"Pe vremea Sfântului Antonie cel Mare, trăia în Egipt un părinte cu numele Agaton. Se spune că Agaton, pe când era tânăr, l-a vizitat pe Sfântul Antonie. Acesta din urma avea de la DUMNEZEU darul de a vedea sufletele oamenilor, așa cum noi le vedem fața. Deci, după ce au stat de vorbă, Sfântul Antonie i-a zis tânărului Agaton că și el va ajunge sfânt și va fi atât de blând și fără de răutate, încât nu va mai putea vedea răul în oameni, ci numai binele.
Așa s-a și întâmplat, căci, cu timpul, părintele Agaton a ajuns atât de blând, încât niciodată nu se supăra pe nimeni, oricât de mult rău i-ar fi pricinuit.
A avut loc, așadar, cu Sfântul Agaton, următoarea întâmplare, din care se vede cât de răbdător și de blând ajunsese. Într-o zi, s-a dus Sfântul în oraș să vândă vasele de lut pe care le făcea cu mâna sa în pustie – am uitat sa spunem că părintele Agaton era pustnic. Mergând el așa, a găsit pe cale un lepros. Leprosul l-a întrebat: „Unde te duci?” „În oraș, să vând vasele acestea.” – i-a răspuns sfântul. „Fii bun – a zis iarăși leprosul – ia-mă și pe mine cu tine.” „Hai!” – a căzut la învoială Sfântul Agaton și, luându-l pe lepros în spate, l-a dus cu greu până-n oraș.
Când au ajuns în piață, leprosul i-a zis iar: „Pune-mă acolo unde o să vinzi vasele.” Sfântul a făcut așa cum i-a cerut bolnavul, dar nu apucă bine să vândă un vas, când leprosul sări iar cu gura: „Ai vândut un vas?” „Da.” – a răspuns părintele Agaton. „Dacă l-ai vândut, înseamnă că ai bani! Acum să-mi cumperi o plăcinta de banii ăștia!” Sfântul n-a stat deloc pe gânduri, s-a dus și i-a cumpărat leprosului o plăcintă. Dar leprosul nu se liniștea. Numai ce a vândut Părintele Agaton următorul vas, că leprosul iar a sărit cu gura. „Ai vândut încă un vas? Cumpără-mi un strugure!” Și tot așa, până-n seara: de îndată ce vindea sfântul ceva, leprosul îi cerea să-i cumpere ba una, ba alta, până când s-au terminat și vasele și banii.
Cum se apropia seara, părintele Agaton vru să pornească spre casă. Leprosul însă nu-l slăbea: „Vrei să pleci?” Ia-mă și pe mine, ca să mă lași acolo de unde m-ai luat!” Rămas și fără vase și fără bani, sfântul îl luă în spate pe lepros și porni încet la drum. Ajuns la locul de unde-l luase dimineața pe lepros, l-a pus cu grijă jos și a vrut să plece. Dar nu apucă să facă un pas, când a auzit în urma sa un glas atât de plăcut, încât nu ai fi găsit în tot pământul un glas mai dulce și mai frumos decât acela: „Binecuvântat ești, Agaton, de Domnul în cer și pe pământ!” Însă când s-a întors să vadă cine a grăit, n-a mai văzut pe nimeni.
Atunci a înțeles Sfântul Agaton ca leprosul pe care l-a purtat în spate nu era un lepros adevărat, ci un Înger din cer, trimis de DUMNEZEU ca să încerce blândețea și răbdarea lui. De atâta bucurie, părintelui Agaton i-a trecut și oboseala. El a luat-o încetișor spre chilia sa și multe zile după aceea nu-și putea lua gândul de la cele întâmplate."
Părintele Savatie Baștovoi
Comentarii
Trimiteți un comentariu