"Domnul a dat o rugăciune de obşte pentru toţi, cuprinzând în ea toate nevoile noastre, duhovniceşti şi trupeşti, lăuntrice şi din afară, veşnice si vremelnice. Dar fiindcă într-o singură rugăciune nu poţi înşira toate lucrurile pentru care ajungi în această viaţă să te rogi lui Dumnezeu, după rugăciunea cea de obşte a dat un îndreptar pentru atunci când vrem să cerem un anume lucru:„Cereţi şi vi se va da; căutaţi si veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide", în biserica lui Dumnezeu aşa se şi face: creştinii se roagă împreună pentru nevoile obşteşti, dar fiecare în parte înfăţişează lui Dumnezeu nevoile şi trebuinţele sale. împreună ne rugăm în biserică după rânduielile lăsate de Sfinţii Părinţi, care nu sunt altceva decât Rugăciunea Domnească tâlcuită şi înfăţişată în felurite chipuri; iar în parte ne rugăm acasă, fiecare pentru ale sale, precum ştie. Si în biserică putem să ne rugăm pentru ale noastre, si acasă putem să ne rugăm pentru ale obştii. Pentru un singur lucru trebuie să ne îngrijim: ca atunci când stăm la rugăciune, fie că suntem acasă ori în biserică, la noi în suflet să fie rugăciune adevărată, adevărată întoarcere şi suire a minţii noastre către Dumnezeu. Fiecare să facă asta aşa cum ştie. Nu sta ca o statuie şi nu bălmăji rugăciunile ca o maşină muzicală întoarsă cu cheiţa. Poţi să stai solemn şi să mormăi cât vrei, dacă mintea îţi hoinăreşte şi inima ţi-e plină de cugetări deşarte. Dacă tot te-ai sculat la rugăciune, ce te costă să-ţi iei cu tine şi mintea împreună cu inima? Şi ia-le, chiar de se vor împotrivi. Atunci se va înfiripa o rugăciune adevărată, ce va atrage mila lui Dumnezeu şi făgăduinţa făcută rugăciunii de către Dumnezeu, „cereţi şi vi se va da", se va împlini. Adeseori, Dumnezeu nu dă fiindcă nu vede o cerere, ci numai oameni care stau ca şi cum ar cere.
Domnul îndeamnă la rugăciune prin făgăduinţa că aceasta va fi ascultată, dând ca pildă lămuritoare milostivirea părintelui trupesc, care e binevoitor faţă de cererile copiilor săi. Tot aici însă dă de înţeles care sunt pricinile pentru care oamenii nu sunt ascultaţi sau nu li se împlinesc rugăciunile si cererile. Un părinte nu dă copiilor săi piatră în loc de pâine, nici şarpe în loc de peşte; dacă un părinte trupesc nu face asta, cu atât mai mult Tatăl Ceresc, iar noi cerem adeseori piatră şi şarpe. Ni se pare că cerem pâine şi peşte; dar Tatăl Ceresc vede că ceea ce cerem va fi pentru noi piatră sau şarpe şi nu ne dă. Părinţii varsă înaintea lui Dumnezeu rugăciuni fierbinţi pentru fiul lor, ca El să-i rânduiască aşa cum e mai bine, dar totodată cer ceea ce socot ei că e mai bine pentru fiul lor - viaţă, sănătate, fericire. Domnul le aude rugăciunea lor şi rânduieşte cum e mai bine pentru fiul lor, numai că nu după mintea celor care II roagă, ci precum este cu adevărat mai bine pentru fiul lor, de exemplu trimiţând o boală care le omoară fiul. Celor ce mărginesc totul la viaţa de aici li se pare că Dumnezeu nu le-a ascultat rugăciunea, ci le-a făcut în necaz, ori l-a lăsat pe cel pentru care ei s-au rugat în voia soartei sale; pentru cei ce cred însă că viaţa de acum e doar o pregătire pentru cealaltă viaţă, nu încape îndoială că fiul pentru care sau rugat s-a îmbolnăvit şi a murit tocmai pentru că rugăciunea lor a fost ascultată şi fiindcă pentru el era mai mai bine să plece de aici, decât să rămână. Vei zice: „Dar atunci de ce să ne rugăm?". Nu trebuie să te rogi, însă, rugându-te pentru ceva anume, trebuie mereu să adaugi: „Dacă Tu, Doamne, crezi că asta este spre mântuire". Sfântul Isaac Şirul sfătuieşte să începem orişice rugăciune prin cuvintele: „Tu, Doamne, ştii ce îmi este de folos: fă, dar, cu mine după voia Ta".
Domnul strică stăpânirea demonică asupra sufletelor. Câtă vreme sufletul se află în păcat, îl stăpâneşte duhul rău, chiar dacă nu vădeşte întotdeauna acest lucru. El este mai puternic decât sunetul, drept care nici nu se teme că acesta se va răscula; îl stăpâneşte si îl tiraniseste fără să întâmpine vreo împotrivire. Atunci însă când Domnul intră în suflet, atras de credinţă si pocăinţă, strică toate legăturile sataniceşti, alungă demonul si îl lipseşte de orice putere asupra acelui suflet; si atâta vreme cât sufletul slujeşte Domnului, demonii nu pot să pună stăpânire pe el, căci este puternic prin Domnul, mai puternic decât ei. Atunci când sufletul păcătuieşte şi se abate de la Domnul, demonul năvăleşte iar şi i se face sărmanului suflet mai rău decât înainte. Aceasta este obşteasca rânduială nevăzută a întâmplărilor din lumea duhovnicească. Dacă ni s-ar deschide ochii minţii, am vedea cum duhurile rele se luptă cu sufletele în întreaga lume: biruinţa înclină ba de o parte, ba de cealaltă, după cum sufletele au părtăşie cu Dumnezeu prin credinţă, pocăinţă şi râvnă pentru fapte bune, sau se depărtează de El prin nepăsare, trândăvie şi răcire faţă de bine.
„Cine nu e cu Mine, e împotriva Mea; şi cine nu adună cu Mine, risipeşte." Reiese că poţi să te osteneşti o viaţă întreagă si să socoti c-ai adunat multe bunătăţi de tot felul, dar totul e fără de folos, fiindcă n-ai adunat cu Domnul. Dar ce înseamnă a aduna cu Domnul? înseamnă a te osteni şi a lucra după îndreptarul credinţei în Domnul, după îndreptarul poruncilor Lui, cu ajutorul harului Său, însufleţindu-te prin făgăduinţele Lui: a trăi aşa încât duhul vieţii tale să fie duhul lui Hristos. în lume sunt două tărâmuri, al binelui şi al răului, al adevărului şi al minciunii. Numai binele şi adevărul alcătuiesc o bogăţie adevărată, trainică şi de preţ; dar binele şi adevărul vin numai de la Domnul şi se dobândesc numai cu ajutorul Lui. Se înţelege că cine nu adună cu Domnul nu adună bine şi adevăr, nu adună ceea ce putem numi adevărată avuţie, trainică şi de preţ şi orice ar aduna este degeaba, osteneală zadarnică, risipă de puteri şi timp."
Sfântul Teofan Zăvorâtul
Comentarii
Trimiteți un comentariu