PARINTELE ARSENIE BOCA, cel "aspru-bun", in amintirea Parintelui GHELASIE ȚEPEŞ Marturii despre minuni si invataturi

                                                          

"Să fii îngăduitor cu neputința omenească"

– Dacă ar fi să vă spun în două cuvinte cum era părintele Arsenie, aş spune „aspru-bun”. De ce era părintele aspru? Pentru că viaţa lui era aspră. Securitatea era tot timpul după el, fusese în închisoare, era prigonit, dar în ciuda acuzelor permanente, el trebuia să fie bun. El era aspru cu duhurile necurate, cu strâmbătatea, cu păcatul, cu răuta­tea, dar cu semenii lui era bun. Şi Domnul Iisus era aspru şi bun. Cu duhurile necurate era aspru şi le pu­nea pe fugă, cu bolile era aspru şi le îndepărta, în schimb, pe om îl mân­gâia, şi toate minunile pe care le făcea erau ca să îl aducă pe om la normalitate. Dacă era paralizat, să umble, dacă era orb, să vadă, dacă era mut, să îl facă să vorbească. Că Dumnezeu aşa ne-a lăsat pe pământ, să umblăm, să vedem, să auzim, să ne bucurăm de toată frumuseţea lumii ăsteia, a Creaţiei Sale. Noi, oa­me­nii, suntem aşa de slabi în credinţă, însă Dumnezeu drăguţul aşa-i de milostiv şi de bun, încât ar vrea nici să nu-l laude prea tare omul. Că acuma îl laudă şi apoi mâine îl leapădă. Omu’ strigă astăzi „Osana celui dintru înălţime, bine este cuvântat cel ce vine în nu­me­le Dom­nului”, în duminica Floriilor, şi peste câteva zile, în Vinerea Mare, acelaşi om strigă: „Răstigneşte-l!”. Şi cine sunt cei care strigă? Ăla vindecat de paralizie, cel vindecat de orbire… De asta spun că şi părintele Arsenie era aspru (…) bun. Eu, de câte ori mă uitam la el, îl vedeam pe Dumnezeu. Unii cred că e ceva de nimic să fii slugă, dar să fii sluga lui Dumnezeu este ceva mare. Un frate la mânăstire a fost întrebat de părintele Arsenie: „Ia zi, mă, şi tu crezi că sunt aşa mare?”. „Păi, dacă toată lumea crede, cred şi eu pă­rinte, ce să fac?” „Mă, să nu confundaţi niciodată pe stăpân cu cioata!” Da, părintele se socotea o cioa­tă în faţa lui Dumnezeu.

– Cum a fost prima întâlnire cu părintele Arse­nie? Aţi simţit imediat că e un om puternic?

Când m-am dus la părintele Arsenie prima dată eram cu fratele Modest. Eram rasofori amândoi, purtă­tori de rasă, nu eram călugăriţi. Era în timpul lui Ceau­şescu şi părintele stătea la biserica Drăgă­nescu, unde era urmărit de securitate. Din cauza asta, noi am plecat de la mânăstire, de la Sâmbăta, îmbrăcaţi în civil. Mulţi s-au mirat de mine că nu auzisem până atunci de părintele Arsenie, de slujbele lui, de sfaturi, de preziceri şi de minuni. Dar eu, în sătucul meu, încă nu auzisem de el. Aşa că atunci când am aflat, am şi pornit să îl cunosc. Când ne-am dus noi acolo, era plină biserica: trei-patru sute de oameni, nu aveai loc să arunci un ac. Părin­tele şedea pe un scaun, cu faţa către altar, şi cu spatele către uşa bisericii. Când am intrat în biserică, el vorbea cu oamenii. Ne-am apropiat lângă un stâlp, cam la un metru, aşa, să auzim şi noi ce le spune. Când, deodată, pă­rintele zice:

 „Măi, călugăraşilor, hai­daţi la mine!”.

Lume multă, pă­rintele cu spatele, de unde să ne vadă? Noi nici nu eram îmbrăcaţi în călugări, eram în civil, aşa că ne-am pus jos, acolo, în genunchi, am zis că nu-i vorba de noi. Dar părintele ne-a strigat şi a doua oară: „Călugă­raşi­lor de la mânăstire, de la Sâmbăta! Veniţi!”. A treia oară ne-a strigat pe nume: „Gherasim, Modest, haidaţi la mine!”. A­tunci ne-am dus şi ne-am pus în genunchi în faţa părintelui şi tre­muram…

În biserică a venit primăvara

Şi părintele zice: „Hai­daţi, măi, că aşa mi-e dor de lo­curile alea, de la Sâmbăta! Şi de pietre, şi de bolovani, şi de lemne, de tot ce-i acolo mi-e dor!” Părin­tele fusese stareţ la Sâmbăta, dar comuniştii nu-i mai dădeau voie să meargă acolo… Şi ne-a luat pe după cap pe-amândoi, şi se plim­ba prin faţa oamenilor, pe acolo, cu noi, de drag. Apoi l-a întrebat pe fratele Modest: „Mă, tu ce eşti acolo, la Sâmbăta, găinarul mâ­năs­tirii?”. Bietul Modest a stat ca înlem­nit. Aşa era, el avea grijă de găinile gospo­dăriei. I-a mai zis pă­rintele: „Tu să te laşi condus toată viaţa de alţii, că singur nu poţi!”. Aşa a fost. Astăzi, Modest este un călu­găr bun al bisericii noastre, pentru că l-a ascultat pe părintele, să se lase condus. N-a râvnit la mai mult. Mă mai în­tâlnesc cu părintele Modest, sun­tem ca doi copii, deşi suntem deja bătrâni de-acuma. Da’ noi tot co­piii părin­telui Arsenie ne simţim. Copiii lui Dumnezeu. Şi pe urmă se uită pă­rintele şi la mine… Cum l-o măsurat pe fratele Modest, m-o măsurat şi pe mine. Şi zice: „Tu de ce nu te-ai dus la şcoală, mai depar­te?”. Eu n-am zis nimic, numa’ am gândit: E uşor să zici din gură, e mai greu să împlineşti. Poate mintea m-ar duce, da’ n-are cine să mă poarte la şcoli. Că noi eram opt copii, mama singură, tata în lagăr, după ani de război, şi stătea greutate mare pe familia noastră. Şi mă gândeam şi ziceam: „Cine să mă poarte în şcoli?” Pă­rintele se uită aşa, la mine, şi zice: „Cine să te poarte?”. Deci, ştia gândul omului! Asta nu e poveste, e ceea ce am trăit eu. Pe urmă, s-a uitat pătrunzător la mine şi-a zis: „Mă, când părintele stareţ al mânăstirii te va trimite la şcoală, să te duci, că dacă te împotri­veşti, te vei împotrivi voinţei lui Dumnezeu. Că altfel, trenul va trece şi tu vei rămâne”. Tremuram… Şi zice: „Da’ de ce tremuri aşa?” Zic: „Părinte, cum să nu tremur, dacă eu ştiu în faţa cui stau?”

Un mare trăitor

– Se vorbeşte mult despre faptul că părintele Arse­nie ştia gândul omului…

– Da, ştia gândul omului. Noi, în credinţa orto­doxă, spunem: că gândul omului îl ştie numa’ Dumne­zeu. De-asta, lumea credea că Arsenie e Dumnezeu. De asta părintele a zis să nu confundăm cioata cu stă­pânul, că el se consideră o cioată în faţa lui Dum­ne­zeu. Era un mare părinte trăitor! Arsenie avea trăire încă de când era student la Sibiu: se punea în timpul slujbei lângă un stâlp şi acolo înlemnea. Dacă se miş­ca stâlpul ăla, se mişca şi părintele. Aşa se ruga! Ve­deţi de ce primea darul lui Dumnezeu? El, când se ducea în biserică, nu se mai mişca, nici în stânga, nici în dreapta, îl pătrundea slujba în toată fiinţa lui. Aşa a primit darul său. Asta înseamnă omul trăitor.

 Sursa: Parintele Ghelasie Tepes de la Manastirea Sighisoara – interviu de Mirela Voicu (august 2016).