Luna lui septembrie în ziua dintâi: începutul Indictionului, adică al noului an bisericesc

 

"Trebuie să știm că Biserica lui Dumnezeu prăznuiește astăzi Indictonul, adică începutul anului nou bisericesc, luând acest obicei de la cei de demult. La romani, indictionul (de la latinescul indictio) era un fel al lor de a număra anii și anume era un period de 15 ani, pentru adunarea dărilor către stat.

Sfânta Biserică serbează însă această zi pentru două pricini: Întâi pentru că luna septembrie este socotită ca începutul anului. Drept aceea, ea mulțumește lui Dumnezeu pentru roadele de peste an și se roagă ca și anul nou să fie roditor. Cea de a doua pricină a Bisericii este că ea cinstește această zi că ziua în care Domnul a pus început propovăduirii Sale în lume. Astăzi ea face început, astfel, la anul Domnului cel bine primit, deschide împărtășirea noastră din cununa bunătăților dumnezeiești, a anului nou ce începe, iar scopul ei este plinirea lui Hristos în noi, adică plinirea noastră după chipul și asemănarea lui Hristos. În cinstea acestui început al propovăduirii Domnului, Biserica amintește astăzi de intrarea Domnului, în sinagoga din Nazaret, unde, dându-I-se cartea Proorocului Isaia, a aflat locul în care Mântuitorul și lucrarea Lui în lume sunt zugrăvite de Prooroc prin aceste cuvinte: "Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor. M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezdrobirea și celor orbi vederea: să slobozesc pe cei apăsați și să vestesc anul cel plăcut al Domnului. Și, închizând cartea și dându-o slujitorului, a șezut, iar ochii tuturor din sinagogă erau ațintiți asupra Lui. Și El a început a zice către ei: Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre". (Luca 4,18-21). Prăznuim deci, astăzi, anul Domnului cel bine primit, dând mulțumire pentru toate bunătățile pe care le-am luat din mâinile Domnului, măcar că, pentru ele, și noi singuri suntem datori să ne sârguim, ca să fim bine primiți înaintea Lui. Dar prăznuim nu indictionul cel moștenit de la împărații romani, ci pe cel așezat nouă de Împăratul slavei, Hristos, iar Indictionul lui Hristos sunt poruncile lui cele sfinte.

Că Împăratul nostru Hristos nu căută de la noi fier și aramă, argint și aur. Ci, în loc de fier și aramă, El căută de la noi bunătatea credinței celei întemeiate și tari, în dreapta cinstire de Dumnezeu. Că, prin credința aceasta, ca printr-o aramă de fier și o pavăză de aramă, să biruim pe cei potrivnici, urmând strămoșilor noștri care, "prin credință, au biruit împărații, au făcut dreptate, au dobândit făgăduințele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau, și s-au făcut tari în războaie, au întors taberele vrăjmașilor în fugă" (Evr. 11, 33-34). Asemenea, în loc de argint, Împăratul nostru Hristos caută de la noi bunătatea nădejdii celei neîndoite spre Dumnezeu, nebăgând seama la toate primejdiile și necazurile ce vin de la lume, de la trup și de la diavol, care năvălesc asupra noastră. Că, "nădejdea nu rușinează". (Rom. 5,5), dimpotrivă, nădejdea răsplătirii îndeamnă pe ostași la luptă și la nevoință, precum și Sfântul Damaschin zice: "Mucenicii Tăi, Doamne, cu credință întărindu-se și cu nădejdea împuternicindu-se, au stricat tirania vrăjmașului și au dobândit cununile" (Octoih, glas trei, miercuri, stihoava vecerniei. Iată de ce "Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului; nu se va clătina în veac cel ce locuiește în Ierusalim" (Ps. 124, 1). În sfârșit, în loc de aur, Împăratul nostru Hristos cere de la noi bunătatea cea scumpă a dragostei către Dumnezeu și către aproapele, cea nefățarnică. Că, precum aurul este mai cinstit decât argintul, arama și fierul, așa și dragostea este mai cinstită decât nădejdea și credința, precum stă scris: "Și acum rămân aceste trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea" (I Cor. 13, 13). Ca aur ca acesta căută de la noi Hristos, ca să-L iubim nu numai crezând cu inima și mărturisind cu gura, ci și faptă, dragostea, arătând-o, adică să punem tot sufletul și să fim gata de moarte pentru dragostea Lui, precum ne învață iubitul Său ucenic, Ioan, zicând: "Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta și cu adevărul" (I Ioan 3,18).

Acesta este Indictionul creștinesc pe care Biserica îl cere azi de la noi, în locul indictionului cel vechi al păgânilor: "Dezbrăcați-vă, zice ea, de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui", și îmbrăcați-vă în omul cel nou, "după Chipul ce L-a zidit" (Col. 3,9-10), "ca să umblăm și noi întru înnoirea vieții". (Rom. 6,4). Să prăznuim deci Indictionul, împlinind poruncile Domnului Dumnezeului nostru, din toată inima, precum Domnul Însuși ne îndeamnă, prin gura lui Moise, în Cartea Leviților, zicând: "De veți umbla după legile Mele și de veți păzi și plini poruncile Mele, vă voi da ploaie la timp, pământul și pomii își vor da roadele lor. Voi trimite pace pe pământul vostru, veți alunga pe vrăjmașii voștrii, cauta-voi spre voi și vă voi binecuvânta sufletul meu nu se va scârbi de voi. Voi umbla printre voi, voi fi vouă Dumnezeul vostru, și voi poporul Meu" (Lev. 26, 3-12)."