"Acesta s-a născut din părinţi ţărani simpli şi, crescând, s-a făcut mare, dar fără de învăţătură şi în urmă a venit la mânăstire. Deci, îmbrăcându-se în chip monahicesc, s-a făcut slujitor monahilor. Şi fiindcă petrecea totdeauna la bucătărie, ca un om simplu, era defăimat de toţi şi suferea fericitul toate defăimările cu bărbăţia inimii şi cu liniştea gândului, fără a se tulbura cât de puţin. Că măcar că era simplu la cuvânt, însă nu era prost, ci cu înţelegere precum aceasta se va arăta mai curat din cele ce se vor spune de aici înainte. Că în mănăstirea aceea, unde se afla fericitul acesta Eufrosin, era şi un preot, iubitor de Dumnezeu, care se ruga cu sârguinţă, ca să-i arate Dumnezeu bunătăţile pe care le vor dobândi cei ce-L iubesc pe Dânsul. Deci, într-o noapte, dormind preotul, i se arătă, în somnul lui, că se afla într-o grădină şi privea cu mirare la bunătăţile cele preaveselitoare ce se aflau acolo şi vedea şi pe Eufrosin, bucătarul mănăstirii, care stătea în mijlocul livezii şi se desfăta de bunătăţile acelea. Deci, apropiindu-se de el, îl întrebă a cui este grădina aceasta şi cum s-a aflat el acolo? Iar Eufrosin a răspuns: "Grădina aceasta este locuinţa aleşilor lui Dumnezeu, iar mie, pentru bunătatea Dumnezeului meu, mi s-a îngăduit să mă aflu aici". Iar preotul i-a zis lui : "Şi, oare, ce faci în această grădină?" Eufrosin a răspuns : "Eu stăpânesc toate câte vezi aici şi mă bucur şi mă veselesc de privirea şi câştigarea acestora." Iar preotul i-a zis: "Poţi să-mi dai ceva din bunătăţile acestea? "Eufrosin a răspuns: "Da, ia cele ce voieşti din acestea, din darul Dumnezeului meu". Atunci preotul i-a arătat merele şi cerea să-i dea din acelea. Deci Eufrosin, luând câteva mere, le-a pus pe ele în rasa preotului, zicând: "Iată, ai dobândit merele ce ai cerut". Şi fiindcă, atunci, a lovit în toacă să se scoale părinţii la Utrenie, s-a deşteptat preotul. Şi, în timp ce socotea că vedenia ce văzuse era vis, a întins mâna la rasă să şi-o ia, şi minune ! - a aflat merele. Şi minunându-se de acea preaslăvită bună mireasmă, a rămas nemişcat multă vreme. După aceea, mergând în biserică, şi văzând stând acolo pe Eufrosin, l-a luat la un loc osebit şi l-a jurat ca să-i spună unde a fost el în noaptea aceea. Deci, Eufrosin a zis : ,,Iartă-mă, părinte, că nicăieri n-am mers în noaptea aceasta, ci acum am venit la Utrenie". Iar preotul a zis: "Pentru aceasta eu te-am legat mai întâi cu jurământ, ca să descoperi la toţi măririle lui Dumnezeu şi tu nu voieşti să arăţi adevărul". Atunci a răspuns smerit cugetătorul Eufrosin: "Acolo am fost, părinte, unde sunt bunătăţile pe care le vor moşteni cei ce iubesc pe Dumnezeu, pe care şi tu, cu mulţi ani înainte, ai dorit să le vezi. Acolo m-ai văzut pe mine, desfătându-mă cu bunătăţile livezii aceleia. Că, voind Domnul să te încredinţeze pe sfinţia ta despre bunătăţile cele dorite drepţilor, a lucrat prin mine, smeritul, această minune". Atunci a zis preotul : "Părinte Eufrosin, ce mi-ai dat din bunătăţile livezii?" Iar Eufrosin a răspuns : "Merele cele frumoase şi mirositoare, pe care le-ai pus acum în patul tău. Însă, părinte, iartă-mă, că eu sunt vierme şi nu om" "Atunci preotul a povestit la toţi fraţii vedenia ce a văzut şi prin aceasta a îndemnat pe toţi a se minuna şi a se înspăimânta, spre dorirea binelui şi a faptelor bune. Iar fericitul Eufrosin, fugind de slava oamenilor, pe ascuns, s-a dus din mânăstire, şi s-a îndepărtat şi a rămas necunoscut, până la sfârşit. Iar din merele acelea mâncând, mulţi bolnavi s-au vindecat de bolile lor. Întru slava lui Dumnezeu ! Amin."
Comentarii
Trimiteți un comentariu