"" Dar ne îndulcim iarăși de simțirea și de dulceața unei bucurii fericite când săvârşim cele spuse mai înainte cu sârguință, prin dragoste dumnezeiască în atelierul cugetului nostru,,,,
Dar oricât ai fi căzut, ridică -te iarăși și te vei îndulci spune Sfântul. În locul veninul ii și al gândurilor viclenie, pune dulceața. Calea întoarcerii tale nu este amărăciunea, durerea, zbuciumul. Și viclean ul demon ar fi putut să facă așa, la fel si Iuda. Dar n-au făcut. Demonul a zis "O să-mi continui drumul, prefăcând imaginația mea in realitate", - iată încăpățânarea lui! - iar Iuda a căzut în deznădejde, s-a mâhnit la gândul că a făcut rău și lui Iisus și sieși. Iuda s-a separat singur de ceata apostolilor ca să facă un lucru de nimic, iar apoi a fost izgonit și de conducători iudeilor, și așa a căzut în adâncă mâhnire. Sfantul însă ne interzice mâhnirea, pentru că există, zice, o modalitate de a ne îndulci inima. Cum?
Dar ne indulcim iarăşi de simțirea şi de dulceața unei bucurii fericite. Dacă nu o apuci pe drumul greşit al văicărelii, al nemulțumirii, al mizeriei şi al oboselii sufleteşti, ci îți spui: Imbărbătează-te, inima mea, fii vitează !", atunci vei redobândi cele pe care le-ai pierdut și, în ciuda nereușite tale, te vei îndulci şi vei avea o bucurie fericită.
Dar pentru a se împlini lucrul acesta, e nevoie de câteva premise: să săvârșim cele spuse mai înainte cu tărie şi cu râvnă. Cele spuse mai înainte sunt cunoştinţa că trebuie să-mi amintesc de Dumnezeu, de binefăcătorul meu şi de voia Lui. Aici e nevoie de atenție, pentru că, de fiecare dată când alegem ceva potrivnic voii lui Dumnezeu, acest lucru are două fete, ca moneda. O faţă e capul, care are o anumită tulburare, un zbucium, o încăpăţânare. Cealaltă faţă, pajura monedei. produce o plăcere, ceva util şi folositor, un bun prilej, ceva care îmi place; este vederea nălucirii mincinoase a demonului, care îmi dă nădejde. Această nădejde este pajura, coroana pe care o pun pe mine. Dar,in cele din urmă, nu mă voi încoronat cu ea, ci cu neliniște.
Aşadar, pentru a ne îndulci, e nevoie să ne amintim de binefacerile şi de iubirea lui Dumnezeu şi să ne observam pe noi insine cu atenție, având trezvie şi zicând rugăciunea lui lisus în atelierul cugetului nostru. Iar acestea suntem datori så le ben cu sârguință prin dragoste dumnezeiască, iubindu-l doar Dumnezeu şi avându-L. ca privelişte absolută a noastră.
Căci atunci când râvnim să umblăm in linistea inimii nu pentru altceva, ci pentru dulcea plăcere şi desfatarea ce-o dă ea sufletului.
Aşadar, fiți atenți să vă amintiți cele de care am vorbit mai inainte. Atunci, singurul lucru care te va face dispus să umbli în calea liniştii inimii va fi dulcea plăcere şi desfătare a sufletului tău, și nu nălucirea, care ne conduce la înşelare. Dar dulcea placere şi desfatare ti-o va dărui numai Dumnezeu, Cel de-bine-făcător, iar nu diavolul, fiindcă acesta din urmá iți produce o sălbăticie, o bucurie de rău, un simțământ barbar şi nestävilit care-ti dă o bucurie sălbatică, ceva care te îndeamnă să alergi.
Aşadar, când suntem îmboldiți de o anumită bucurie ca sa facem iute ceea ce credem, să ştim că ne îndeamnă diavolul. De exemplu, spunem a celor de la grădini:, Veniți dimineață la slujbă, şi apoi mergeţi la grădină!" Ei însă se împotrivesc: „Nu o să ne ajungă timpul pentru câtă treabă avem, şi atunci frații ce vor mânca?" Această împotrivire a lor este un imbold către plăcerea cea sălbatică, și nu către dulceaţă şi pace liniştită. Dimpotrivă, marele Dumnezeu ne dă libertatea să-l spunem că e mincinos, să-L hulim, să ne batem joc de El, să ne pur- tăm cu El contrar de cum I se cuvine. Ne dă chiar și dreptul de a nu crede. Nu ne dă însă niciun imbold spre acestea. Ne dă libertate, astfel încât ea să ne fie medicament, și nu otravă. Demonul cel viclean ni le face pe toate intense, pentru că vrea să ne aibă sclavi. Ce păcat! În timp ce Dumnezeu ne lasă liberi, noi suntem conduși în robie.
Dar pentru ca Hristos să-mi dea plăcerea cea dulce și desfătarea, sunt dator să le vreau și eu, să mă fac şi eu dispus pentru acestea. Dar şi această dispoziţie, şi acest curaj, și această putere de a umbla pe calea liniștii inimii îmi dau siguranţa că, în urma propriei mele lupte, vine dulceața Domnului. Toate le dăruiește Domnul. De aceea, chiar şi când cazi pe cea mai de jos treaptă a păcatului, te sfătuiesc să nu te mâhneşti. Dumnezeu e gata și atunci să te primească, și vei dobândi iarăşi râvna, numai să te încredinţezi celor dulci şi liniştite pe care le vrea El.
Arhimandrit Emilianos Simonopetritul. Sfântul Isihie. Cuvânt despre trezvie.
Comentarii
Trimiteți un comentariu