Treceți la conținutul principal

Apostolul zilei

 


II Corinteni 12, 20-21; 13, 1-2

Prochimen, glasul al 3-lea (Luca 1: 47, 48)

Mărește sufletul meu pe Domnul și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.

Stih: Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum, mă vor ferici toate neamurile.


20 Căci mă tem ca nu cumva venind, să nu vă găsesc pe voi așa precum voiesc, iar eu să fiu găsit de voi așa precum nu voiți; mă tem adică de certuri, de pizmă, de mânii, de întărâtări, de clevetiri, de murmure, de îngâmfări, de tulburări;

  21 Mă tem ca nu cumva, venind iarăși, să mă umilească Dumnezeul meu la voi și să plâng pe mulți care au păcătuit înainte și nu s-au pocăit de necurăția și de desfrânarea și de necumpătarea pe care le-au făcut.

1 A treia oară vin la voi. În gura a doi sau trei martori va sta tot cuvântul

. 2 Am spus dinainte și spun iarăși dinainte, ca atunci când am fost de față a doua oară, și acum, nefiind de față, scriu celor ce au păcătuit înainte și tuturor celorlalți că, de voi veni iarăși, nu voi cruța,

Aliluia, glasul al 8-lea (Psalm 131: 8, 14)

Stih 1: Scoală-Te, Doamne, întru odihna Ta, Tu și chivotul sfințirii Tale.

Stih 2: Zis-a Domnul: Aceasta este odihna Mea în veacul veacului, aici voi locui, că am ales-o pe ea.

Corinteni 13, 3-13

Prochimen, glasul al 3-lea (Luca 1: 47, 48)

Mărește sufletul meu pe Domnul și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.

Stih: Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum, mă vor ferici toate neamurile.

3 De vreme ce voi căutați dovadă că Hristos grăiește întru mine, Care nu este slab față de voi, ci puternic în voi. 

4 Căci, deși a fost răstignit din slăbiciune, din puterea lui Dumnezeu este însă viu. Și noi suntem slabi întru El, dar vom fi împreună cu El, din puterea lui Dumnezeu față de voi. 

5 Cercetați-vă pe voi înșivă dacă sunteți în credință; încercați-vă pe voi înșivă. Sau nu vă cunoașteți voi singuri bine că Hristos Iisus este întru voi? Afară numai dacă nu sunteți netrebnici.

  6 Nădăjduiesc însă că veți cunoaște că noi nu suntem netrebnici. 

7 Și ne rugăm lui Dumnezeu ca să nu săvârșiți voi nici un rău, nu ca să ne arătăm noi încercați, ci pentru ca voi să faceți binele, iar noi să fim ca niște netrebnici.

  8 Căci împotriva adevărului n-avem nici o putere; avem pentru adevăr

. 9 Căci ne bucurăm când noi suntem slabi, iar voi sunteți tari. Aceasta și cerem în rugăciunea noastră: desăvârșirea voastră.

  10 Pentru aceea vă scriu acestea, nefiind de față, ca atunci, când voi fi de față, să nu cutez cu asprime, după puterea pe care mi-a dat-o Domnul spre zidire, iar nu spre dărâmare.

  11 Deci, fraților, bucurați-vă! Desăvârșiți-vă, mângâiați-vă, fiți uniți în cuget, trăiți în pace și Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi.

  12 Îmbrățișați-vă unii pe alții cu sărutare sfântă. Sfinții toți vă îmbrățișează. 

13 Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!

Aliluia, glasul al 8-lea (Psalm 131: 8, 14)

Stih 1: Scoală-Te, Doamne, întru odihna Ta, Tu și chivotul sfințirii Tale.

Stih 2: Zis-a Domnul: Aceasta este odihna Mea în veacul veacului, aici voi locui, că am ales-o pe ea.

Romani 5, 6-10

Prochimen, glasul al 3-lea (Luca 1: 47, 48)

Mărește sufletul meu pe Domnul și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.

Stih: Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum, mă vor ferici toate neamurile.

6 Căci Hristos, încă fiind noi neputincioși, la timpul hotărât a murit pentru cei necredincioși.

  7 Căci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotărăște cineva să moară.

  8 Dar Dumnezeu Își arată dragostea Lui față de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoși.

  9 Cu atât mai vârtos, deci, acum, fiind îndreptați prin sângele Lui, ne vom izbăvi prin El de mânie

. 10 Căci dacă, pe când eram vrăjmași, ne-am împăcat cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult, împăcați fiind, ne vom mântui prin viața Lui.

Aliluia, glasul al 8-lea (Psalm 44: 12, 14)

Stih 1: Ascultă fiică și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău,

Stih 2: Feței tale se vor ruga mai marii poporului. 


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre rugaciunea mintii

 "Tu însă, când vin gândurile, cheamă-L pe Domnul Iisus, des şi cu stăruință, şi vor fugi. Pentru că ele nu rabdă căldura inimii izvorâtă din rugăciune, ci fug ca arse de foc.  Când, zice Sfântul, vin gândurile, tu să nu te uiți la gânduri, ci cheamă-L pe Domnul Iisus, des şi cu stăruinţă. Zi "Doamne Iisuse Hristoase" ..., să-ţi faci lucrarea ta, şi gândurile vor fugi singure. De ce? Când eu spun rugăciunea, inima mea se înflăcărează oarecum şi se încălzeşte, pentru că numele lui Iisus are o dulceaţă şi o lumină, are un foc şi o căldură duhovnicească. Această căldură o simte mai întâi diavolul şi, după aceea, şi noi. Diavolul, îndată ce simte căldura, o ia la fugă, se ridică şi pleacă, iar împreună cu el pleacă şi gândul. Aşa cum, dacă vedem urma unui animal întipărită în pământ, ştim ce vietate a trecut, tot aşa şi gândurile arată că, înlăuntrul sau în afara noastră, cel care ne deranjează este vicleanul însuşi, demonul. Prin urmare, gândurile pleacă atunci când noi Îl ...

Vedenia înfricoşătoare dintr-un teatru american

"Cei doi frați, pe când lucrau în Linn (America), aveau în cercul lor de cunoștințe un prieten din copilărie din Dimitána, Dimitrie. Aceşti trei tineri evlavioși s-au dus în America să muncească pentru a acoperi nişte datorii financiare de familie, iar apoi să se întoarcă în patria lor, pentru a duce o viață mai puțin lipsită de griji. Numai că unele sunt voile oamenilor şi altele sunt cele pe care le rânduieşte Dumnezeu", după cuvântul Sfintei Scripturi. Într-o zi, tineri fiind şi ei, după munca lor zilnică au dorit să se ducă să se distreze şi au hotărât să meargă la un vestit teatru. Acest teatru era o clădire mare, pătrată, aflată în afara oraşului, la mare. Acolo zi şi noapte, fără întrerupere, se jucau diferite piese de teatru. Într-o anume perioadă, vreme de mai bine de patru ore, avea loc un spectacol care reprezenta iadul, cu demonii şi chinurile de acolo, iar lumea mergea să vadă toate aceste lucruri ciudate. În timp ce aceşti buni prieteni se îndreptau spre acea cl...

Despre rugaciunea Lui Iisus

 " Răstimpul afierosit rugăciuniid diferă de la o persoană la alta, pentru unul pot fi cinci minute,pentru altul două ore. Important este să existe perioade de timp când credinciosul stă singur înaintea Dumnezeului personal pătrunde în prezența Sa şi se atinge de energia Sa. Credinciosul trebuie să se lepede de toată grija lumească, de tot ce este omenesc si pământesc; trebuie să simtă că stă singur înaintea singurului Dumnezeu. Atunci timpul afierosit unei astfel de rugăciuni îl pecetluiește tot restul zilei. " Părintele Zaharia Zaharou