Ispitirea rugăciunii

 

"Diavolul ne împiedică să spunem rugăciunea, ca să ne poată înrobi mai uşor. Ne aduce nepăsarea, grijile, mii de piedici, cu unicul scop ca să ne împiedice să facem rugăciunea. Aşa cum s-a arătat din multe evenimente întâmplate, demonii se înfricoşează de Numele lui Hristos. Ei înşişi au mărturisit, prin gura oamenilor, că sunt arşi, când aceştia se roagă.Era odată un călugăr care căzuse în multă nepăsare, încât nu-şi mai făcea nici canonul, şi voia să se întoarcă în lume. S-a dus în locul lui natal, Kefalonia, unde se ştie că aleargă cei demonizaţi, datorită vindecărilor făcute de Sfântul Gherasim. Deci şi acesta, mergând să se închine la Sfântul, s-a întâlnit pe drum cu o demonizată, care i-a zis:

‒ Ştii ce ţii în mâna ta? Ah, dacă ai şti, nenorocitule, ce ţii în mână! Dacă ai şti cât mă arde acest metanier, pe care tu îl ţii din obişnuinţă!

Călugărul a rămas ca trăsnit, a fost voia lui Dumnezeu ca demonul să-i vorbească în acest fel, şi şi-a revenit. Dumnezeu l-a luminat şi şi-a zis în sinea lui:

‒ Iată, uite ce fac eu, nenorocitul! Ţin în mâna mea cea mai puternică armă şi nu pot să biruiesc un diavol! Şi nu numai că nu pot să-l răpun, dar mă trage şi mă duce unde voieşte! Am păcătuit, Dumnezeul meu!

Şi în acelaşi moment a plecat pocăit la mănăstirea lui. Şi, venind, a pus iarăşi început bun şi atât a sporit în rugăciune şi în vieţuirea monahală, încât s-a făcut pildă de folos multora. Şi eu, nenorocitul, l-am apucat pe acest călugăr. Şi nu auzeai din gura lui decât: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”, neîntrerupt. Îi spuneai ceva, el scotea două cuvinte şi limba lui se întorcea de îndată la rugăciune. Atât de mult îşi obişnuise limba, într-o asemenea măsură se schimbase! Şi să luăm seama că valoarea rugăciunii şi a metanierului i-a descoperit-o,,desigur, fără să vrea, diavolul, după judecăţile şi sfaturile nepătrunse ale Celui Preaînalt!."

Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, Editura Egumeniţa, Alexandria, 2012, p. 45