În aceeași cetate era un om, cu numele Ioan, foarte evlavios și bogat, dar avea mintea lui atât de greoaie, că nu putea nicidecum să învețe carte, nici măcar o rugăciune, ca să o zică după rânduiala creștinilor. Pentru aceasta s-a dus într-o mănăstire și, dăruind acolo toate câte erau ale lui, s-a făcut monah pentru ca să-l învețe frații carte. Deci l-au primit cu dragoste pentru multa bogăție pe care le-a dat-o, și toți îi spuneau psalmi și rugăciuni, însă el nu putea să învețe nimic. Atunci un frate iscusit și cu fapte bune, citindu-i lui toate rugăciunile una câte una, l-a întrebat care din toate i s-a părut mai frumoasă, ca să-l învețe, iar el a zis că „Bucură-te, Marie” i-a plăcut mai mult.
A pus dar osteneală multă și a învățat închinăciunea îngerului, adică aceasta: „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te, ceea ce ești cu dar dăruită, Marie” și celelalte, după multă vreme. Și s-a umplut de multă bucurie și veselie că a învățat închinăciunea aceea îngerească, încât i se părea că a găsit o comoară de mult preț. Și în tot ceasul alt cuvânt nu zicea, decât numai aceasta: „Bucură-te, ceea ce ești cu dar dăruită, Marie”. Pentru aceasta toți frații i-au scos poreclă, zicându-i „Bucură-te, Marie”, de care el însă mult se veselea și totdeauna se ruga către pururea Fecioara, zicând închinăciunea aceea cu dulceață și cu bucurie neasemănată. Pe aceasta a zis-o pururea pomenitul până în ceasul în care i-a ieșit fericitul lui suflet. Iar după ce i-au cântat prohodul după rânduială, l-au îngropat într-un loc deosebit, pentru că sfințitele lui moaște au răspândit bună mireasmă, care nu s-a împuținat după ce l-au acoperit, ci încă mai mult creștea în fiecare zi. Și simțeau frații un miros de negrăită bună mireasmă.
Deci, când i-au făcut pomenirea cea de nouă zile, au văzut o minune preaslăvită și s-au înspăimântat. Și anume: a răsărit din mormântul lui un crin preafrumos și pe fiecare frunză erau scrise acestea cu slove de aur: „Bucură-te, ceea ce ești cu dar dăruită, Marie”. Și buna mireasmă a crinului era atât de multă, încât nu se asemăna cu nici o floare pământească. Iar egumenul le-a zis fraților: „Iubiții mei, din lucrul acesta minunat putem cunoaște ce mare sfințenie a avut fericitul acesta și cât de multă dragoste pentru Doamna noastră! Deci cu bună- cuviință este să vedem și rădăcina acestui crin, pentru ca să înțelegem cu ce daruri este răsplătit cel ce iubește din toată inima pe pururea Fecioara”. Deci au săpat mormântul și au văzut cum crinul a crescut din gura cuviosului. Iar egumenul a poruncit de au desfăcut sfintele moaște și au văzut că din inima lui a ieșit, în care era zugrăvită icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și toți s-au înspăimântat. Deci luând cu litanie și cu tămâieri preasfințitul acela crin, l-au așezat în cinstit loc, împreună cu sfintele moaște, și toți îl cinsteau și se cucerniceau de el, pentru dragostea Maicii lui Dumnezeu. Pentru ale cărei rugăciuni să ne învrednicim și noi de fericirea cea cerească.
Sursa: Din minunile Maicii Domnului.
Comentarii
Trimiteți un comentariu