Despre fericita rugăciune, sfințita maică a tuturor virtuților; și despre înfățișarea văzută și gîndită în vremea rugăciunii

 

"1) Rugăciunea este, după însușirea ei, însoțirea și unirea omului și a lui Dumnezeu; iar după lucrare, susținătoarea lumii. Este împăcare a lui Dumnezeu; maica lacrimilor și fiica lor; ispășirea păcatelor; pod de trecere peste ispite; peretele din mijloc în fața necazurilor ; zdrobirea războaielor, lucrarea îngerilor, hrana tuturor ființelor netrupești, veselia ce va să vie, lucrarea fără margine, izvorul virtuților, pricinuitoarea harismelor (a darurilor), sporirea nevăzută, hrana sufletului, luminarea minții, securea deznădejdii, dovedirea nădejdii, risipirea întristării, bogăția călugărilor, vistieria sihaștrilor, micșorarea mîniei, oglinda înaintării, arătarea măsurilor, vădirea stării dinăuntru, descoperirea celor viitoare, semnul slavei. Rugăciunea este celui ce se roagă cu adevărat tribunal, dreptar și scaun de judecată al Domnului, înaintea scaunului Judecății viitoare.

2) Ridicîndu-ne în picioare, să ascultăm pe această împărăteasă a virtuților strigînd și grăind cu glas înalt către noi: «Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați, și eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul meu asupra voastră și veți avea odihnă și vindecare rănilor voastre. Că jugul meu este blînd» (Mt. 11, 29-30) și tămăduitor al unor mari greșeli⁸⁹⁰.

3) Cei ce pornim ca să ne înfățișăm înaintea Împăratului și să vorbim cu El, să nu facem drumul nepregătiți, ca nu cumva văzîndu-ne de departe că nu avem arme și haine cuvenite înfățișării înaintea Lui, să poruncească slujitorilor și dregătorilor Lui să ne lege și să ne arunce departe de la fața Lui, iar cererile noastre să le rupă și să ni le azvîrle în față.

4) Cînd pornești să te înfățișezi înaintea Domnului, să-ți fie haina sufletului țesută întreagă din firele, mai bine zis din zalele nepomenirii răului. Căci de nu, cu nimic nu te vei folosi. Să-ți fie țesătura cererii tale simplă, neîmpestrițată în chip felurit. Căci, cu un singur cuvînt, vameșul și fiul risipitor l-au împăcat pe Dumnezeu cu ei.

5) Una este înfățișarea celor ce se roagă, dar în același timp, felurită și deosebită. Unii se înfățișează ca unui Prieten și Stăpîn, aducîndu-I lauda și cererea pentru alții și nu pentru ei. Alții vin să ceară bogăție și slavă și îndrăzneală mai multă ; alții, să se roage să fie desăvîrșit izbăviți de dușmanii lor. Unii cer să capete o oarecare dregătorie; alții, desăvîrșita scăpare de vreo datorie ; alții, eliberarea din închisoare ; alții, iertarea de niscai vinovății.

6) Înainte de toate să punem pe hîrtia rugăciunii noastre o mulțumire sinceră. În al doilea rînd, mărturisirea și zdrobirea sufletului întru multă simțire. Apoi să facem cunoscut Împăratului toată cererea noastră. Chipul mai înainte arătat al rugăciunii noastre e cel mai bun, precum s-a spus unui frate oarecare de către Îngerul Domnului.

7) Dacă te-ai făcut vreodată vinovat față de judecătorul văzut, nu vei avea nevoie de alt chip în înfățișarea rugăciunii tale, iar dacă nu te-ai înfățișat nici tu vreodată și n-ai văzut nici pe alții cercetați, învață aceasta din rugămintea celor bolnavi în fața doctorilor, cînd e să li se taie și să li se ardă vreo rană.

8) Nu face pe deșteptul în cuvintele rugăciunii tale ! Căci gînguritul simplu și nemeșteșugit al copiilor a înduioșat pe Tatăl lor cel din ceruri⁸⁹¹.

9) Nu te porni la vorbărie, ca nu cumva prin căutarea cuvintelor să ți se împrăștie mintea. Un cuvînt al vameșului a făcut pe Dumnezeu îndurător și un cuvînt spus cu credință a mîntuit pe tîlhar. Multa vorbire în rugăciune pricinuiește minții năluciri și împrăștiere. Iar un singur cuvînt o adună.

10) Cînd simți dulceață sau străpungere în rugăciune, rămîi în acea stare. Căci atunci se află cu noi păzitorul care se roagă împreună cu noi⁸⁹².

11) Nu fi îndrăzneț, chiar dacă ai dobîndit curăția. Mai degrabă apropie-te întru multă smerită cugetare și mai multă îndrăznire vei avea⁸⁹³.

12) Chiar de ai urca toată scara virtuților, roagă-te pentru iertarea păcatelor, auzind pe Pavel care strigă că dintre păcătoși «cel dintîi sînt eu» (I Tim. 1, 15).

13) Îndulcesc bucatele, untdelemnul și sarea; înaripează rugăciunea, smerenia și lacrima.

14) De te vei îmbrăca în toată blîndețea și nemînierea, nu te vei obosi mult ca să slobozești mintea ta din robie⁸⁹⁴.

15) Pînă ce n-am dobîndit rugăciune vădită, ne asemănăm celor ce deprind pruncii la început să umble⁸⁹⁵.

16) Luptă să ridici, mai bine zis să închizi cugetarea în cuvintele rugăciunii, iar dacă, slăbind pentru pruncia ei, cade, ridic-o iarăși. Căci e proprie minții nestatornicia, dar e propriu lui Dumnezeu s-o poată statornici⁸⁹⁶.

17) De ai dobîndit nevoința neîntreruptă, va veni în tine Cel ce, închizînd între țărmuri marea minții, îi spune în rugăciune: vino pînă aci și să nu treci de aci⁸⁹⁷.

18) Nu poate fi legat duhul. Dar unde e Ziditorul duhului, toate se supun lui⁸⁹⁸.

19) Dacă ai vedea vreodată Soarele, cum se cuvine, ai putea să și vorbești cu El, după cuviință. Iar de nu, cum poți să te apropii de El în chip nemincinos, odată ce nu-L vezi ?⁸⁹⁹.

20) Începutul rugăciunii alungă, printr-un singur gînd (μονολογίστως), atacurile, de la începuturile lor; la mijlocul ei, cugetarea se statornicește în cele spuse și gîndite; iar desăvîrșirea ei este răpirea la Dumnezeu⁹⁰⁰.

21) Alta este bucuria ce se naște din rugăciune în cei ce petrec în obște și alta, cea care se ivește în cei ce se roagă îndeletnicindu-se cu liniștirea. Cea dintîi e amestecată poate cu închipuiri; cea de a doua se umple întreagă de smerită cugetare.

22) De deprinzi mintea să nu se depărteze niciodată, îți va fi aproape chiar și cînd te afli la masă. Iar dacă rătăcește neîmpiedecată, nu va putea să rămînă niciodată lîngă tine.

23) Marele lucrător al marii și desăvîrșitei rugăciuni zice: «Voiesc să spun cinci cuvinte cu mintea mea» și cele următoare (I Cor. 14, 19). Celor mai prunci cu duhul acest lucru le este străin. De aceea noi, ca niște nedesăvîrșiți, căutăm felurimea și cantitatea în rugăciune. Dar felul al doilea e pricinuitor al celui dintîi⁹⁰¹. Căci se spune: «Dă rugăciune curată celui ce se roagă» fără pregetare în chip întinat și cu osteneală.

24) Altceva este întinăciunea rugăciunii și altceva e pieirea ei; și altceva furarea și altceva prihănirea ei. Întinăciunea ei este a sta înaintea lui Dumnezeu și a năluci gînduri necuvenite; pieirea este a se robi de griji nefolositoare. Furarea este împrăștierea cugetării pe nesimțite; prihănirea este un atac oarecare ce se apropie de noi.

25) De nu sîntem singuri în vremea stării la rugăciune, să dăm un chip lăuntric acestei stări. Iar de nu sînt de față slujitorii laudelor, să dăm și înfățișării din afară chipul rugăciunii. Căci în cei nedesăvîrșiți, de multe ori mintea ia chip comun cu cel al trupului.

26) Toți, dar mai mult cei ce se duc la Împăratul ca să primească iertarea datoriilor, au nevoie de o zdrobire negrăită.

27) De ne aflăm încă în închisoare, să urmăm lui Petru și «să ne încingem cu șorțul» ascultării, să ne dezbrăcăm de nevoile noastre și să ne apropiem, goi de acestea, de Domnul în rugăciune (sînt îmbinate: Ioan 21, 18 și: Fapte 12, 8 n.tr.), cerînd să se facă numai voia Lui. Și atunci vei primi pe Dumnezeu de cîrmaci al sufletului tău, ca să te cîrmuiască fără primejdie.

28) Sculîndu-te din iubirea de lume și de plăceri, aruncă grijile. Dezbracă-te de gînduri, leapădă-te de trup. Căci rugăciunea nu e nimic altceva decît înstrăinarea de lumea văzută și nevăzută. «Că ce-mi este mie în cer ?» (Ps. 72, 24). Nimic. «Și ce am voit de la Tine pe pămînt ?» (Ibid.). Nimic, decît să mă lipesc de Tine neîmprăștiat în rugăciune. Unii doresc bogăție, alții slavă, alții agoniseală. «Iar dorul meu este să mă lipesc de Tine, să-mi pun în Tine nădejdea» nepătimirii mele (Ps. 72, 27).

29) Credința înaripează rugăciunea. Căci fără ea nu se poate zbura la cer.

30) Cei împătimiți să cerem cu stăruință pe Domnul. Căci toți cei neîmpătimiți au înaintat la nepătimire din împătimire⁹⁰².

31) Deși judecătorul nu se teme de Dumnezeu ca Dumnezeu, dar pentru că sufletul din el, văduvit prin păcat și cădere, îi pricinuiește supărări, îi face dreptate împotriva dușmanului lui, trupul, și a duhurilor care-l războiesc (Lc. 18, 5)⁹⁰³.

32) Pe cei recunoscători, Bunul nostru Chivernisitor îi atrage prin împlinirea grabnică a cererii, spre dragostea Lui; dar sufletele nerecunoscătoare ale cîinilor le face să șadă, din foamete și din setea după împlinirea cererii lor, lîngă El prin rugăciune. Căci cîinele nerecunoscător, îndată ce primește pîinea, se depărtează de la cel ce i-a dat-o⁹⁰⁴.

33) Nu zice că zăbovind mult timp în rugăciune, n-ai dobîndit nimic, căci iată ai și dobîndit. Căci ce bine mai înalt este ca acela de a fi fost lipit de El și de a fi stăruit neîntrerupt în unirea cu El ?⁹⁰⁵

34) Nu se teme cel osîndit de executarea pedepsei lui, atîta cît se teme cel ce îngrijește de rugăciune, de starea la rugăciune. De aceea, de este cineva înțelept și ager la minte, poate lepăda, gîndindu-se la ea, toată defăimarea și mînia și grija și ocupația și necazul și săturarea și gîndul și ispita⁹⁰⁶.

35) Pregătește-te pentru rugăciunea neîncetată din suflet spre ridicare la rugăciune și vei înainta degrabă⁹⁰⁷.

36) Am văzut pe unii care străluceau în ascultare și se îngrijeau cu toată puterea de pomenirea lui Dumnezeu cu mintea, ridicîndu-se la rugăciune dintr-odată și înălțîndu-se deasupra minții lor degrabă și vărsînd șiroaie de lacrimi⁹⁰⁸. Căci se pregătiseră prin cuvioasa ascultare.

37) Cîntării împreună îi urmează robiri și împrăștieri, dar nu se întîmplă aceasta cu rugăciunea cîntată de unul singur⁹⁰⁹. Căci pe aceasta o războiește lenea, pe cînd celei dintîi îi ajută rîvna.

38) Iubirea ostașului față de împărat o arată războiul ; iubirea călugărului față de Dumnezeu o arată vremea rugăciunii și starea la rugăciune. Starea ta lăuntrică ți-o arată rugăciunea. Căci teologii (cuvîntă- torii de Dumnezeu n.tr.) au socotit-o pe aceasta oglinda călugărului.

39) Cel ce se îndeletnicește cu vreun lucru, dacă venind ceasul rugăciunii continuă să se ocupe cu el, e de batjocura dracilor. Căci scopul furilor e să fure rugăciunea, ceas de ceas, de la noi.

40) Nu refuza, cînd ți se cere să te rogi pentru un suflet, chiar dacă n-ai dobîndit rugăciunea. Căci credința celui ce o cerea pe aceasta a mîntuit de multe ori pe cel ce se roagă cu zdrobire de inimă⁹¹⁰. Nu te înălța dacă te-ai rugat pentru altul și ai fost ascultat. Căci credința lui a lucrat și a izbutit⁹¹¹.

41) Oricărui copil i se cere de învățător în fiecare zi neîncetat să spună ceea ce a învățat de la el. Oricărei minți i se va cere cu dreptate în fiecare rugăciune puterea ce a primit-o de la Dumnezeu⁹¹².

42) Cînd te rogi cu trezvie, ești mai repede împins spre mînie. Căci acesta este scopul vrăjmașilor⁹¹³. Să împlinim toată virtutea, dar mai mult rugăciunea, cu multă simțire. Dar sufletul se roagă întru simțire, cînd se ridică mai presus de mînie.

43) Numai cele agonisite cu multe cereri și în timp îndelungat ne rămîn statornice. Cel ce a cîștigat pe Domnul, nu-și mai spune sie în rugăciune scopul ei. Căci atunci Duhul Se roagă pentru el cu suspine negrăite (Rom. 8, 26)⁹¹⁴.

44) Nu primi în rugăciune nici o nălucire a simțurilor, ca să nu suferi vreo ieșire din minți⁹¹⁵.

45) Încredințarea împlinirii oricărei cereri se ivește chiar în rugăciune. Iar încredințarea este izbăvirea de îndoială. Încredințarea este vădirea neclintită a ceea ce nu este vădit.

46) Îngrijindu-te de rugăciune, fă-te foarte milostiv. Căci în ea călugării vor lua cele însutite. Iar ceea ce urmează se va spune în ceea ce urmează⁹¹⁶.

47) Venind foc în inimă, a înviat rugăciunea. Iar sculîndu-se aceasta și înălțîndu-se la cer, s-a făcut coborîrea focului în foișorul sufletului⁹¹⁷.

48) Spun unii că rugăciunea e mai mare decît aducerea aminte de moarte. Iar eu le laud ca pe două firi ale unui unic ipostas⁹¹⁸.

49) Calul încercat, cu cît înaintează, cu atît se înfierbîntă și sporește în alergare. Prin alergare înțeleg cîntarea și prin cal, mintea bărbătească. Aceasta adulmecă de departe războiul și, pregătită fiind, rămîne cu totul neclintită.

50) Urît lucru este să răpești apa de la gura însetatului. Dar mai urît este ca sufletul ce se roagă cu străpungere să se lipsească pe sine înainte de sfîrșitul acesteia, de mult dorita stare la rugăciune.

51) Să nu sari (din rugăciune) pînă ce nu vei vedea focul și apa încetînd prin iconomie. Căci nu vei primi un timp ca acesta pentru iertarea păcatelor în toată viața ta⁹¹⁹. Cel ce a gustat rugăciunea și și-a întinat de multe ori mintea cu un cuvînt greșit din neatenție⁹²⁰, stînd la rugăciune nu află, deobicei, pe Cel dorit.

52) Altceva este a supraveghea mai des inima și altceva a conduce inima, prin mintea care stăpînește și aduce, ca arhiereu, jertfe raționale lui Hristos⁹²¹. Pe cei dintîi, cum zice unul din cei ce s-au împărtășit de numele de teolog, venind focul cel sfînt și mai presus de ceruri, îi arde pentru nedeplinătatea curăției; pe ceilalți îi luminează, pentru măsura desăvîrșirii la care au ajuns⁹²².

Căci Același se numește foc mistuitor și lumină luminătoare. De aceea unii, ieșind din rugăciune, sînt ca unii ce ies dintr-un cuptor de foc, simțind ca o ușurare de o murdărie și de cele materiale. Alții sînt ca luminați de o lumină și îmbrăcați în veșmîntul smereniei și al veseliei.

Iar cei ce ies din rugăciune neîmpărtășiți de aceste două lucrări, se roagă în chip trupesc, ca să nu spun iudaic. Dacă un trup ce se atinge de un alt trup, se preschimbă prin lucrarea aceluia, cum nu se va preschimba cel ce se atinge de Trupul lui Dumnezeu cu mîini nevinovate ?⁹²³

53) Trebuie să privim la Preabunul nostru Împărat, cum privim la împăratul de pe pămînt. Căci și acesta dăruiește darurile sale ostașilor săi, uneori prin sine însuși, alteori printr-un prieten, alteori printr-un slujitor, și alteori și într-un chip neștiut. Deci așa ne dăruiește și veșmîntul smereniei, potrivit nouă.

54) Precum împăratul pămîntesc privește cu scîrbă la cel ce stă în fața lui dar își întoarce fața de la el și vorbește cu dușmanii stăpînului, așa privește cu scîrbă și Domnul la cel ce stă înaintea Lui în rugăciune și primește gînduri necurate⁹²⁴.

55) Alungă cu arma pe cîinele ce se apropie; și de cîte ori se obrăznicește din nou, nu-l îngădui⁹²⁵ !

56) Cere prin plîns ; caută prin ascultare; bate prin îndelungă-răbdare ! «Că cel ce cere (astfel) va lua și cel ce caută va afla și celui ce bate, i se va deschide» (Lc. 11, 10). Păzește-te să nu te rogi oricum pentru o femeie în rugăciunea ta, ca nu cumva să fii jefuit din partea dreaptă⁹²⁶.

57) Nu căuta să mărturisești faptele trupești cu deamănuntul, așa cum sînt, ca să nu te ispitești tu însuți.

58) Să nu ți se facă ție vremea rugăciunii, vreme sau ceas al unor cugetări trebuincioase, sau al unor lucruri duhovnicești. Iar de nu, vei fi jefuit de ceea ce e mai bun⁹²⁷.

59) Cel ce ține neîncetat toiagul rugăciunii nu se poticnește. Și chiar de i s-ar întîmpla aceasta, nu va cădea de tot. Căci rugăciunea este stăpînitoarea binecredincioasă de la Dumnezeu. Folosul ei se dovedește prin biruirea împiedicărilor drăcești ce ni se întîmplă în timpul adunărilor (slujbelor de obște n.tr.). Iar rodul ei, prin înfrîngerea vrăjmașului. «Că întru aceasta am cunoscut că m-ai voit pe mine, că nu se va bucura vrăjmașul meu de mine» (în vremea războirii n.tr.) (Ps. 40, 11). «Strigat-am — zice psalmistul — din toată inima mea» (Ps. 118, 10), cu gura, cu sufletul și cu duhul. Căci «unde sînt cei doi de pe urmă adunați, acolo e și Dumnezeu în mijlocul lor» (Mt. 18, 20).

60) Nici cele trupești, nici cele duhovnicești nu le au toți la fel. Unora li se potrivește mai mult cîntarea repede, altora cea mai domoală. Cei dintîi se apără de robire, ceilalți se luptă cu lipsa de învățătură⁹²⁸.

61) Dacă te rogi neîntrerupt Împăratului împotriva vrăjmașilor tăi, cînd vor veni asupra ta, îndrăznește, căci nu vei obosi. Că se vor depărta de la tine degrabă. Fiindcă nu voiesc nelegiuiții să te vadă luînd cununa în lupta cu ei prin rugăciune. Pe lîngă aceasta vor fugi, biruiți de rugăciune, ca de foc.

62) Agonisește toată bărbăția și vei avea pe Dumnezeu ca învățător al rugăciunii⁹²⁹.

63) Nu e cu putință a învăța să vezi prin cuvînt. Ci vederea ține de fire. Nici frumusețea rugăciunii nu se cunoaște prin învățătura altuia. Căci ea are de la sine învățător pe Dumnezeu, Care învață pe om cunoștința și dă celui ce cere rugăciunea⁹³⁰ și binecuvintează anii celor drepți. Amin."

Ioan Scărarul 

Lumea Ortodoxiei