Treceți la conținutul principal

Arta de a trăi este cea mai nobila artă

De la


 ,,Pe când eram încă „artist”, mă gândeam mereu, și încă mă gândesc, că arta cea mai înaltă este arta de a trăi. Oamenii manifestă adesea mari daruri de stăpânire de sine și, când se cufundă în munca lor creatoare, ei ajung până la a stăpâni mișcări foarte subtile ale degetelor (la muzicieni), a gândi cu precizie cel mai mic cuvânt (la poeți și scriitori), a găsi nuanțe abia perceptibile (la pictori). Dar, iată, în viață aproape toți acești „artiști” se dovedesc absolut incapabili să-și stăpânească nu numai cel mai neînsemnat detaliu al vieții lor interioare, al emoțiilor lor sau al înlănțuirii gândirii lor, ci chiar să-și țină în frâu patimile cele mai grosolane.

Astfel, arta de a trăi (adică de a se domina în fiecare clipă, în tot locul, orice ar face și față de oricine) este, indiscutabil, cea mai nobilă artă; și, fără nici o îndoială, indestructibilă, deoarece îl va însoți pe om dincolo de moarte, în viața veșnică. După cum știți, eu predic această artă de a trăi deoarece face parte din slujirea mea, fiind totuși foarte conștient de completa mea incompetență.

Pentru mine este clar că întreaga suferință a lumii nu poate fi atribuită Creatorului. În mod ciudat, oamenii nu aleg ceea ce este mai bun, ci mediocritatea. Nu spun ceea ce este mai rău, ci mediocritatea. Dar suntem foarte strâmtorați în această mediocritate atunci când ne agățăm de ea fără să dorim să ne lăsăm inima să se lărgească. Astfel, toată viața noastră trece luptând împotriva îngustimii inimii oamenilor. Și ca să fiu sincer, adeseori sunt la marginea deznădejdii. Oamenii, chiar cei care sunt buni, drăguți, inteligenți, instruiți, nu sunt capabili să trăiască în bună înțelegere, și atunci țesutul vieții se rupe la fiecare pas. Acest țesut viu nu poate fi cârpit decât printr-o încordare extremă a întregii iubiri pe care o dăm celorlalți. Inima, și toată firea împreuna cu ea, este într-o mare suferință, atunci când am dat tot fără să-i putem restabili integritatea."


Sfântul Sofronie de la Essex,  1993.

Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Despre rugaciunea mintii

De la
 "Tu însă, când vin gândurile, cheamă-L pe Domnul Iisus, des şi cu stăruință, şi vor fugi. Pentru că ele nu rabdă căldura inimii izvorâtă din rugăciune, ci fug ca arse de foc.  Când, zice Sfântul, vin gândurile, tu să nu te uiți la gânduri, ci cheamă-L pe Domnul Iisus, des şi cu stăruinţă. Zi "Doamne Iisuse Hristoase" ..., să-ţi faci lucrarea ta, şi gândurile vor fugi singure. De ce? Când eu spun rugăciunea, inima mea se înflăcărează oarecum şi se încălzeşte, pentru că numele lui Iisus are o dulceaţă şi o lumină, are un foc şi o căldură duhovnicească. Această căldură o simte mai întâi diavolul şi, după aceea, şi noi. Diavolul, îndată ce simte căldura, o ia la fugă, se ridică şi pleacă, iar împreună cu el pleacă şi gândul. Aşa cum, dacă vedem urma unui animal întipărită în pământ, ştim ce vietate a trecut, tot aşa şi gândurile arată că, înlăuntrul sau în afara noastră, cel care ne deranjează este vicleanul însuşi, demonul. Prin urmare, gândurile pleacă atunci când noi Îl ...
Trimiteți un comentariu
Read more »

Vedenia înfricoşătoare dintr-un teatru american

De la
"Cei doi frați, pe când lucrau în Linn (America), aveau în cercul lor de cunoștințe un prieten din copilărie din Dimitána, Dimitrie. Aceşti trei tineri evlavioși s-au dus în America să muncească pentru a acoperi nişte datorii financiare de familie, iar apoi să se întoarcă în patria lor, pentru a duce o viață mai puțin lipsită de griji. Numai că unele sunt voile oamenilor şi altele sunt cele pe care le rânduieşte Dumnezeu", după cuvântul Sfintei Scripturi. Într-o zi, tineri fiind şi ei, după munca lor zilnică au dorit să se ducă să se distreze şi au hotărât să meargă la un vestit teatru. Acest teatru era o clădire mare, pătrată, aflată în afara oraşului, la mare. Acolo zi şi noapte, fără întrerupere, se jucau diferite piese de teatru. Într-o anume perioadă, vreme de mai bine de patru ore, avea loc un spectacol care reprezenta iadul, cu demonii şi chinurile de acolo, iar lumea mergea să vadă toate aceste lucruri ciudate. În timp ce aceşti buni prieteni se îndreptau spre acea cl...
Un comentariu
Read more »

Despre rugaciunea Lui Iisus

De la
 " Răstimpul afierosit rugăciuniid diferă de la o persoană la alta, pentru unul pot fi cinci minute,pentru altul două ore. Important este să existe perioade de timp când credinciosul stă singur înaintea Dumnezeului personal pătrunde în prezența Sa şi se atinge de energia Sa. Credinciosul trebuie să se lepede de toată grija lumească, de tot ce este omenesc si pământesc; trebuie să simtă că stă singur înaintea singurului Dumnezeu. Atunci timpul afierosit unei astfel de rugăciuni îl pecetluiește tot restul zilei. " Părintele Zaharia Zaharou
Trimiteți un comentariu
Read more »