Rugăciunea în tăcerea inimii

"Spune că la început rugăciunea este rostită cu buzele; apoi, cuvintele se adună în minte; și, în cele din urmă, ele se coboară în inimă. Când rugăciunea devine „a inimii”, ea începe să se spună singură, fără efort, asemenea unui izvor care curge neîntrerupt. Arată că nu este nevoie de tehnici complicate, ci de credință, smerenie și perseverență. Rugăciunea continuă, chiar slabă, este mai vrednică decât orice încercare forțată.

Părinții mai spun că atunci când omul cheamă Numele Domnului, harul îl ocrotește. Când se ridică gânduri neliniștite, rugăciunea le dezarmează. Când se abate tristețea, rugăciunea o risipește. Când vine bucuria împrăștiată, rugăciunea o adună. „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul” devine un fel de respirație duhovnicească, prin care omul trăiește din prezența lui Dumnezeu.

Prin această rugăciune, spun Părinții, omul se apropie de adevărata lui identitate: chip al lui Dumnezeu. În inimă, prin chemarea Numelui, descoperă că nu este singur, ci purtat de har. Și acolo, în tăcerea inimii, se arată lumina lui Hristos, „lumina care nu apune”, după cum arată tradiția isihastă."

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre rugaciunea mintii

"Tu însă, când vin gândurile, cheamă-L pe Domnul Iisus, des şi cu stăruință, şi vor fugi. Pentru că ele nu rabdă căldura inimii izvorâtă din rugăciune, ci fug ca arse de foc. Când, zice Sfântul, vin gândurile, tu să nu te uiți la gânduri, ci cheamă-L pe Domnul Iisus, des şi cu stăruinţă. Zi "Doamne Iisuse Hristoase" ..., să-ţi faci lucrarea ta, şi gândurile vor fugi singure. De ce? Când eu spun rugăciunea, inima mea se înflăcărează oarecum şi se încălzeşte, pentru că numele lui Iisus are o dulceaţă şi o lumină, are un foc şi o căldură duhovnicească. Această căldură o simte mai întâi diavolul şi, după aceea, şi noi. Diavolul, îndată ce simte căldura, o ia la fugă, se ridică şi pleacă, iar împreună cu el pleacă şi gândul. Aşa cum, dacă vedem urma unui animal întipărită în pământ, ştim ce vietate a trecut, tot aşa şi gândurile arată că, înlăuntrul sau în afara noastră, cel care ne deranjează este vicleanul însuşi, demonul. Prin urmare, gândurile pleacă atunci când noi Îl ...

Vedenia înfricoşătoare dintr-un teatru american

"Cei doi frați, pe când lucrau în Linn (America), aveau în cercul lor de cunoștințe un prieten din copilărie din Dimitána, Dimitrie. Aceşti trei tineri evlavioși s-au dus în America să muncească pentru a acoperi nişte datorii financiare de familie, iar apoi să se întoarcă în patria lor, pentru a duce o viață mai puțin lipsită de griji. Numai că unele sunt voile oamenilor şi altele sunt cele pe care le rânduieşte Dumnezeu", după cuvântul Sfintei Scripturi. Într-o zi, tineri fiind şi ei, după munca lor zilnică au dorit să se ducă să se distreze şi au hotărât să meargă la un vestit teatru. Acest teatru era o clădire mare, pătrată, aflată în afara oraşului, la mare. Acolo zi şi noapte, fără întrerupere, se jucau diferite piese de teatru. Într-o anume perioadă, vreme de mai bine de patru ore, avea loc un spectacol care reprezenta iadul, cu demonii şi chinurile de acolo, iar lumea mergea să vadă toate aceste lucruri ciudate. În timp ce aceşti buni prieteni se îndreptau spre acea cl...

Despre rugaciunea Lui Iisus

" Răstimpul afierosit rugăciuniid diferă de la o persoană la alta, pentru unul pot fi cinci minute,pentru altul două ore. Important este să existe perioade de timp când credinciosul stă singur înaintea Dumnezeului personal pătrunde în prezența Sa şi se atinge de energia Sa. Credinciosul trebuie să se lepede de toată grija lumească, de tot ce este omenesc si pământesc; trebuie să simtă că stă singur înaintea singurului Dumnezeu. Atunci timpul afierosit unei astfel de rugăciuni îl pecetluiește tot restul zilei. " Părintele Zaharia Zaharou

Faceți căutări pe acest blog