"Și a zis către ucenicii Săi: Cu neputință este să nu vină smintelile, dar vai aceluia prin care ele vin! Mai de folos i-ar fi dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară şi ar fi aruncat în mare, decât să smintească pe unul din aceștia mici. Luaţi aminte la voi înşivă. De-ți va greși fratele tău dojenește-l și dacă se va pocăi, iartă-l. Și chiar dacă îți va greși de șapte ori într-o zi şi de şapte ori se va întoarce către tine, zicând: Mă căiesc, iartă-l."
"(17,1) Matei 18, 6-7/Marcu 9, 42/1 Corinteni 11, 19 (17, 2) Matei 18, 6/ Marcu 9, 42
(17,3) Levitic 19, 17/Sirah 19, 14/ Matei 18, 15, 21/lacov 5, 19-20 (17.4) Matei 18, 22."
"De vreme ce fariseii, iubitori de argint fiind, cârteau asupra Domnului
Care cuvânta pentru neagoniseală, a zis şi pilda bogatului şi a săracului Lazăr, arătându-le lor prin aceasta ce fel de muncă [caznǎ] îi așteaptă pe dânşii pentru iubirea de bogăție. Dar de aici grăiește și către ucenici și pentru înșiși fariseii, pricinuitori de sminteli arătându-i pe dânşii [pe farisei] și împiedicători de la calea cea dreaptă şi din această pricină dându-le lor,,vaiul" spre moştenire. Deci, ce zice [Domnul]? Să vedem: ,,cu neputinţă este să nu vină smintelile", adică împiedicările petrecerii
[viețuirii] celei bune și lui Dumnezeu plăcute. Căci, din pricina răutății celei multe a oamenilor este [de] nevoie a se afla multe împiedicări ale propovǎduirii şi ale adevărului. Însă,,vai aceluia prin care vin", adică lucrătorului acestora, precum erau fariseii care sminteau şi împiedicau propovǎduirea. Dar cearcă mulți nedumerindu-se:,,Dacă nevoie este să vină smintelile şi este cu neputinţă a nu se împiedica propovăduirea, aşadar, pentru ce, o, Doamne, îi osândeşti şi îi ticăloseşti pe lucrătorii de sminteli? Că de nevoie s-au făcut [ei] unii ca aceştia şi tot lucrul ce este din silă este şi vrednic de iertare". Ascultă, dar: sila aceasta din voință are
începătură, şi, ca să zic mai luminat, Domnul, văzând răutatea oamenilor
celor de atunci şi cum că sunt plecați către cel rău și nici un lucru bun nu voiesc, a zis cum că dintru urmarea celor ce se văd [la cei de față], de nevoie este să vină smintelile. Deci, răutatea pe care o lucrau oamenii, dintru a lor voinţă era, iar lucrarea smintelilor de nevoie, a urmat dintru răutate, întrucât pentru aceasta şi vrednici de muncă [caznǎ] sunt lucrătorii
smintelilor. Precum aş zice într-o pildă: un doctor, văzând pe cineva că rău îşi alege hrana şi cu nesat viețuiește, ar fi zis:,,Nevoie este ca acesta să se îmbolnăvească". Deci oare, boala de nevoie este? Cu adevărat este de nevoie, ca urmare a felului celui rău în care acela se hrănește. Pentru aceasta,,,vai" celor ce împiedică propovăduirea, căci întru atâta răutate au venit, încât nevoie se face să vină smintelile". Pentru că mai de folos
este omului aceluia care face sminteli şi împiedicări de şi-ar lega de gât o piatră de moară și să se arunce în mare", decât să smintească și să răzvrătească pe vreunul din cei mici" credincioşi. Pentru aceasta, Domnul îi întăreşte pe ucenici și zice:,,Luaţi aminte la voi înşivă". lată ce zice: „Vă spun mai înainte că vor veni cele rele. Fără de răspuns sunteți. Căci [de] nevoie este să vină acelea, dar nu este [de] nevoie să pieriţi voi, dacă vă veți întări pe voi înşivă şi vă veți întrarma". Adică: [de] nevoie este să vină lupul, dar dacă păstorul priveghează, nu este [de] nevoie să piară oile, ci lupul, în zadar căscând gura, se va duce. Aşadar, după ce a zis acestea pentru cei ce smintesc și vatămǎ adică fac împiedicare-, le zice şi pe cele ce urmează. Fiindcă sunt multe deosebiri ale acelor ce smintesc: pentru că unii sunt nevindecaţi precum erau fariseii, iar alții pot a se vindeca precum se află frații Domnului către Însuşi Domnul, că nici ei nu credeau într-Însul (loan 7, 5). Deci, fiindcă multe deosebiri sunt ale celor care smintesc - că pot să fie unii și din cei de o credinţă întru acest fel -, pentru aceasta zice: De-ți va greși ție fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai
câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi..." şi celelalte, câte Matei pe larg le-a descoperit, iar Luca le-a tăcut ca pe unele care s-au grăit de Matei (18, 15-16). Cel care a ascultat certările este vrednic de iertare, iar cel ce nu a ascultat, să-ţi fie ție ca «<păgânul»> şi
«vameșul», adică urât şi nevrednic de a fi numit «frate»>" (Matei 15, 17).
Apoi, ca și cum cineva ar fi spus:,,Fie [aşa cum zici], Doamne, acestea bine le-ai grăit. Dar dacă, de multe ori încredințându-se de iertare [dobândind iertarea], apoi iarăşi ar vătăma, ce se cuvine să-i fac lui?" Zice
[Domnul]:,,De se va pocăi iarăşi, iartă-i lui. Şi iarăşi, măcar şi de şapte ori
în zi de se va întoarce, iartă-i lui". Iar acest cuvânt, adică de șapte ori", aici este pus în loc de multe ori", precum şi cuvântul acela: „Cea stearpă va naşte de șapte ori" (1 Regi 2, 5). Aşadar, de câte ori se va căi, de atâtea
ori se cade a-i ierta lui. Căci nu se cuvine să socotești cu adevărat cum că număr al iertărilor pune [hotărniceşte] Domnul, ci ceea ce am zis, acel cuvânt,,de şapte ori" să-l înțelegi în loc de,,de multe ori şi fără de număr". Precum şi în vorba cea obişnuită spunem:,,cetate cu zece mii de bărbați"
nu ca și cum ar avea zece mii, că poate şi mai mulți are, ci în loc de a
spune: „,cu mulți bărbați", zicem: cu zece mii". Iar cum că acestea le grăieşte [Domnul], arătat este de la Matei, că acolo lui Petru care a zis: Oare până de şapte ori îi voi ierta lui?" Domnul i-a grăit:,,Nu de şapte
ori, ci de șaptezeci de ori câte șapte", prin aceasta suma cea fără de număr
însemnându-o (Matei 18, 21-22).
Şi au zis Apostolii către Domnul: Sporește-ne credința. Iar Domnul a zis: De ați avea credință cât un grăunte de muştar, ați zice.acestui sicomor: Dezrădăcinează-te și te sădeşte în mare, și vă va asculta. Cine dintre voi, având o slugă la arat sau la păscut turme, îi va zice când se va întoarce din țarină: Vino îndată și șezi la masă? Oare, nu-i va zice: Pregăteşte-mi ca să cinez şi, încingându-te, slujeşte-mi până ce
voi mânca și voi bea, și după aceea vei mânca și vei bea şi tu? Va.mulțumi, oare, slugii că a făcut cele poruncite? Cred că nu. Așa și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi
netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem puterea credinței, prin care vor putea să isprăvească [plinească cu lucru!]
acestea pe care le-a grăit Domnul - cele pentru neagoniseală, zic. Că neagoniseala nimic nu o îndreptează [lucrează, rodește] aşa, precum a crede
şi a nădăjdui în Dumnezeu; şi tot aşa, nimic nu face a aduna comori, precum
a nu crede cum că mare Vistier este Dumnezeu şi vistierie nedeșertată [e]
bunătatea Lui. Încă şi împotriva smintelilor, prin credință vor putea a se împotrivi; pentru aceasta, venind Apostolii la Dânsul, zic:,, «Sporește-ne nouă credința», mai de săvârşit [desăvârșiți] fă-ne pe noi întru credinţă şi mai adeveriți". Iar Domnul, arătându-le lor cum că bine cer şi cum că socotinţa aceasta se cuvine ei să o aibă întărită pentru credință, ca pentru ceea ce
poate mult, grăiește:,,De ați avea credință, încă şi pe dudul acesta l-aţi fi răsădit". Două lucruri mari zice deodată: întâi, adică, a-l muta pe cel ce este înrădăcinat în pământ şi mai apoi a-l și răsădi în mare. Căci ce s-a răsădit [vreodată] în mare? Însă arătat este că prin a zice [unele ca] acestea [Mântuitorul] puterea credinței o arată. Însă poate cineva, alegorisind', ar fi înțeles,,dudul" că este diavolul, ca acela care pricinuitor şi hrănitor al viermelui celui veşnic ni se face nouă, prin gândurile cele ce răsar dintr-însul. Căci frunzele dudului viermi hrănesc, prin care se fac mătăsurile. Deci, pe acest,,dud", credinţa poate să-l dezrădăcineze din inima omenească şi în mare" să-l arunce, adică întru,,adânc" să-l trimită (lezechiil 31, 18; Luca 8, 31; Apocalipsa 20, 3). lar după ce le-a zis acestea pentru,,credinţă", adaugă Domnul şi altă învăţătură prea de nevoie [trebuincioasă]. Care este aceasta? Nu se cuvine a cugeta înalt pentru isprăvile cele bune. Deoarece credința multe isprăveşte [duce la săvârşire] şi împlinitor al poruncilor îl face pe acela care o are pe aceasta împreună cu aceea [adică a nu cugeta înalt] pentru că și cu facerile de minuni îl împodobeşte pe acela -, și dintru aceasta poate să cadă omul de multe ori întru înalta cugetare, pentru aceea Domnul, prin pildă foarte frumoasă, îi întăreşte pe Apostoli ca să nu se mândrească pentru isprăvile cele bune. Căci zice: „Cine dintru voi, având o slugǎ..." şi celelalte, pentru că arată prin pilda aceasta că nu se cuvine a se înălţa oarecine pentru vreo oarecare ispravă, iar mai ales nici pentru împlinirea tuturor poruncilor. Căci,,slugii" nevoie îi atârnă asupră-şi, a împlini poruncile Domnului, însă nu se cuvine a o trece în seama sa, ca pe o ispravǎ [izbândă]. Pentru că de nu va lucra, [unul ca acesta] vrednic este de pedeapsă; iar după ce a lucrat, să se îndestuleze că a scăpat de pedeapsă. Și nu se cuvine cu sila a cere cinste pentru cele săvârşite, căci a îndurării
Stăpânului este a-i da lui, iar mai vârtos a-i și dărui ceva. Aşadar, şi cel care slujeşte lui Dumnezeu, măcar de va și împlini poruncile, nu se cuvine a se înălța, că nici un lucru mare nu a făcut, ci ,,vaiul" era al lui de nu le-ar fi făcut, precum Apostolul zice:,,Vai mie, de nu voi binevesti!" (1 Corinteni 9, 16). De asemenea, nu se cuvine a cugeta înalt nici dacă a dobândit daruri [duhovniceşti], căci daruri sunt, pentru
[dintru] mila lui Dumnezeu dăruite lui, nu pentru că-i era lui dator Stăpânul. Căci cu covârşire sluga îi este datoare Stăpânului său a plini toate poruncile Sale. Iar dacă şi când toate poruncile le vom plini, nici
atuncea nu ni se cuvine a socoti ceva mare, ce ne vom face când nici cea mai mică parte a poruncilor lui Dumnezeu îndreptând [lucrând, săvârşind], încă ne înălțăm? Şi ia aminte şi la graiul pildei, căci întâi a pus la arat", apoi a adăugat ,,la păscut", că întâi se cuvine a fi cineva plugar şi apoi a i se încredinţa şi păstoria, pentru că acela care pe al său trup bine l-a,,arat", ca pe un oarecare pământ, acesta este vrednic şi de a fi păstor" al altora. Căci acela care nu știe să-şi rânduiască după cum se cuvine casa sa, cum va purta grijă de biserică? (1 Timotei 3, 5) Aşadar, te,,ară" mai întâi pe tine însuţi şi atuncea îi vei,,păstori" şi pe alţii, după cum şi leremia zice:,,Innoiți-vă vouă înnoiris (Ieremia 4, 3), apoi se adaugă luminați-vă vouă lumină a cunoştinţei". (Osea 10, 12)."
Ev Luca 17; 3 -10
Sfântul Teofilact al Bulgariei.
Comentarii
Trimiteți un comentariu