Începutul mântuirii omului constă în părăsirea voilor şi cugetelor sale şi în făptuirea voilor şi cugetelor Domnului,

" Să ştii şi aceea, cucernice ostenitor, care te îndeletniceşti cu acest lucru sfânt, că nu numai în pustie sau în singurătatea pustnicească au fost propovăduitori şi mulţi îndeplinitori ai acestui lucru sfânt (rugăciunea lui Iisus) , ci chiar şi în lavrele cele mari şi prin oraşe. De pildă, Sfântul patriarh Fotie, care a fost ridicat pe scaunul patriarhal dintre senatori, nefiind monah, chiar în înaltul său post a învăţat rugăciunea minţii şi a sporit într-însa în aşa măsură, încât, după spusele Sfântului Simeon al Tesalonicului, faţa lui strălucea prin harul Sfântului Duh ca a unui alt Moise.

După cuvintele aceluiaşi Sfânt Simeon, patriarhul Fotie a scris şi o remarcabilă carte despre lucrarea minţii. Tot el zice că şi Sfântul loan Gură de Aur şi Sfinţii Ignatie şi Calist, fiind tot patriarhi ai Ţarigradului, şi-au scris cărţile despre această lucrare lăuntrică. Aşadar, dacă tu, obiectând contra rugăciunii minţii, vei zice că tu nu eşti locuitor al pustiului, ca să te îndeletniceşti cu asemenea lucrare, atunci te vor da de gol patriarhul Calist, care a învăţat rugăciunea minţii îndeplinind slujba de bucătar în lavra cea mare a Athosului, şi patriarhul Fotie, care fiind deja patriarh, a învăţat iscusinţa luării-aminte a inimii. Dacă te vei lenevi să te îndeletniceşti cu trevvia mintii pe temeiul că Iaci ascultare, atunci cu deosebire meriţi mustrare, căci, după cuvintele Sfântului Grigorie Sinaitul, nici pustia, nici singurătatea nu sunt aşa ele folositoare pentru asemenea rugăciune ca ascultarea chibzuită. Dacă vei zice că nu ai învăţător care să te înveţe această lucrare, însuşi Domnul îţi porunceşte să înveţi din Sfânta Scriptură, când spune: „Cercetaţi Scripturile şi într-însele veţi găsi viaţa veşnică". Dacă te tulburi că nu găseşti loc liniştit, atunci te dă de gol Sfântul Fetru Damaschinul, care zice: „începutul mântuirii omului constă în părăsirea voilor şi cugetelor sale şi în făptuirea voilor şi cugetelor Domnului, şi atunci în toată lumea nu se va găsi asemenea lucru sau loc care ar putea să-i împiedice mântuirea".

Dacă te tulbură cuvintele Sfântului Grigorie Sinaitul, care vorbeşte mult despre plăcerile care se simt în timpul acestei lucrări, apoi tot acest sfânt părinte te şi îndreaptă când zice: „Noi nu trebuie nici să ne temem, nici să ne îndoim de a chema pe Dumnezeu. Căci dacă unii s-au poticnit, vătă-mânclu-se la minte, apoi să ştii că ei au suferit aceasta clin pricina încăpăţânării şi a mândriei. Dar clacă cineva cu supunere, cu cerere şi cu smerenie caută pe Dumnezeu, niciodată nu va suferi vătămare cu ajutorul harului lui Hristos. Căci cel ce trăieşte după dreptate şi cuvios şi înlătură plăcerea sa. 

si mândria, nu-i poate pricinui vătămare, după cuvintele Sfinţilor Părinţi, nici întreaga ceată, drăcească, chiar de ar ridica asupra lui nenumărate ispite. Numai cel ce se poartă bizuit pe puterile sale şi după sfaturile sale cade în ispită. Iar cei ce, potic-nindu-se de piatra Sfintei Scripturi de frica ispitelor, se abat de la lucrarea minţii prefac albul în negru şi negrul în alb. Căci nu pentru împiedicarea minţii ne dau învăţături Sfinţii Părinţi despre cauzele ispitelor care se întâmplă, ci ca să ne ferească de ispite". Cum şi Sfântul Grigorie Sinaitul, poruncind celui ce învaţă rugăciunea să nu se teamă şi să nu se îndoiască, ne arata şi pricinile ispitelor: încăpăţânarea şi mândria. Dorind ca noi să nu căpătăm vătămare de la ele, Sfinţii Părinţi ne poruncesc să studiem Sfânta Scriptură şi prin ea să ne călăuzim frate pe frate: prin sfat bun, după cuvântul Sfântului Petru Damaschinul.

Dacă te înspăimânţi să păşeşti la rugăciunea minţii din respect şi din simplitatea inimii, şi eu împreună cu tine sunt gata să mă înspăimânt. Dar nu trebuie să ne temem de basme deşarte, după zică-toarea: „Dacă te temi de lup, nu intri în pădure". Şi de Dumnezeu trebuie să te temi, dar să nu fugi de dânsul, nici să te lepezi de El. Nu mică piedică la facerea rugăciunii minţii e pentru unii neputinţa lor trupească. Nefiincl în stare să suporte osteneala şi postul pe care le-au suportat sfinţii, ei socot că fără acestea lor le e cu neputinţă să înceapă lucrarea minţii. Arătându-le greşeala, Sfântul Vasile cel Mare învaţă: „înfrânarea se măsoară fiecăruia clupă puterea sa trupească, şi eu socot că nu-i fără primejdie ca, ruinând prin înfrânare nemăsurată puterile trupului, să-1 faci inactiv şi incapabil de fapte bune. Dacă ar fi bine pentru noi să fim slăbănogi cu trupul şi să zăcem ca nişte morţi, abia suflâncl, atunci Dumnezeu aşa ne-ar fi făcut. Dar dacă El nu ne-a făcut aşa apoi greşesc aceia care minunata zidire a lui Dumnezeu nu o păstrează aşa cum a ziclit-o El. Nevoitorul numai de un lucru trebuie să se îngrijească: nu s-a furişat oare în sufletul său răul leneviei, n-au slăbit trezvia şi cugetarea râvnitoare către Dumnezeu, nu s-a întunecat oare în el luminarea duhovnicească şi luminarea sufletului care se naşte din ea? Căci clacă tot binele din el creşte, atunci nu vor avea când să se ridice într-însul patimile trupeşti, dacă sufletul lui e preocupat cu cele cereşti şi nu lasă trupului vreme pentru stârnirea poftelor. Faţă de această întocmire, sufletul care primeşte hrană nu se deosebeşte de cel care nu primeşte. Şi el a împlinit nu numai postul, ci şi o abţinere totală de la mâncare şi primeşte laudă pentru grija sa deosebită ele trup, căci traiul său cumpătat nu provoacă aprinderea poftelor".

 Părintele Serghie Cetferikov

Învăţătura Cuviosului Paisie Velicikovski, stareţul Mănăstirii Neamţ din Moldova, Despre Rugăciunea lui lisus