INCEPUTUL ISIHASMULUI XI – XIV, IN MONAHISMUL RĂSĂRITEAN

 

I.1 Centrul vietii monahale – Muntele Athos

          Patrunderea isihasmului, prin sec. XI –XV, in tinuturile ortodoxe din Egipt, Palestina, Siria, Asia Mica si Peninsula Balcanica, pe langa suferintele aduse, a adus si un curent innoitor al credintei. 

          Este vorba de curentul isihast, care a luat curand forma unei miscari inovatoare si a sfarsit prin a avea pretentie de doctrina. El se dezvolta la Muntele Athos, in Bulgaria, Serbia, Tara Romaneasca, Moldova si Transilvania.

          Centrul vietii monahale pentru Biserica Ortodoxa a fost insa ,,Sfantul Munte Athos “ numit si ,, Gradina Maicii Domnului “.

          Incepand cu secolui al – X – lea Muntele Athos a luat o mare dezvoltare. Sfantul Atanasie Athonitul, originar din Trapezunt, ajutat de imparatul Nichifor Focas, a zidit in Athos, in 963, Marea Lavra, cu biserica principala numita ,, Katholicon “. 

          Inainte de anul 1000 a fost ridicata o frumoasa manastire Vatoped, situata in partea de N-E a peninsulei Calcidice, pe un deal cu maracini de unde I se trage si numele.

          Manastirea Hilandar a fost zidita in 1197, iar in secolul al – XIV – lea s-a pus temelia manastirii Cutlumus cu ajutorul voievodului Tarii Romanesti, Nicolae Alexandru, devenind Marea Lavra a Tarii Romanesti. Pana in 1375 s-au cladit in Muntele Athos 17 manastiri mari, apoi mai tarziu, numarul lor va creste la douazeci.

          Documentele mentioneaza ca pe la 1046 existau in Sfantul Munte Athos 180 de locasuri de inchinare cu 2000 de calugari, iar in 1213 erau 300 de locasuri si 3000 de calugari. Astfel Muntele Athos a ajuns cel mai vestit centru de viata duhovniceasca din tot Rasaritul Ortodox.

          Romanii au fost cei mai mari binefacatori ai Athosului, caci ei au facut manastirilor de aici mai multe danii decat toate popoarele ortodoxe la un loc.

          Darnicia romanilor a fost mult laudata de Arhimandritul rus Porfirie Uspenski, unul din cei mai buni cunoscatori ai Muntelui Athos care a spus: ,, Nici un alt popor ortodox n-a facut atata bine pentru Athos cat au facut romanii “. ( 1 )

          Cu toate ca romanii au facut mai multe secole danii, nu au nici azi o manastire mare cum au bulgarii, sarbii si rusii.

          Abia in secolul al – XIX-lea, 1856 Patriarhia Ecumenica a aprobat pentru romani schitul Prodromul dependent de manastirea Vatoped. Mai au si schitul Lacu, infiintat in 1745 de calugari moldoveni. Pentru a se mentine unitatea si disciplina monahala in toate manastirile din Athos, s-au construit schituri in care vietuiau 4 – 5 calugari ( monahi ) apoi chilii si sihastrii in care se ducea o viata mai aspra.

          Sihastriile erau locuinte modeste, uneori sapate in pesteri si stanci, aici ascetii duceau o viata aspra, iar fratii mai tineri din manastire – mama le duceau din cand in cand apa si paine.   Incepand cu secolul al XIV-lea, isihasmul care cerea o mai mare apropiere de Dumnezeu prin rugaciune, asceza si contemplatie, a introdus un stil de viata mai aspra decat in manastirile cu viata de obste.

          Pe la 1200 s-a ingaduit monahilor din Muntele Athos si stilul de viata idioritmic, cu chilii separate, avand permisiunea sa posede si bunuri materiale. In manastirile idioritmice, viata se baza pe reuniuni de catre 7 – 8 membrii, care formau o familie monahala, in fruntea careia se afla un proestos. Darnicia romanilor fata de Rasaritul Ortodox a fost scoasa magistral in relief de Patriarhul Ecumenic Athenagaros I ( 1949 – 1972) la 17 octombrie 1967, la Manastirea Curtea de Arges cu ocazia vizitei sale. El a declarat urmatoarele :

          ,, Numele stralucit al Basarabilor umple intreaga catedrala din Constantinopol si pretutindeni unde am mers in Rasaritul Ortodox am gasit aceste urme vii intre Biserica Ortodoxa Romana si Biserica Ortodoxa in general.

 In afara de Constantinopol, Sfantul Munte Athos este plin de numele voievozilor ortodocsi romani. Am gasit urme de voievozi romani la Damasc, Ierusalim, Alexandria si chiar la Muntele Sinai, unde am fost in 1959. Toate aceste locasuri sfinte pastreaza cu evlavie numele stralucitilor domnitori romani ai tarilor romana pentru marile lor binefaceri, pentru interesul deosebit pe care l-au aratat Ortodoxiei. “ ( 2 )

          De o mare consideratie s-a bucurat manastirea Sfanta Ecaterina de la Muntele Sinai, zidita in 527 de Imparatul Iustinian care din secolul al XIII-lea a devenit resedinta pentru Episcopia de Sinai.

          De renume s-a bucurat si manastirea Meteora din Tesalia in Grecia Centrala.

          La sarbi, viata monahala cunoaste inflorire din a doua jumatate a secolului XII-lea datorita Sfantului Sava, care in 1197 ridica manastirea Hilandar din Muntele Athos, aceasta manastire a jucat un rol important in viata spirituala a sarbilor.

          Astfel in prima perioada a autocefaliei Bisericii sarbe obtinute in 1219, din cei 12 arhiepiscopi, 8 proveneau din manastirea Hilandar.  In anul 1183, despotul Stefan Nemania I a construit manastirea Studenita, in apropiere de capitala Serbiei 

La romani, monahismul a fost cunoscut si introdus cu mult inainte de mutarea mitropolitului Iachint de Vicina in 1359 in Tara Romaneasca. Sfantul Nicodim nu este cum s-a afirmat, incepatorul vietii monahale in Tara Romaneasca, ci reorganizatorul ei. Cu mult inaintea lui au existat diferite schituri si sihastrii in diferite parti ale țării.

Isihasmul. Rugăciunea lui Iisus 

.