Ambrozie învață că în apa botezului şi în sfințiții slujitori trebuie să vedem prezenţa şi lucrarea dumnezeirii prin mai multe preînchipuiri, în care botezul a fost prevestit încă de la facerea lumii

 Ce ai văzut? - Desigur apă, dar nu singură; (ai văzut) pe diaconi slujind acolo, pe marele preot întrebînd şi sfințind. Mai întii de toate te-a învățat Apostolul că nu trebuie să contemplăm „cele ce se văd, ci cele care nu se văd; căci cele care se văd sînt vremelnice, dar cele care nu se văd sînt veşnice" . Căci şi într-altă parte scrie: „Căci cele nevăzute ale lui Dumnezeu sînt înțelese, de la facerea lumii, prin cele ce s-au făcut; încă și veşnica lui putere şi dumne-zeire se vede din făpturi". De aceea şi Domnul însuşi spune: „Dacă nu credeți Mie, credeți măcar lucrărilor Mele... "  Cred, aşadar, că acolo este de față prezența Dumnezeirii. Crezi în lucrarea Ei şi nu crezi în prezența Ei? De unde ar rezulta lucrarea, dacă n-ar fi mai dinainte prezenţa?

Dar ia seama bine cît de veche este taina, preînchipuită chiar de la facerea lumii. Chiar la început, cînd Dumnezeu a făcut cerul şi pămîntul, „Duhul (Domnului) - spune Scriptura - se purta deasupra apelor" . Cel care se purta pe deasupra apelor nu îşi făcea lucrarea asupra apelor? Dar de ce să spun: „işi făcea lucrarea"? În ce priveşte prezența, se purta pe deasupra. Nu îşi făcea lucrarea, Cel care se purta pe deasupra? Cunoaşte că îşi făcea lucrarea în acea zidire a lumii, fiindcă îți spune profetul: „Prin cuvîntul Domnului cerurile s-au întărit și prin Duhul gurii Lui toată puterea lor" . Şi un fapt şi celălalt este sprijinit de mărturia profetică: și că (Duhul) se purta pe deasupra şi că îşi făcea lucrarea; că se purta pe deasupra o spune Moise, iar că îşi făcea lucrarea dă mărturie David.

Primeşte şi altă mărturie. Căzut era în stricăciune tot trupul, din pricina fărădelegilor. „Nu va rămîne Duhul Meu în oameni zis-a Domnul -pentru că trupuri sînt" . Prin aceasta a arătat Dumnezeu că prin necurăția tru pească şi prin pîngărirea şi mai grea, prin păcat, se pierde harul Duhului. Din care pricină, voind Dumnezeu să îndrepte ceea ce era stricat, a dat potopul şi a poruncit dreptului Noe să se urre în corabie. Iar acesta, după încetarea poto-pului, a trimis mai întîi un corb care nu s-a mai întors; apoi a trimis un porum-bel, care citim că s-a întors cu o ramură de măslin¹. Vezi apa, vezi lemnul, pri-veşti porumbelul, şi te mai îndoieşti de taină?

Apa este, aşadar, cea în care se scufundă trupul, ca să se spele tot păcatul trupesc. Se îngroapă în ea toată fărădelegea¹". Lemnul este cel pe care a fost răstignit Domnul lisus, cînd a pătimit pentru noi. Porumbelul este acela sub al cărui chip a coborît Duhul Sfint, după cum ai învățat din Noul Testa-ment, şi El îți insuflă pacea sufletului, liniştea minţii. Corbul este chipul păcatului, care se duce şi nu se mai întoarce dacă se va păstra şi în tine paza şi icoana dreptății.

 Este şi a treia mărturie, precum te învață Apostolul (Pavel): „Fiindcă părinții noştri toți au fost sub nor şi toţi au trecut prin mare şi toţi au fost bote-zați prin Moise, în nor şi în mare...". În sfîrşit, şi Moise însuşi spune în Cintare: „Trimis-ai Duhul Tău și i-a acoperit pe ei marea". Bagi de seamă că și în acea trecere a evreilor (prin Marea Roşie), în care egiptenii au pierit, iar evreii au scăpat, a fost anticipată încă de pe atunci închipuirea Sfintului Botez. Căci, ce altceva învăţăm zilnic în această taină, decît că vina este luată de ape și că greşeala se şterge cu ele, însă evlavia şi nevinovăţia rămîn pururi ocrotite?

Ai auzit că părinții noştri au fost sub nor, şi (încă) sub un nor bun, care le-a stins focul patimilor trupeşti. Norul cel bun umbreşte pe cei care îi cerce-tează Duhul Sfint, în cele din urmă s-a coborît peste Fecioara Maria şi pute-rea Celui înalt a umbrit-o pe ea" , cînd a zămislit pe Răscumpărătorul neamu-lui omenesc. Şi acea minune a fost făcută de Moise în chip figurat. Aşadar, dacă Duhul a fost în figură (atunci) nu este în adevăr, fiindcă Scriptura îți spune: „Că legea prin Moise a fost dată, dar harul şi adevărul prin Iisus Hristos s-au făcut"

 La Merra era o apă tare amară: Moise a aruncat un lemn în ea şi s-a făcut dulce. Fireşte, fără semnul crucii Domnului apa nu era de nici un folos pentru mîntuirea ce avea să vie: dar după ce a fost sfinţită prin taina crucii mîntuitoare, atunci a devenit bună pentru baia duhovnicească şi pentru paha-rul mîntuirii. Aşadar, precum Moise, adică proorocul, a aruncat lemnul în acel izvor, tot aşa preotul aruncă în această fintină baptismală semnul crucii Dom-nului şi apa se face dulce (potrivită) pentru har.

Aşadar, să nu crezi numai ochilor trupești; mai mare este ceea ce nu se vede; fiindcă cele ce se văd sînt vremelnice, celelalte veşnice şi ele nu se pot înțelege cu ochii, ci se pot vedea (numai) cu sufletul şi cu cugetul.

 În sfîrşit, să te învețe citirea luată din Cartea Împăraților". Era un sirian (numit) Neemari, care avea lepră și nu putea să fie curățit de nimeni. Atunci o fată dintre prizonieri i-a spus că este în Israil un profet care ar putea să-l curățească de boala leprei. Luînd el aur și argint - spune Scriptura - s-a îndreptat spre regele lui Israil. Acesta, aflind scopul venirii lui, şi-a sfişiat hainele, spunînd că era mai degrabă pus la încercare, cînd i se cerea ceea ce nu era în puterea lui; dar Elisei i-a trimis vorbă regelui să-l îndrumeze pe sirian la el, ca să cunoască cum că este Dumnezeu in Israil. Şi după ce acesta a venit, l-a povățuit să se scufunde de şapte ori în riul Iordan.

Atunci acela a început să-i spună că el avea ape mai bune în patria sa, în care se scufundase de multe ori, dar niciodată nu se curățise de lepră. Chemat din nou acolo, nu asculta de povețele profetului; dar, la îndemnul şi stăruințele slugilor, a consimțit și s-a scufundat. Şi fiind curățit din aceasta, a înțeles că faptul de a se curăți cineva nu stă în puterea apelor, ci a Harului. Cunoaște acum cine este acea fată mai tînără dintre prinșii de război: este adunarea neamurilor, adică Biserica Domnului, ținută mai-nainte în stăpînirea păcatului, cind încă nu avea libertatea dată de Har; la sfatul acesteia, acea deşartă mulțime a neamurilor a auzit cuvîntul proorocesc, de care la început s-a îndoit mult timp; dar mai tīrziu, cind s-a convins că trebuie să-l urmeze, a fost spălată de toată întinăciunea păcătoșeniei. Şi Neeman cel puțin s-a îndoit înainte de a se tămădui; tu însă te-ai tămăduit deja și de aceea nu ai dreptul să te mai îndoieşti.

 Sursa: SFÎNTUL AMBROZIE

SCRIERI partea a 2 a . Cap. 3.

Traducere, introducere și note de Preot Prof. Dr. ENE BRANIŞTE