Despre al treilea fel de rugăciune..

"Vom începe să vorbim și despre a treia rugăciune. Ea e un lucru străin (minunat) și greu de tălmăcit. Iar pentru cei ce n-o cunosc, nu numai greu de înțeles, ci și aproape de necrezut. Ε un lucru care nu se întîlnește la mulți. Căci socotesc că acest bun a fugit azi de la noi împreună cu ascultarea. Pentru că ascultarea este aceea care, dezlipindu-l pe cel ce-o iubește de veacul rău de acum și desfăcîndu-l de patimi și de griji, îl face statornic și neobosit în urmărirea căii acesteia, mai ales dacă a găsit și un povățuitor neamăgitor. Căci ce lucruri vremelnice ar mai putea atrage mintea aceluia care a murit, prin ascultare, oricărei împătimiri față de lume și de trup ? Sau ce grijă ar mai putea stăpîni pe acela care a dat în seama lui Dumnezeu și a părintelui său duhovnicesc toată grija sufletului și a trupului și nu mai trăiește sieși, nici nu mai așteaptă o zi a plăcerilor sale? De aceea, ispitele puterilor răzvrătite, care trag mintea ca niște funii în nenumărate curse de gînduri, se rup și omul, ajuns liber, luptînd cu putere și pătrunzînd gîndurile vrăjmașilor, le alungă cu măiestrie și înalță rugăciuni din inimă curată. Aceasta este începutul adevăratei viețuiri călugărești. Cei ce nu încep astfel, se vor zdrobi în deșert.

Iar începutul rugăciunii a treia nu se face cu întinderea mîinilor și cu adunarea gîndurilor și cu chemarea ajutorului din cer. Căci acestea sînt, precum am spus, însușirile primei rugăciuni. Dar nu începe nici de la al doilea fel, în care mintea ia aminte la simțurile din afară, iar pe dușmanii dinăuntru nu-i observă. Fiindcă, unul ca acesta, cum am spus, e lovit, dar nu lovește, e rănit, dar nu rănește, e dus în robie fără să se poată apăra de cei ce-l robesc. Necontenit vrăjmașii îl lovesc din spate, dar mai ales din față și îl fac iubitor de slavă deșartă și plin de părerea de sine.

Deci tu, de voiești să începi această lucrare născătoare de lumină și plină de farmec, fă începutul de aici: după ascultarea cu de-amănuntul, pe care am zugrăvit-o mai înainte, trebuie să le faci toate cu conștiință. Căci fără ascultare, nu există nici conștiință curată. Iar conștiința aceasta trebuie să o păzești întîi față de Dumnezeu, apoi față de părintele tău duhovnicesc și în al treilea rînd față de oameni și de lucruri. Față de Dumnezeu trebuie să-ți păzești conștiința curată, ca toate cîte le știi că nu slujesc Lui, să nu le faci ; față de Părintele tău, ca să le faci toate cîte ți le spune potrivit scopului ce-l urmărește, neadăugînd și netăind nimic; față de oameni trebuie să-ți păzești conștiința, ca cele ce tu le urăști, altuia să nu le faci ; iar față de lucruri trebuie să te ferești de trecerea măsurii în tot ce faci: în mîncare, în băutură și în îmbrăcăminte. Simplu grăind, toate să le faci ca în fața lui Dumnezeu, ca să nu fii mustrat în vreo privință de conștiință.

Și acum, după ce am limpezit și lămurit adevărata luare aminte, vom vorbi, dacă voiești, și despre însușirile ei. Luarea aminte și rugăciunea adevărată și neînșelătoare constă în aceea, ca mintea să păzească inima în vremea rugăciunii și să se întoarcă neîncetat înăuntru ei și din acel adînc să-și înalțe cererile către Domnul, în felul acesta, gustînd mintea «că bun e Domnul» (Ps. 35, 9), nu mai vrea să iasă din locașul inimii. Căci zice și ea cu Apostolul: «Bine este nouă să fim aici» (Matei 17, 3). Și cercetînd tot timpul locurile acelea, alungă cu lovituri aspre gîndurile semănate de vrăjmași. Celor ce nu cunosc acest fel de viețuire, li se pare foarte aspru și greu. Și de fapt lucrul este înăbușitor și obositor nu numai pentru cei necercați, ci și pentru cei ce au agonisit cercare adevărată, dar n-au gustat și n-au făcut să treacă plăcerea ei în adîncul inimii. Însă cei ce au gustat plăcerea ei și au făcut să treacă dulceața ei în adîncul inimii, pot striga împreună cu Pavel: «Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos ?» și celelalte (Rom. 8, 35).

Căci Sfinții noștri Părinți, auzind pe Domnul zicînd: «Din inimă ies gîndurile rele, uciderile, preacurviile, furtișagurile, mărturiile mincioase, și ele sînt cele ce spurcă pe om» (Matei 15, 19-20), și îndemnul de a curați partea dinăuntru a paharului, ca și partea din afară să se facă curată (Matei 23, 26), lăsînd orice altă lucrare a virtuților, și-au îndreptat toată nevoința spre această pază a inimii, bine știind că odată cu ea dobîndesc toate celelalte virtuți fără greutate, iar fără de ea nu poate stărui nici o virtute. Pe aceasta unii dintre Părinți au numit-o «liniște a inimii», alții «luare aminte», alții «pază a inimii», unii «trezvie» și «împotrivire în cuvînt» (față de vrăjmașul), alții «cercetarea gîndurilor și paza minții». Dar toți îndeobște și-au lucrat pămîntul inimii lor și prin aceasta au ajuns să se hrănească cu mana dumnezeiască. Despre ea zice Ecclesiastul: «Veselește-te, tinere, întru tinerețea ta și umblă în căile inimii tale fără pată și scoate întărîtarea de la inima ta» (Eccl. 11, 9); sau: «Dacă duhul stăpînitorului se ridică împotriva ta, să nu-ți lași locul tău» (Eccl. 10, 4). Zicînd «loc», a voit să arate inima, precum zice și Domnul: «Din inimă ies gîndurile rele» (Matei 15, 19). Și iarăși: «Nu vă împrăștiați cu gîndurile» (Luca 12, 29); sau: «Strâmtă este poarta și îngustă calea ce duce la viață» (Matei 7, 14); și «Fericiți cei săraci cu duhul» (Matei 5, 3), adică cei ce n-au în ei nici un gînd al veacului acesta. Iar Apostolul Petru zice: «Fiți treji și privegheați, că protivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu, căutînd pe cineva să înghită» (1 Petru 5, 8). Pavel, la rîndul său, scrie foarte limpede către Efeseni, despre paza inimii: «Nu ne este lupta împotriva sîngelui și a trupului» (Efes. 6, 12). Iar cîte au scris dumnezeieștii noștri Părinți în scrierile lor despre paza inimii, e cunoscut celor ce le cercetează pe acestea cu osîrdie.

Înainte de toate însă trebuie să-ți cîștigi trei lucruri și așa să pornești spre ținta căutată: lipsa de griji în privința lucrurilor neîndreptățite și îndreptățite, adică moartea față de toate; conștiința curată, păzindu-te neosîndit de conștiința proprie; și neîmpătimirea, nelăsîndu-te atras de nimic din ce-i al veacului acesta, sau al trupului.

Apoi șezînd într-o chilie liniștită și într-un colț retras, ia aminte să faci ceea ce-ți spun: închide ușa și ridică-ți mintea de la tot ce e deșert sau vremelnic. Apoi întoarce-ți partea de jos a obrazului tău, sau barba ta spre pieptul tău, ca să iei aminte, cu mintea ta și cu ochii tăi sensibili la tine însuți. Și ține puțin și respirarea ta, ca să ții și mintea și să afli locul unde este inima ta și acolo să fie în întregime și mintea ta. La început vei afla un întuneric și o grosime de nestrăbătut. Dar stăruind și făcînd acest lucru ziua și noaptea, vei afla, o, minune, o bucurie nesfîrșită. Căci îndată ce află mintea locul inimii, vede ceea ce nu crede. Vede văzduhul ce se află în mijlocul inimii și se vede pe sine în întregime luminoasă și plină de puterea de deosebire. Și de aci înainte, îndată ce mijește un gînd, încă înainte de a se alcătui și de a lua chip îl izgonește cu chemarea lui Iisus Hristos și-l face să se mistuie. De acum mintea, în ciuda ei pe draci, ridică împotriva lor mînia cea după fire și îi lovește, izgonind pe acești vrăjmași cunoscuți cu mintea (inteligibili-spirituali). Celelalte le vei învăța, cu ajutorul lui Dumnezeu, prin păzirea minții, ținînd pe Iisus în inimă. Căci șezi, zice, în chilia ta și aceasta te va învăța pe tine toate."

Filocalia VIII - Sfântul Simeon Noul Teolog