intra la nuntă săraci şi orbi şi şchiopi, de unde să aibă haină de nuntă? Şi de aceea Evanghelistul Matei spunea despre acela că tăcea de parcă şi-ar fi înghiţit limba, adică nu mai avea nimic de răspuns, nu că-i era teamă de stăpân, ci chiar nu mai avea nicio explicaţie, nicio motivaţie. Aşa cum noi ne închipuim c-o să-I zicem lui Dumnezeu: “Doamne, eu aş fi făcut, dar….”. Când o să vedem ce puţin ne cere Dumnezeu, fiecare la măsura noastră, și noi puţinul ăla nu l-am făcut, zicând că oricum cine ştie ce vrea Dumnezeu să fac, că El vrea să fac lucruri mari, că El e oricum Stăpân neîndurător Care seceră de unde n-a semănat şi treieră de unde n-a vânturat şi n-am ce să fac… Şi tot timpul ne ţinem cu aceste gânduri de tristeţe şi deznădejde, că noi suntem slabi, că nu suntem ca sfinţii din vechime, că nu putem face lucrurile acelea, şi atunci trăim aşa, de pe o zi pe alta, cu nădejdea că Dumnezeu va avea, totuşi, milă, chiar dacă eu nu fac nimic. Şi atunci s-ar putea să auzim ca în pilda talanţilor cum zice Dumnezeu:


Slugă vicleană şi leneşă, de ce ai ascuns talantul? De ce n-ai făcut ceva, puţinul pe care puteai să-l faci? Ai zis despre Mine că sunt Stăpân aspru Care seceră de unde n-a semănat…?


Adică asta nu e o cale de urmat.


Şi să ştiţi că foarte dese sunt gândurile astea în minţile noastre și unii chiar au holde întregi de astfel de gânduri şi le cultivă şi vă îndemn să le scoateţi, să pliviţi aceste gânduri din mintea voastră şi să le scoateţi afară. Ideea asta că “nu pot” sau “nu ştiu ce-as putea face” şi acuzele astea nesfârşite la adresa părinţilor, la adresa societăţii, al adresa unor oameni care ne-au făcut rău, care au greşit cu ceva faţă de noi, şi noi ne găsim motivaţii o viaţă întreagă să stăm nefăcând nimic sau nesporind cu nimic, pentru că am fost traumatizaţi, sau loviţi, sau că părinţii au fost aşa, sau că fraţii, sau copiii… Şi pentru asta tu să nu sporeşti, să nu faci ceva, să nu le uiţi…


Cele din urmă uitându-le, cum zice Sf. Ap. Pavel, spre cele dinainte să tindem.


Adică să vezi ce poţi să faci cu ceea ce ai. Şi mai mult decât a face ceva, lui Dumnezeu Îi place să vrei! Să încerci! Chiar dacă tu nu reuşeşti. Vrea Dumnezeu să te găsească în această osteneală. Că, până la urmă, El împlineşte, El dăruieşte, El desăvârşeşte ceea ce vrei tu să primeşti sau ceea ceai vrea să ajungi. Dar El vrea să vadă voinţa ta, osteneala, strădania, că vrei, că nu te laşi; cazi de mii de ori, te ridici de mii de ori şi încerci din nou."


Extras din Predica Pr. Ciprian Negreanu la Duminica a 28-a dupa Rusalii

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre rugaciunea mintii

 "Tu însă, când vin gândurile, cheamă-L pe Domnul Iisus, des şi cu stăruință, şi vor fugi. Pentru că ele nu rabdă căldura inimii izvorâtă din rugăciune, ci fug ca arse de foc.  Când, zice Sfântul, vin gândurile, tu să nu te uiți la gânduri, ci cheamă-L pe Domnul Iisus, des şi cu stăruinţă. Zi "Doamne Iisuse Hristoase" ..., să-ţi faci lucrarea ta, şi gândurile vor fugi singure. De ce? Când eu spun rugăciunea, inima mea se înflăcărează oarecum şi se încălzeşte, pentru că numele lui Iisus are o dulceaţă şi o lumină, are un foc şi o căldură duhovnicească. Această căldură o simte mai întâi diavolul şi, după aceea, şi noi. Diavolul, îndată ce simte căldura, o ia la fugă, se ridică şi pleacă, iar împreună cu el pleacă şi gândul. Aşa cum, dacă vedem urma unui animal întipărită în pământ, ştim ce vietate a trecut, tot aşa şi gândurile arată că, înlăuntrul sau în afara noastră, cel care ne deranjează este vicleanul însuşi, demonul. Prin urmare, gândurile pleacă atunci când noi Îl ...

Vedenia înfricoşătoare dintr-un teatru american

"Cei doi frați, pe când lucrau în Linn (America), aveau în cercul lor de cunoștințe un prieten din copilărie din Dimitána, Dimitrie. Aceşti trei tineri evlavioși s-au dus în America să muncească pentru a acoperi nişte datorii financiare de familie, iar apoi să se întoarcă în patria lor, pentru a duce o viață mai puțin lipsită de griji. Numai că unele sunt voile oamenilor şi altele sunt cele pe care le rânduieşte Dumnezeu", după cuvântul Sfintei Scripturi. Într-o zi, tineri fiind şi ei, după munca lor zilnică au dorit să se ducă să se distreze şi au hotărât să meargă la un vestit teatru. Acest teatru era o clădire mare, pătrată, aflată în afara oraşului, la mare. Acolo zi şi noapte, fără întrerupere, se jucau diferite piese de teatru. Într-o anume perioadă, vreme de mai bine de patru ore, avea loc un spectacol care reprezenta iadul, cu demonii şi chinurile de acolo, iar lumea mergea să vadă toate aceste lucruri ciudate. În timp ce aceşti buni prieteni se îndreptau spre acea cl...

Despre rugaciunea Lui Iisus

 " Răstimpul afierosit rugăciuniid diferă de la o persoană la alta, pentru unul pot fi cinci minute,pentru altul două ore. Important este să existe perioade de timp când credinciosul stă singur înaintea Dumnezeului personal pătrunde în prezența Sa şi se atinge de energia Sa. Credinciosul trebuie să se lepede de toată grija lumească, de tot ce este omenesc si pământesc; trebuie să simtă că stă singur înaintea singurului Dumnezeu. Atunci timpul afierosit unei astfel de rugăciuni îl pecetluiește tot restul zilei. " Părintele Zaharia Zaharou