" U n păgân, anume Iosif, locuia in Cezareea  și era atât de iscusit doctor, încât pe omul ce avea să moară îl cunoștea după faţăƒ, mai înainte cu trei sau patru zile, și-i spunea lui ceasul sfârșitului sÄău. Iar de Dumneze-purtătorul Părintele nostru Vasilie, văzând cu Duhul întoarcerea lui Iosif la Hristos, ce avea să fie, îl iubea pe el foarte și adeseori, la sfătuirea sa, chemându-l, îl învăța să se lase de păgânească lege și să primească Sfântul Botez. Iar Iosif se lepăda, zicând: "Întru care credință m-am născut, întru aceea vreau să mor." Iar Sfântul i-a zis lui: "Să mă crezi pe mine, că nici eu nici tu nu vom muri, până ce tu nu te vei naște din apă și din Duh, că, fără acest dar, nu-ți este cu putință, ca să intri în Împărăția lui Dumnezeu. Au doar și părinții tăi nu s-au botezat în nor și în mare? Și n-au băut ei din piatra care era o înainte-închipuire a lui Hristos, piatra cea duhovnicească, care din Fecioară, pentru mântuirea noastră, S-a născut, pe C...

   "    ÎN zilele Cuviosului părintelui nostru Vasilie, era în Cezareea o văduvă de neam bun și foarte bogată, care petrecând în desfătări și întru plăcerea trupului, se robise păcatului și se tăvălea în necurăția desfrâului mulți ani. Iar Dumnezeu, care caută îndreptarea tuturor, s-a atins de inima ei cu darul său și și-a venit femeia întru sine. Și fiind ea în singurătate, cugeta la mulțimea cea nemăsurată a păcatelor sale și a început a se tângui, zicând: "Vai mie, păcătoasa și desfrânata, cum voi răspunde Dreptului Judecător pentru atâtea păcate ce s-au făcut de mine. Casa trupului mi-am stricat-o, sufletul mi-am spurcat; vai mie, celei mai păcătoase decât toți, căci cui m-am asemănat cu păcatele? Desfrânatei, sau vameșului? Că nimeni nu a greșit așa ca mine. Mai ales că, după Botez, atâtea răutăți am făcut, de unde voi lua îndrăzneală să cred că mă va primi Dumnezeu, pocăindu-mă?" Așa tânguindu-se, și-a adus aminte de toate cele ce de la tinerețe până la bă...

  "Odinioară, de nelegiuitul împărat Valens(364-378), în cetatea Niceea, s-au apropiat căpeteniile ereziei ariene cerând ca, din soborniceasca biserică cea din cetatea aceea, să gonească poporul dreptcredincios, iar Sfântul locaș să-l dea adunării lor celei arieneşti. Și a făcut așa împăratul cel rău, el însuși fiind eretic: a luat, adică, biserica de la cei dreptcredincioși, cu sila, și a dat-o arienilor, apoi s-a dus la Constantinopol. Drept aceea, în mare mâhnire fiind toată mulțimea dreptcredincioșilor, a sosit acolo marele Vasilie, apărătorul cel de obște al Bisericilor, la care toată mulțimea celor dreptcredincioși venind, cu strigare și cu tânguire, i-a spus strâmbătatea ce li s-a făcut lor de cître împărat. Iar Sfântul, mângâindu-i pe ei cu cuvintele sale, îndată s-a dus la împărat, la Constantinopol și, stând înaintea lui, i-a zis: ""Cinstea împăratului stă în judecata sa". Iar înțelepciunea zice: "Dreptatea împăratului la judecată se vede". Deci ...

      "   Acest între Sfinți, Părintele nostru Vasilie cel Mare a trăit între anii 330-379, în vremea Sfântului și marelui împărat Constantin și, până în zilele împăratului Valens, cel căzut în rătăcirea lui Arie. S-a născut în Cezareea Capadochiei, din părinți dreptcredincioși și înstăriți, Emilia și Vasilie, tatăl său fiind un luminat dascăl în cetate. Iubitor de învățătură și înzestrat pentru carte, Sfântul Vasilie și-a îmbogățit mintea cercetând, rând pe rând, școlile din orașul său Cezareea, apoi din Bizanț, mergând până și la Atena, cea mai înaltă școală din timpul său, unde a întâlnit pe Sfântul Grigorie de Nazians, cu care a legat o strânsă și sfântă prietenie. A fost înălțat la scaunul de Arhiepiscop al Cezareei în anul 370, în vremuri grele pentru Biserică, când ereticii lui Arie și Macedonie izbutiseră să aibă de partea lor pe însuși împăratul Valens. Sfântul Vasilie a dus o luptă aprigă, cu scrisul și cuvântul, luminând creștinătatea și apărând dogma...

    "   Astăzi, la opt zile de la Nașterea Sa, Domnul rabdă tăierea împrejur cea după trup, ca împlinind Legea, să dea în lături rânduiala trupească a legii vechi și să aducă în lume o tăiere împrejur nefăcută de mână: Tăierea-Împrejur cea duhovnicească a Sfântului Botez, adică "dezbrăcarea de trupul păcatelor cărnii" (Col.2.11). Ca Fiu al Lui Dumnezeu și ca mare întemeietor al Testamentului celui veșnic, o dată cu supunerea Sa la rânduiala tăierii împrejur, Domnul astăzi pune capăt, deci, legii vechi și face început rânduielilor Testamentului celui Nou, scris pe tablele inimii oamenilor. Drept aceea, noi creștinii nu mai suntem ținuți la tăierea-împrejur cea trupească, dar suntem ținuți să ne supunem și să împlinim rânduielile unei adevărate tăieri-împrejur duhovnicești.  Suntem datori, îndeosebi, ca Noul Legământ, întemeiat de Domnul Iisus să săvârșească în noi o deplină supunere față de Dumnezeu, a trupului nostru și a poftelor lui, o deplină dăruire, o depli...

“Părintele Tadei/ Domnul aşteaptă neîncetat de la noi să ne unim întru totul cu Dânsul prin dragoste, însă noi ne depărtăm de El. Și vedem că fără dragoste nu există viață - adică, fără Dumnezeu nu există viață, căci Dumnezeu este Dragoste.   Dar nu este o dragoste după logica acestei lumi, o dragoste după cum o înțelege lumea aceasta.  Dragostea lumii acesteia este suferință, înrobire, căci în dragostea noastră se amestecă duhurile cele din văzduhuri.  Aici există puțină dragoste, iar în cea mai mare parte este înrobire. Duhurile cele din văzduhuri caută să ne înrobească și să ne lege de lucruri, de persoane, încât inima noastră și întreaga noastră ființă să nu se lipească de Izvorul vieții, de Dumnezeu - Dragostea cea Adevărată.  Căci duhurile știu: dacă inima noastră se unește cu Dânsul, nu se vor mai putea apropia de noi.   Cel ce se află în plinătatea Harului lui Dumnezeu, unit cu dragostea Domnului, acela este înconjurat de această dragoste Dumnezeiască, d...

  Tropar la Praznicul Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului , glasul 1: C el Ce șezi pe Scaunul cel în chipul focului, întru cele de sus, împreună cu Părintele Cel fără de început și cu Dumnezeiescul Duh, ai binevoit a Te naște pe pământ din Fecioară, Maica Ta, care nu știe de bărbat, Mântuitorule Iisuse. Pentru aceasta ai și fost tăiat împrejur a opta zi ca un Om. Slavă Sfatului Tău Celui Preabun; Slavă rânduielii Tale; Slavă smereniei Tale, Unule Iubitorule de oameni. C ântarea 1, glasul al 2-lea. Irmosul: V eniți popoare să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărțit marea și a povățuit pe poporul pe care l-a scos din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit. Stih: Slavă Ție, Doamne, Slavă Ție! Z iua a opta, care poartă chipul veacului ce va să fie, se luminează și se sfințește cu sărăcia Ta cea de bunăvoie, Hristoase; că întru aceasta Te-ai tăiat la Trup împrejur, după Lege. Stih: Slavă Ție, Doamne, Slavă Ție! H ristos tăiere împrejur primește a o...

  Troparul Sf ântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, glasul 1: Î n tot pământul s-a răspândit vestirea ta, că acela a primit cuvântul tău, prin care, cu Dumnezeiască cuviință ai învățat, firea celor în ființă ai lămurit și ai pus rânduială în obiceiurile oamenilor. Părinte cuvioase, preoție împărătească, roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre. C ântarea 1, glasul al 2-lea. Irmosul: V eniți popoare să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărțit marea și a povățuit pe poporul pe care l-a scos din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit. Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. S finte Vasile, glăsuitorule de Dumnezeu vino în ajutorul celor ce vor să înceapă a cânta laudele tale. Ci tu, părinte, îngăduitor fiind, ca un părinte, ne dai har din belșug. Stih: Sfinte Părinte Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. S ăltarea cea pătimașă a tiraniei trupului ai înfrânat cu dragostea de înțelepciune....

  "Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa.  Și s-au întors păstorii, slăvind și lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră, precum li se spusese. (2, 19) Facere 37, 11 Care,,cuvinte" le păzea Fecioara? Unii zic că acele cuvinte pe care i le-a grăit Îngerul şi cele câte i le-au spus păstorii. Căci le păzea pe toate acestea şi le sălăşluia în inima sa, adică le asemuia între ele şi din toate o singură socotință afla - cum că Dumnezeu este Fiul ei. Însă mie mi se pare că aici,,cuvinte" se numesc lucrurile, întrucât ceea ce se zice, să fie întru acest chip: „Iar Maria păzea toate aceste cuvinte", adică lucrurile acestea pe care eu acum le zic şi le fac graiuri căci lucrul când se spune, grai se face.Și s-au întors păstorii, mulțămind lui Dumnezeu pentru toate", căci nu erau zavistnici, precum iudeii.Și când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele lisus, cum a fost numit de Înger, mai înainte de a se...

  "Începând de la Anul Nou, grija noastră cea mai mare trebuie să fie alta. Cel mai mare lucru este să ne înnoim viața, să luăm aminte, cu fiecare an nou, să lăsăm câte un păcat care ne stăpânește cine știe de când și să punem în locul lui o virtute. Să iertăm greșelile celor ce ne-au supărat, să-i iertăm pe toți, să începem anul nou cu inima curată și cu credință în Dumnezeu. Să nu începem la crâșmă, cu beție, cu fluiere, cu câte și mai câte petreceri. Că dacă începi bine din ziua întâi, fiindcă ziua bună se arată de dimineață, așa o să-ți meargă tot timpul!." Sfântul Cuvios Ilie Cleopa

  "Harul lui Dumnezeu nu ni se oferă după vrednicia noastră, ci după mare mila Lui. Harul oricum este dar, totuși are nevoie de împreună-lucrarea omenească pentru a se sălășlui în noi. Ceea ce poate omul să dăruiască este credința lui, dragostea lui, smerenia lui, curăția lui, rugăciunea lui. Ai nevoie, de asemenea, de mare discernământ pentru a nu fi atras în ispită, fiindcă diavolul se preface și în înger de lumină, în năluciri și false simțiri, devieri sentimentale și relaxări psihologice. Dar în această stare de har autentică, cel ce crede are bucurie, pace, răbdare, blândețe, binecuvântare. Pe toți îi înțelegem, îi iubim, suferim alături de ei, îi îndreptățim, nu rivalizăm cu ei, nu îi lepădăm, nu ne obosesc, nu ne îngreuiază, nu ne tulbură deloc." Pr. Moise Aghioritul

  "– Şi dacă va fi prigoană cum să rezistăm, părinte? – Păi rezistăm, uite aşa. Ai văzut cum mai sunt nişte trăistari din ăştia aşa pe ici pe acolo? Să fii fericită dacă ai să ajungi aşa, şi să te mântuieşti. Sau o să-ţi laşi serviciul de director şi de mare, mă rog, ştiu eu ce, şi să iei un colţ de ogor acolo, să lucrezi aşa la milimetru, să scoţi de acolo şi sfecla şi porumbul şi fasolea şi să trăieşti într-un bordeiaş, unde să faci acolo rânduiala ta, mergi duminică la o biserică, s-ar putea să mergi la cine ştie al câtelea sat, ca să găseşti o biserică sau un preot care mai face o liturghie curată. Şi o să vină vremea când o să te prigonească chiar ai tăi. „Mă, tu eşti nebun, nu vezi că tot satul merge aşa, şi tu acum ce ai, îi fi tu mai sfânt decât celălalt?” Şi atuncea ai tăi din casă, că aşa spune Mântuitorul, când vor fi vremurile acestea când vă vor da în judecăţi, vă vor da celor mari, vă vor judeca: copii, părinţi, tată, mamă, fii, fiică. Şi lucrurile acestea trebuie şi...

  "Libertatea adevărată nu poate fi luată cu lanțuri și nici zdrobită de ziduri. Ea trăiește în inimă, acolo unde omul alege dacă se supune fricii sau adevărului. În temniță, unde trupul este strâns, sufletul poate deveni larg, dacă se sprijină pe Hristos. Acolo se vede limpede că omul nu este definit de condițiile exterioare, ci de credința pe care o poartă în el.Suferința nu mântuiește prin ea însăși, ci prin felul în care este primită. Când este unită cu rugăciunea și cu iubirea, ea curăță, luminează și apropie de Dumnezeu. Fără ură, fără răzbunare, fără disperare, durerea devine loc al jertfei. Crucea asumată cu sens nu distruge omul, ci îl transfigurează.Iubirea vrăjmașilor nu este o slăbiciune, ci cea mai mare biruință asupra răului. A ierta în condiții de nedreptate înseamnă a rupe lanțul violenței și al urii. Numai iubirea poate învinge un sistem construit pe frică și minciună. Acolo unde omul refuză să urască, Hristos rămâne viu.Viața dăruită lui Dumnezeu nu se măsoară în...

   "Să știi că aceia care ne chinuiesc prin batjocură, aceia sunt cu adevărat vrăjmașii noștri. La ei Se referea Domnul atunci când a dat porunca: „Iubiți pe vrăjmașii voștri”. Fără să-și dea seama, ei ne fac bine; amărându-ne și întristându-ne, aprind înlăuntrul nostru flacăra focului dumnezeiesc.Lătrând pe la spate atunci când noi mergem spre biserica lui Dumnezeu, ne împing mai aproape de El. Făcându-ne pământul mai neplăcut, ne fac cerul și mai iubit, și mai dorit.Gerul și vântul nu se gândesc la binele copacului, dar, fără să vrea, îi fac bine. Așa sunt și vrăjmașii tăi față de tine: fără intenție, te întăresc. De aceea, iartă-i, binecuvintează-i și roagă-te lui Dumnezeu pentru ei. Și – ceea ce este culmea tuturor – iubește-i ca pe cei mai mari binefăcători ai tăi după Dumnezeu. Dar dacă sufletul tău nu rabdă acest mic șuier al prafului pământesc și nu preferă să sufere rușine pentru Hristos, atunci vor râde de tine nu doar oamenii, ci și demonii. Cercetează des casele du...