"Împărăția Cerurilor ni s-a deschis prin smerenia întrupării Fiului lui Dumnezeu și prin moartea Lui pe Cruce. Nu prin putere omenească, nu prin slavă lumească, ci prin coborâre, prin ascultare și prin iubire dusă până la capăt. Acolo unde omul vede slăbiciune, Dumnezeu a arătat puterea mântuirii.
Sfânta Tradiție ne învață limpede: mândria a adus căderea, iar smerenia aduce viața. Prin mândrie, îngerii neascultători au devenit diavoli; prin mândrie, primii oameni – creați pentru nemurire – au ajuns muritori pe pământ. De aceea înțelegem că, așa cum căderea și moartea au venit prin mândrie, tot așa pocăința, mântuirea și nemurirea încep prin smerenie.
Nu este întâmplător că Sfinții Părinți au rânduit trei duminici pregătitoare înainte de Sfântul și Marele Post. Biserica ne învață pas cu pas cum să intrăm în pocăință: mai întâi să ne smerim, apoi să ne vedem păcatul, și abia după aceea să ne nevoim. Începutul postului nu este înfrânarea de la mâncare, ci rugăciunea unită cu smerenia.
De aceea ne este pus înainte vameșul. El nu vine cu merite, nu se apără, nu se compară. Vine cu adevărul despre sine și cu nădejdea în mila lui Dumnezeu. Rugăciunea lui este scurtă, dar plină de viață: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!” Aceasta este rugăciunea care deschide cerul.
Fariseul, dimpotrivă, este avertismentul. El face fapte bune, dar le pierde prin mândrie. Se înalță pe sine și îi disprețuiește pe ceilalți. Aici vedem cât de primejdioasă este mândria: ea poate strica și lucrurile bune, poate transforma rugăciunea în laudă de sine și credința în judecată.
Cuviosul Cleopa ne spune cu durere și adevăr: mândria a creat iadul. Ea a aruncat pe îngerii căzuți și pe oamenii nepocăiți în adâncul gheenei. De aceea, suntem datori să punem chiar de astăzi început bun de pocăință, urmând vameșului pocăit și ferindu-ne de fariseul mândru.
Pentru creștinul de astăzi, smerenia este cel mai bun leac. Trăim într-o lume a comparației, a îndreptățirii de sine, a afirmării cu orice preț. Din această alergare se nasc neliniștea, judecarea aproapelui și pierderea păcii. Smerenia ne vindecă pentru că ne așază la locul nostru, sub mila lui Dumnezeu.
Cum scăpăm de mândrie? Prin mai multă rugăciune, ajutată de post, prin citirea cărților sfinte și prin spovedanie deasă la duhovnici iscusiți. Nu este o luptă ușoară, dar este singura care aduce viață.
Să începem, așadar, Triodul și drumul spre Paști cu această hotărâre: să coborâm în inimă, să ne smerim, să cerem milă. Căci Dumnezeu celor smeriți le dă har, iar prin har ne dăruiește Împărăția Cerurilor."
Ionel Vrânceanu
Comentarii
Trimiteți un comentariu