Întru această zi, cuvânt despre dragostea cea adevarată, pentru care Dumnezeu iartă pacatele.

 " Doi fraţi au mers împreună la un târg ca să-şi vândă lucrul mâinilor lor. Şi dacă au intrat în târg, s-au despărţit unul de altul. Iar unul, cu meşteşugul şi îndemânarea diavolului, s-a înşelat şi a căzut în păcatul desfrânării. Şi, după aceea, aflându-l pe el fratele şi însoţitorul său, i-a zis lui: "Să mergem, frate, la locul şi la chiliile noastre." Iar el a zis: "Eu, frate, nu voi merge astăzi cu tine." Iar, fratele, auzind acest cuvânt, s-a minunat şi l-a întrebat, zicând: "Pentru ce, frate, zici că nu vei merge cu mine?" Iar el a oftat şi i-a spus lui, zicând: "Eu frate, după ce te-ai dus tu şi te-ai despărţit de mine, am căzut în păcatul desfrânării şi, pentru asta, nu voi merge acum cu tine la chilia mea." Iar fratele, auzind acestea şi văzându-l foarte mâhnit, necăjit şi deznădăjduit, şi vrând să-i scoată sufletul lui din pieirea deznădejdei, i-a zis lui: "Frate, şi eu, dacă m-am despărţit de tine, am căzut în acelaşi păcat. Pentru aceasta, dar, frate, să mergem degrabă la chiliile noastre şi cu osârdie să ne pocăim şi Dumnezeu ne va ierta nouă greşeala şi păcatul nostru."

  Şi aşa, ascultând, fratele a mers la chilia sa. Deci, mergând la duhovnic, şi-au mărturisit amândoi împreună căderea lor în păcatul desfrânării. Iar bărbatul le-a dat lor canon de pocăinţă. Iar, ei, cu dragoste primind canonul, se rugau amândoi unul pentru altul.   Şi, văzând Dumnezeu silinţa şi osteneala pe care o făcea fratele ce nu căzuse în păcat, pentru mântuirea şi dragostea fratelui său, peste puţine zile, a iertat păcatul lui. Şi a înştiinţat Dumnezeu pe bătrânul că, pentru multă dragostea fratelui, ce n-a greşit, s-a iertat păcatul celui ce a greşit. Iată, fraţilor, aceasta este dragostea cea adevărată, ca să-şi pună cineva sufletul pentru mântuirea fratelui său."