Acest purtător de Dumnezeu, Leontie, s-a născut din părinți creștini dreptmăritori, în orașul Rădăuți, la începutul secolului al XIV-lea.
Încă din pruncie, mergînd cu părinții săi la biserică, a fost cuprins de o mare dragoste față de casa lui Dumnezeu, unde mai apoi mergea zilnic și asculta cu toată luarea aminte sfînta slujbă, după care zăbovea, căutînd să se apropie cît mai mult sufletește de cuvioșii părinți călugări, ostenitori și slujitori sfințiți la această catedrală voievodală.
Părinții din obștea catedralei, văzîndu-l cu atîta dragoste pentru casa lui Dumnezeu, și pentru sfintele slujbe, l-au primit în obștea lor, unde fericitul Leontie, în toate cele rînduite arăta multă rîvnă, smerenie și ascultare.
Pentru viața lui duhovnicească a fost călugărit, primind numele de Lavrentie. Rîvna lui pentru nevoințele cele duhovnicești sporea tot mai mult. Luînd binecuvîntarea de la starețul obștei, s-a îndreptat către un loc sihăstresc, nu departe de Putna, unde erau cîțiva sihaștri. Mitropolitul Moldovei de atunci, Iosif Mușat, aflînd de această vatră sihăstrească cu rînduială preafrumoasă, a mers și a sfințit biserica acestui schit și, odată cu aceasta, a hirotonit în preot pe Cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit dorinței acestei obști.
Aici, în această binecuvîntată sihăstrie, vine să se nevoiască și Cuviosul Daniil Sihastrul, sub povața părintelui său duhovnicesc, Lavrentie. Înființîndu-se scaun episcopal la Rădăuți, în timpul lui Alexandru cel Bun, nu după multă vreme de la întemeierea acestei episcopii, Cuviosul Lavrentie este chemat la înalta vrednicie și răspundere înfricoșătoare de ierarh.
Primind jugul arhieriei, Cuviosul Ierarh Lavrentie adaugă la nevoințele sale sihăstrești și crucea slujirii arhierești. Arhiereu fiind, nu a încetat nici o clipă a priveghea, a posti și a se ruga neîncetat. Apoi a sfințit biserici și a hirotonit preoți și diaconi pentru toate bisericile unde era trebuință, veghind la păstrarea rînduielilor canonice, păzind scumpătatea și pogorămîntul în toate cîte le rînduia spre zidirea Bisericii lui Hristos și folosul cel mîntuitor al păstoriților săi sufletești.
După ani mulți de arhierească păstorie, simțindu-se slăbit cu trupul, s-a retras din scaunul său și s-a reîntors la mînăstirea de metanie, Laura. Aici a cerut să i se dea schima cea mare, primind numele de Leontie, nevoindu-se zi de zi și ducînd cu adevărat viață de înger în trup. Cunoscîndu-și dinainte sfîrșitul vieții sale pămîntești, a chemat întreg soborul pentru a le da ultimele povețe părintești. Rînduind ca egumen al acestei sfinte mînăstiri pe cel mai apropiat ucenic al său, Cuviosul Daniil Sihastrul, și binecu-vîntînd pe toți, a adormit în Domnul, întru nădejdea învierii și a vieții veșnice. Credincioșii și fiii lui duhovnicești veneau la mormîntul său ca și cum ar fi fost în viață, primind binecuvîntarea sa și tămăduiri de tot felul de boli.
Mai tîrziu moaștele sale au fost duse la Rădăuți, potrivit dorinței credincioșilor, unde venea multă lume din împrejurimi și chiar de la mari depărtări, cunoscînd darul lui de la Dumnezeu, care se revărsa cu prisosință asupra tuturor celor ce se rugau și sărutau cu credință racla sfintelor sale moaște.
În anul 1639, prădîndu-se biserica, au dispărut și moaștele Sfîntului Leontie din Rădăuți. Unii cred că au fost luate de năvălitori. Alții spun că au fost îngropate de călugări în biserică, în anul 1783, odată cu desființarea mînăstirii. Însă, locul unde se află astăzi, singur Dumnezeu îl știe. Între anii 1621-1622, un vestit teolog ucrainean, ieromonahul Zaharia Kopîstenski din Kiev, scria despre el: În Rădăuți, în episcopie, Sfîntul Leontie, făcătorul de minuni, zace cu trupul întreg...
La 20 Iunie, 1992, Sfîntul Ierarh Leontie de la Rădăuți a fost canonizat și trecut în rîndul sfinților ierarhi, de Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romîne, cu zi de prăznuire la 1 Iulie.
Cu rugăciunile Sfîntului Ierarh Leontie, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.
Sursa: Vietile Sfintilor.
Comentarii
Trimiteți un comentariu