"Cred că doar prin pocăință
Eu mă voi mântui cândva,
Căci n-am păzit în viață, Doamne,
Cuvântul Tău și legea Ta,
Ci le-am păzit o perioadă,
Apoi de Tine am uitat,
Trecând din nou de la virtute
La viața plină de păcat.
Nu, nu am dus o viață sfântă,
Ci am fost slab și păcătos,
În inimă iubind plăcerea,
Cu mintea vrându-L pe Hristos,
Dar când mi-am revenit în fire,
Ca dintr-un somn atât de greu,
Am plâns precum Adam strămoșul,
Când L-a pierdut pe Dumnezeu.
Nu am rămas în deznădejde,
Ci m-am întors cutezător
În brațele iubirii Tale,
Ca fiul cel risipitor,
Iar Tu mi-ai pus inel pe deget
Și-n haină m-ai înveșmântat,
Și ai făcut o cină mare,
Tăind vițelul îngrășat,
Și-a fost o mare sărbătoare
Întoarcerea-mi la Dumnezeu,
Și îngerii cântau în ceruri
Și dănțuiau de dragul meu.
Nu, nu mă vei primi în ceruri
Pentru vreo faptă de erou,
Ci pentru c-am avut curajul
De a mă ridica din nou,
Și n-am rămas în deznădejde,
Deși vrăjmașu-mi propunea,
Ci am crezut până la capăt,
Iisuse, în iubirea Ta.."
de Preot Sorin Croitoru
(07 noiembrie 2025)

Comentarii
Trimiteți un comentariu